Există, la Dinu Grigorescu, o întrebare-paradox, formulată chiar de el, care definește șase decenii de creație sub asediul istoriei: teatrul ca hipnoză declanșează frenezie, sau frenezia teatrului este, intrinsec, hipnoză? Cazul său, disecat de Eugen Șerbănescu în această recenzie a volumului memorialistic„Hipnoza comediei”, este al unui rinocer à rebours: un spirit neîmblânzit, contondent, care și-a croit drumul prin „falsul existențial” al dictaturii comuniste transformând drama brută în material fisionabil literar, în comedie.
Miercuri, 22 octombrie, de la ora 12.00, la sediul UNITER de pe Strada George Enescu nr. 2–4 din București, a avut loc audiţia în avanpremieră a selecţiunilor din Trilogia Labdacizilor: „Oedip rege”, „Oedip la Colonos” şi „Antigona” de Sofocle. Adaptarea radiofonică și regia artistică poartă semnătura lui Gavriil Pinte....
Ce anume v-a atras inițial la universul lui Bernhard — revolta, ironia, sau felul în care transformă luciditatea în poezie? Bernhard m-a sedus încă din perioada studenției. Fascinația pentru el a continuat în timp, am citit multe dintre piesele sale în anii ’80. A urmat întâlnirea cu Livada de vișini,...
„Transmitem nu ceea ce vrem, transmitem nu ceea ce ştim,  transmitem ceea ce suntem.”  Jean Jaurès Loc al improvizaţiei geniale, după cum denumeşte Hans-Georg Gadamer teatrul, loc al evenimentului, al vieţii sociale, cum arată experienţa în fapt, şi teorie a acestui mod de existenţă artistică, teatrul este sanctuarul în care prezentul actualizează trecutul...
Puţine concepte au fascinat mai mult mintea umană decât timpul. Îl respirăm, îl trăim, îl măsurăm, îl pierdem, îl dorim sau ne temem de el. Timpul este singurul element pe care nu îl putem ocoli şi care, totuşi, scapă oricărei definiţii finale. Filosofii s-au întrebat încă din Antichitate: „Ce...
Revoluţia română m-a surprins în spitalul Berceni, unde am fost forţat să mă internez din cauza unei tensiuni mărite, şi de unde am evadat noaptea pentru a mă alătura manifestaţiilor care au însemnat cea mai mare Revoluţie din istoria Principatelor Unite şi a României, în ciuda faptului că este...
Articolul Paradoxul Caragiale: O ipoteză despre coerenţă cuantică în educaţie, publicat în revista Rinocerul, reprezintă o primă articulare publică a unei teorii aflate în plină construcţie ştiinţifică. El prefigurează direcţiile de analiză ale unui studiu de amploare, aflat în curs de finalizare, care investighează în mod transdisciplinar apariţia unui sistem...
După taifunul alegerilor reprogramate de o Curte Constituţională departe de spiritul lui Iorgovan, pe care l-am cunoscut încă din tinereţe, şi foarte arogant instalată în fotolii şi privilegii, parcă dincolo de naţiune, nefiind un suveranist, ci un occidentalist, pentru că noi învăţăm de la Occident şi nu Occidentul de...
Florentin Popescu: Bună ziua, stimaţi telespectatori! Iată, ne întâlnim săptămânal la emisiunea noastră, Cafeneaua literară, unde probabil că mulţi dintre dumneavoastră v-aţi obişnuit să avem invitaţi de marcă, oameni de cultură, ctitori de fapte spirituale cu totul deosebite. Astăzi, avem plăcerea să discutăm cu un asemenea om de excepţie....
Când aceleași partide care au împins România în prăpastia fiscală vin acum cu un guvern „nou” și pozează în sfinții salvatori, împingându-l pe Nicușor Dan să mărească TVA-ul ca să acopere găurile fostelor guvernări, „Greutatea Națiunii” de Alexandra Ares satirizează un stat nesimțit, care cere oamenilor impozite din ce în ce mai mari și prețuri care le torpilează puterea de cumpărare, în loc să-și strângă el cureaua. L.Î.N.D. (Liber În Nume Doar) este cetățeanul muncit și exploatat, un Sisif modern care pedalează la o bicicletă ce trage un Stat obez care cere mereu mai mult. Inflația — o șmecheră întrupată din marea de taxe și impozite — fură ceea ce cetățeanul refuză să mai dea de bunăvoie. Cine mai poate elibera cetățeanul de opresiunea care îl apasă? Citiți textul INTEGRAL...

Recomandări Teatrale

Carte

Sonetele lui Shakespeare şi sonaţii puterii

0
Piesa care dă titlul noului volum al lui Mircea M. Ionescu, Shakespeare, consilier prezidenţial, este o tragicomedie de mare substanţă şi actualitate, scrisă cu...

Opinii

Un spectacol longeviv şi bine făcut la Teatrul „Nottara”

0
Dramaturgia soresciană stă sub semnul poeziei filosofice exprimată paradoxal, cu un umor fin, de substanţă şi cu un timbru al vocii unicat, aşa cum...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.