MISIUNE ISPITITOARE la Jockey Club

Un spectacol emoţionant despre viaţa reginei Elisabeta, rescrisă şi jucată impresionant de Liana Ceterchi

0
186

Primul spectacol de teatru jucat la Jockey Club a fost Misiune ispititoare, dedicat memoriei reginei Elisabeta şi susţinut admirabil de doamna Liana Ceterchi.

Încep cu sfârşitul, când pe ecranul de proiecţii a apărut o fotografie cu regele Carol I şi regina lui întinşi pe o pajişte lângă pădurea limitrofă Castelului Peleş, pe care am stat şi eu cu soţia mea în tinereţe, poate chiar în acelaşi loc, fotografie care nu avea niciun fel de iz oficial sau de reclamă monarhică. Erau doi oameni obişnuiţi întinşi pe iarbă, sub farmecul Bucegilor. Ştim prea bine că pe cât de distant era regele Carol faţă de toată lumea şi chiar faţă de demnitarii cei mai apropiaţi, pe atât de simplă în comportare a fost Elisabeta, prima regină a României, născută la data de 29 decembrie 1843, în Neuwied (Germania), şi decedată la 2 martie 1916, în Bucureşti, la doi ani după moartea soţului ei. A fost o lungă epocă istorică de stabilitate politică şi dezvoltare economică accelerată a unei ţări înapoiate de veacuri, ieşite cu greutate din stăpânirea otomană cu ajutorul puterilor occidentale şi cel acordat de bunul Dumnezeu.

Scenariul, regia, toate detaliile prezentării şi proiecţiile sunt opera artistei Liana Ceterchi, care a emoţionat puternic publicul şi nu a avut nimic propagandistic, ci doar istoric informativ, într-un decor foarte simplu şi bine organizat.

Elisabeta, regina României, stă în faţa unei oglinzi în care îşi revede întreaga viaţă şi mai ales toate momentele esenţiale de la naştere: căsătoria, maternitatea, viaţa politică, artistică, casnică, disperarea pierderii copilului şi, la sfârşit, singurătatea de văduvă, această regină contribuind alături de Carol I la progresul accelerat al ţării noastre.

Este inventat şi un interviu imaginar cu o ziaristă contemporană care îi pune întrebări despre momentele memorabile din lunga ei viaţă şi răspunsurile sunt uimitoare. Cea mai mare realizare a domniei sale o consideră podul de peste Dunăre, cel mai important pod din metal din Europa la data respectivă (fără să vrem, ne gândim şi la podul al doilea de peste Dunăre care abia a fost inaugurat). Este evocată venirea în ţară, acomodarea, conflictul cu familia din Germania, nu prea mulţumită de venirea ei la marginea Europei, evocarea unor oameni politici importanţi şi chiar a reginei Victoria, refugiul Elisabetei în literatură unde s-a afirmat ca scriitoare, prozatoare şi dramaturg, sub pseudonimul Carmen Sylva, fiind şi amfitrioana marilor artişti din epocă, dar este evocată şi construcţia Castelului Peleş începută în 1873, fără de care noi, contemporanii, nu ne-am fi putut dezvolta turismul, cu autoturismele noastre luxoase pe Valea Prahovei, faţă de transportul anevoios al regelui şi reginei, cu caii de la Posada.

Nu a fost un spectacol-lectură, ci un spectacol cu o mare cantitate de text creat, memorat şi redat prin numeroase modificări de stări sufleteşti, într-o cavalcadă interpretativă sensibilă, vibrantă, percutantă fizic şi spiritual, în care unele lungimi nu au mai contat. Prin spectacolul său, doamna Liana Ceterchi a predat şi o lecţie de istorie a României într-un format artistic de one-woman show rafinat şi dantelat, a cărei vizionare destinată publicului de toate vârstele, dar în special celor tineri, este de dorit a se întâmpla cât mai curând.

Felicitări celor care au organizat şi au susţinut acest eveniment cultural de top în inima Bucureştiului şi aparatului regal, chiar în fieful Jockey Clubului unde am avut prilejul de a călca pe urmele unor mari oameni de stat, alături de regele Carol şi de Ferdinand, care ulterior au făcut România Mare. O istorie care nu se predă se uită, teatrul fiind un sublim canal de comunicare a informaţiilor şi sentimentelor care deschid mintea şi sufletele celor care participă la spectacol.

Cronică de Dinu GRIGORESCU

(Foto afiş: Liana Ceterchi; foto spectacol: arhiva D.G.)

 

MISIUNE ISPITITOARE

Regia şi adaptarea: Liana Ceterchi, după corespondenţa perechii regale: Regele Carol I şi Regina Elisabeta, vol. I (1869 – 1888) şi vol. II (1889 – 1913), editura Humanitas

Traducere: Silvia Irina Zimmermann şi Romaniţa Constantinescu

Distribuţia:

Liana Ceterchi

Teodora Toader

Asistenţă regie şi sunet: Teodora Toader

Asistenţă video: Maria Scarlat Maliţa

Spectacol produs de Asociaţia Femeilor din Teatru „IF…/DACĂ…PENTRU FEMEI”

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments