Ceea ce trebuie apreciat în primul rând la Teatrul Excelsior este vigoarea tinereţii şi entuziasmul debordant al spectacolelor care se adresează în principal tinerilor, dar tinereţea nu are o limită doar fizică, ci şi o componentă spirituală. În această exuberanţă juvenilă se înscrie şi ardoarea de a descoperi noi texte din tânăra generaţie, atât româneşti, cum am văzut anul trecut în cadrul Festivalului X-FEST, dar şi din opera scriitorilor străini.
Conducerea teatrului şi energia tânărului regizor-director Vlad Cristache furnizează constant o serie de premiere robuste în conţinut ce oferă publicului bucureştean noutăţi dramaturgice de pe mapamond, cum este şi această piesă sumbră, Foxfinder de Dawn King, cu oameni pierduţi nu în Siberia, ci în ţinuturile mlăştinoase britanice, unde supravieţuiesc fermieri semirobotizaţi.
Autoarea este născută în 1978, în Marea Britanie, şi piesa sa a avut succes în ţara de baştină, fiind ofertantă şi pentru România care, prin formaţia ei istorică seculară, respectă mai mult valorile străine decât pe cele autohtone, pe care le terfeleşte uneori. Piesa este o dramă cap-coadă, cu o structură foarte fragmentată, cu portrete naturaliste în care se include metafora acestei vulpi, animal periculos, pe care am avut-o şi eu în faţă pe o terasă la munte, crezând că este o pisică.
Se discută chiar la un moment dat despre sexul cu animale, ceea ce ne aruncă total într-un univers animalier straniu, în care femeile sunt extrem de puternice şi conduc jocul.
Un cuplu marital îşi pierde un copil înecat în mlaştină, dar se duce buhul că ar exista nişte vulpi extrem de periculoase care acţionează în zonă şi începe vânătoarea acestor vulpi reale şi imaginare în acelaşi timp, ca simbol al unui pericol de tip Coronavirus ce pluteşte mereu în atmosfera planetei.
El, Samuel Covey (Bogdan Nechifor), un individ bărbos, şi ea, Judith Covey (Dana Marineci), o gospodină care nu şi-a pierdut feminitatea, sunt anchetaţi de un tânăr inspector de la mediu, William Bloor (Dan Pughineanu), extrem de patriot, de parcă ar fi un român extremist din fosta securitate, care porneşte o veritabilă cruciadă împotriva pericolului zoologic. Scrupulosul funcţionar public se îndrăgosteşte de soţia fermierului supus anchetei, existând pericolul de a i se lua peticul de mlaştină pentru rezultatele foarte slabe în producţia agricolă. Autorităţile sunt în stare de aşa ceva şi suntem siguri de asta, după epopeea copilului de origine română luat de autorităţile de la Protecţia Copilului cu prilejul unui mare scandal, bineînţeles muşamalizat, pentru a nu strica relaţiile de prietenie interstatale.
Personajele sunt sculptate parcă în lemn, material folosit din belşug în acest spectacol, care se pare că a tras cu ochiul la mişcările scenografice ale domnului Thomas Ostermeier, deoarece a propus un decor de tip sfârlează care se tot învârte în jurul unei axe tot timpul, până la a deveni obositor la un moment dat prin redundanţă. Această senzaţie se amplifică timp de două ore şi printr-o muzică sumbră (Cristina Juncu) care nu lasă nicio rază de lumină în acest univers mlăştinos. Textul este şi dramatic, şi cinematografic, pretându-se poate mai bine la un film decât la scena teatrală şi din acest motiv regia (Cristi Juncu) şi scenografia (Cosmin Ardeleanu) au apelat la decorul rotativ pentru a trece personajele dintr-o cameră în alta şi dintr-un loc în altul. Scenele au multă duritate, în primul rând lupta cu natura ostilă, apoi, cu autoritatea ostilă şi suspicioasă, cum se petrece de altfel şi în sudul romantic al Europei de Est. Vulpea este, până la urmă, funcţionarul de stat care acceptă donaţia sexuală a doamnei convinsă că nu există altă scăpare decât mita erotică.
Textul îmbină construcţia dramatică cu reportajul susţinut de echipa de zgomote nu a lui Fănuş Neagu, ci a englezoaicei care transmite publicului porţiuni din raportul pe care îl întocmeşte în decursul anchetei. Această mixtură este şi nu este fericită, pentru că stă cu picioarele în două stiluri, dar mesajul ajunge la public, fiind bine transmis de interpreţi.
Evident că se pot găsi sensuri în subteranul replicilor care pot fi şi gonflate, şi dezumflate, dar, în esenţă, situaţia dramatică culminează cu cedarea nervoasă a femeii care înţelege că fără concesii sexuale nu poate supravieţui în businessul ei modest, dar esenţial. Englezii, cu excepţia lui Shakespeare, sunt conformişti faţă de putere, nu riscă să-şi bată joc de ea. În cazul de faţă, există un atac la adresa birocraţiei obtuze din Marea Britanie care nu înseamnă numai Coroana britanică imaculată, ci şi fenomenele străzii pe care le cunoaştem destul de bine din cele văzute şi auzite.
Singurul personaj atractiv este soţia interpretată cu multă sensibilitate şi farmec de Dana Marineci, de la un capăt la altul al rolului, iar scena de împerechere tot mai des uzitată în teatrul românesc are decenţa necesară şi priza la public aşteptată. Ea îşi coboară elegant bikinii pe sub fusta lungă şi îl ajută pe tânărul inspector să îşi dea jos pantalonii.
Foarte expresivă, dar pe un alt registru, agresiv şi antipatic, este Oana Predescu în rolul vecinei Sarah Box, o femeie urâtă, mincinoasă şi perfidă, realizând împreună cu inspectorul lui Dan Pughineanu poate cele mai puternice scene din spectacol, foarte bine abordate regizoral. De fapt, este şi locul unde dramaturgul nu trece rapid de la o scenă la alta.
Bogdan Nechifor realizează, de asemenea, o creaţie puternică în multiple secvenţe de familie şi în care socializează cu inspectorul pe care îl execută fără milă.
Regizorul Cristi Juncu combină procedeele dramatice cu cele cinematografice şi cele birocratice, în spiritul textului, reuşind să ofere un spectacol rotund, cu câteva momente foarte puternice şi bine rezolvate artistic. Domnul Juncu rezolvă cu măiestrie toate aceste conexiuni complicate şi asigură creşterea suspansului dramatic realizând în ultima parte momente foarte bune de vânătoare, care ţin trează atenţia publicului satisfăcut de spectacol. Se vede foarte clar lucrul minuţios cu actorii şi personalitatea regizorală pe care i-o cunoaştem.
Fără îndoială că scenografia semnată de Cosmin Ardeleanu este plină de imaginaţie şi vervă, mobilă, cu momente chiar de virtuozitate.
Grupul de inspectori ai mlaştinii, alcătuit din Visarion Udatu, Iulian Sfircea şi Andrei Ionescu, îmbrăcaţi în pelerine galbene şi înarmaţi cu lanterne, creează un personaj colectiv ameninţător ca un tanc asupra localnicilor, pe tema căutării vulpii. Poate mă înşel, dar cred că tinerii actori ar trebui să elimine total tipul de dicţie cotidiană în favoarea unei dicţii scenice perfecte.
Noua (avan)premieră a Teatrului Excelsior, subordonat Primăriei Capitalei, contribuie la diversificarea repertorială bucureşteană şi nu numai, în spiritul tradiţiei pe care şi-a asumat-o pragmatic, pentru un spectacol bine făcut şi foarte bine jucat, pentru toate categoriile de vârstă care au deschiderea necesară să iasă din şabloane.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
P.S. Bineînţeles că preferam de 1000 de ori să văd un text al unui autor român, indiferent de generaţie, care să abordeze o tematică izvorâtă din realitatea contemporană, care ne sensibilizează mult mai mult decât toate ofertele venite din import cu o constanţă care devine iritantă la un moment dat şi care nu serveşte decât chefului regizoral şi jigneşte pur şi simplu dramaturgia autohtonă.
Observaţia este generalistă şi nu se referă numai la domnul Juncu.
Recomand să se citească textele de ultimă oră, care se găsesc pe internet, decât să se traducă şi să se inducă tot felul de sensuri filosofico-globaliste, cum e cazul vulpii de faţă.
Această segregaţie a culturii naţionale pe scenele româneşti mi se pare mai dăunătoare decât cenzura comunistă pe care am trăit-o din plin, dar cu care puteam discuta la un moment dat, ceea ce nu se întâmplă în epoca libertăţii atât de aclamată; de fapt, este o altă formă cenzorială, ca să fim sinceri.
Spectatorul devine prizonierul unor gusturi estetice care sunt foarte departe de lumea teatrului românesc, de la Alecsandri la Las Fierbinţi.
Aceste observaţii nu diminuează cu nimic efortul artistic şi rezultatul artistic al spectacolului la care m-am referit mai sus.
(Foto: teatrul-excelsior.ro; arhiva D.G.)
FOXFINDER
de Dawn King
Traducerea: Bogdan Budeş
Regia: Cristi Juncu
Scenografia: Cosmin Ardeleanu
Muzica originală: Cristina Juncu
Lighting design: Traian Marin
Producător delegat: Camelia Moroianu
Distribuţia:
Dan Pughineanu – William Bloor
Bogdan Nechifor – Samuel Covey
Dana Marineci – Judith Covey
Oana Predescu – Sarah Box
Visarion Udatu – Foxfinder
Iulian Sfircea – Foxfinder
Andrei Ionescu – Foxfinder
Data avanpremierei: 27 – 28 aprilie 2024
Data premierei: 7 – 8 mai 2024
