Opinii & Eseuri

Am doi străbunici preoţi, venerabili în secolul al XIX-lea, şi sunt un creştin ortodox crescut în spiritul bisericii, dus la slujbă de la vârsta de doi ani, la Mănăstirea din Sinaia, unde am locuit după bombardarea casei din Ploieşti. Am fost botezat în Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din capitala...

Frenezia comediei postrevoluţionare a fost total justificată de sentimentul libertăţii absolute, urmare a unei revoluţii incontestabile la care am participat direct, fără să ocup prim-planul. Eu, de fapt, mă aflam în revoluţie încă din 1975, când scrisesem împreună cu Tudor Popescu Nuntă cu dar, mai ales atunci când am...

Îmi amintesc cu plăcere de cronicile dramaturgului Teodor Mazilu din epoca sa, care erau mai mult eseuri împănate cu umor şi satiră decât manifestări de ură sau docte seminare fotbalistice. Ce mai tura-vura… Nea Mircea a dat-o în bară de când a acceptat o generaţie de care nu era legat...

Dorinţa mea legată de Fluturi de noapte era ca, în turneul bucureştean, să fiu programat cu un spectacol la Teatrul „Bulandra”. Acest lucru nu a fost posibil din două motive. Primul era că, din punct de vedere artistic, piesa de şantier nu pica bine într-un teatru elitist. S-a luat...

Îmi amintesc perfect anii 1951, 1952, 1953, epocă ce marca moartea lui Stalin şi, cu puţin înainte, naşterea Festivalului muzical de la Sanremo. Confuzia era totală. Braşovul se numea oraşul Stalin, iar artiştii momentului erau preocupaţi, înainte de toate, de propria supravieţuire. În parcul din Sinaia, noi, adolescenţii, vibram sufleteşte...

Comediile domnului Caragiale sunt jucate astăzi mai mult decât oricând, pe scene profesioniste şi de avangardă, cu o furie a recuperării care reafirmă o operă satirică aşezată la temelia teatrului românesc. În ciuda modernizărilor, a evoluţiei cosmice a omenirii, care schimbă dramaturgia şi literatura, opera lui Nenea Iancu continuă...

De opt decenii parcurg drumul Bucureşti – Valea Prahovei şi trec, invariabil, prin Comarnic. Acolo s-a născut tatăl meu, în 1909, botezat de principesa Martha Bibescu, iar bunicul meu patern a întemeiat prima şcoală primară din zonă, devenind ulterior inspector şcolar şi inspector general, decorat de regele Ferdinand cu...

Cei care mă cunosc mai îndeaproape ştiu destul de bine statutul financiar de care beneficiez în calitate de înalt funcţionar al statului pe care l-am slujit nonstop, cu credinţă, inteligenţă, efort maxim, onestitate, sâmbete lucrate, program nenormat, în condiţii uneori de stres maxim. Sunt pur şi simplu uimit aflând de...

Am văzut și eu „Cravata galbenă”, deși, după tot felul de ,,exegeze", una mai țâfnoasă decât alta, dar toate la fel de savante și de bine plasate ca unghi al privirii, era cât pe ce să renunț și să accept sentințele, asumandu-mi concluzia că avem de-a face cu o...

Există, la Dinu Grigorescu, o întrebare-paradox, formulată chiar de el, care definește șase decenii de creație sub asediul istoriei: teatrul ca hipnoză declanșează frenezie, sau frenezia teatrului este, intrinsec, hipnoză? Cazul său, disecat de Eugen Șerbănescu în această recenzie a volumului memorialistic„Hipnoza comediei”, este al unui rinocer à rebours: un spirit neîmblânzit, contondent, care și-a croit drumul prin „falsul existențial” al dictaturii comuniste transformând drama brută în material fisionabil literar, în comedie.