Înainte de a fi ales preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, l-am cunoscut pe domnul Varujan Vosganian ca un suflet deschis comunicării, o inteligenţă apropiată de om şi de breaslă, un intelectual de elită. În postura de demnitar în Parlamentul României, s-a manifestat ca o personalitate puternică şi benefică, cu un ton inconfundabil în acel vacarm infernal de voci dezlănţuite în războaiele orale şi tribale. Triumfător prin logică şi competenţă, vocea sa răspicată spărgea mediocrităţile şi modalităţile emise de unii aleşi şi colegi de partid de pe listele reprezentative ale naţiei.
Nu i-am aprofundat opera scriitoricească, fiind preocupat de interesul public şi, în intimitate, de comediile mele jucate şi nejucate.
Atunci când am primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de dramaturgie Teatru românesc contemporan (10 comedii satirice), publicat la Editura Academiei, mi-a spus, cu sinceritate şi colegialitate: „Nu ştiam ce operă ai!”.
Domnule Vosganian, nici eu nu ştiu întinderea operei dumneavoastră! Nu v-am citit Cartea şoaptelor, dar aştept să apară noua ediţie.
Uniunea Scriitorilor pe care o conduceţi este o breaslă ce generează o enormă cantitate de inteligenţă şi talent, dar şi de aroganţă şi invidii, lupte pentru supremaţie, celebritate, premii şi recunoaştere.
Dl Vosganian deţine o mare experienţă de viaţă, de revoluţionar autentic şi de ministru al Finanţelor, de lider al armenilor din România, de familist şi părinte ataşat valorilor morale.
Volumul 150 de proeme îl defineşte total. Cartea, apărută la prestigioasa Editură Junimea, în colaborare cu Editura Ararat, se citeşte repede, pe nerăsuflate, şi impresionează profund prin dezinvoltura memorialistică prin care pescuieşte ideile din uriaşul ocean al vieţii de toate zilele şi te face să le subliniezi. Grafica este excepţională (ilustraţii: acad. Mircia Dumitrescu).
Trăim un moment dureros al cărţii tipărite şi citite, în detrimentul literaturii livrate de telefoanele mobile, cu tiraje enorme şi accente populiste, care ne deformează felul de a fi şi de a citi.
Stilistic, asistăm la o contopire a genurilor literare, prin ştergerea graniţelor dintre poetic şi antipoetic, dintre poematic şi pragmatic, fenomen alimentat de mutaţiile şi derapajele culturale, de deplasarea beletristicii într-un cosmos planetar al exprimării gândurilor şi sentimentelor, în concurenţă neloială cu literatura de consum, populară, identitară sau nonidentitară.
Poemele dlui Vosganian sunt veritabile poveşti de viaţă, bazate pe descoperirea unei multitudini de întâmplări trăite în spaţiul fizic şi spiritual armenesc şi românesc, dar, în primul rând, în cel omenesc. Amintirile emoţionează şi interesează cititorul. Sunt evocate cruzimi, revoluţii, evoluţii, fapte aparent anodine, biografii şi autobiografii, evenimente istorice.
Scrierea curge în cascadă, prăvălindu-se într-o apă limpede de înţelesuri, care te stropeşte ici-colo şi te trezeşte din amorţire. Faptele relatate poetic, oglindite din propria existenţă personală, socială şi politică, administrativă, transformă noile şoapte ale domnului Vosganian în strigăte în noapte. Sunt treziri. Sunt alerte.
Recomand lectura cu atenţie a celor 150 de proeme ale distinsului scriitor român de origine armeană, hărăzit de Dumnezeu cu harul comunicării umane perfecte prin instrumentele scrisului de o mare oralitate, farmec şi frumuseţe literară!
Recenzie de Dinu GRIGORESCU
(Foto: arhiva D.G.)
150 de proeme
Autor: Varujan Vosganian
Poezie, Editura Junimea – Editura Ararat, 2026
