Se poartă Brecht: OPERA DE TREI PARALE, premieră la TNB

Marius Manole, Mircea Rusu şi Aylin Cadîr – capete de afiş

0
416

Anul acesta la Bucureşti se poartă… Brecht. După ce anul trecut Teatrul Excelsior a montat cu succes Opera de trei parale în regia şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, anul acesta TNB a montat acelaşi titlu în regia veteranului Gelu Colceag, în directă competiţie cu spectacolul de peste drum, respectiv de peste Bulevardul Magheru.

Sinceră să fiu, inițial m-a mirat acest duplicat repertorial. Denotă o anume autosuficienţă artistică şi aversiune la risc. De ce să explorăm teritorii noi şi să încercăm să fim în pas cu timpurile? Revistele de teatru europene discută deja noua dramaturgie postmilenială, dar noi am rămas la acelaşi teritoriu arhicunoscut. E ca şi cum Billboard 100 pe 2024 ar debuta cu un remix după Frank Sinatra.

Scrisă acum aproape 100 de ani, în 1928, o perioadă de mare avânt a teatrului german de cabaret, Opera de trei parale a intrat rapid în repertoriul clasic, devenind favorita regizorilor şi actorilor totali datorită versatilităţii sale, combinând jocul actoricesc cu muzica. La rândul ei, este inspirată din The Beggar’s Opera scrisă de John Gay în secolul al 18-lea, la care s-au adăugat 4 balade ale lui François Villon. Opera lui Gay parodia maniera operetistică italiană atunci la modă, ipocrizia şi viciul din cadrul societăţii engleze şi corupţia celor care conduceau ţara, de la poliţie la regină.

Gelu Colceag, specializat în spectacole mai intime, a respectat în linii mari aceste intenţii estetice, sociale şi politice şi a creat o super producţie cu iz balcanic și o figuraţie bogată (care aminteşte cam prea direct de Purcărete). O orchestră live ne-a încântat cu muzica lui Kurt Weill și a constituit punctul forte al spectacolului.

Faimosul Mackie Şiş (pe numele său Macheath), cel mai notoriu criminal londonez, este interpretat admirabil şi cu bună claritate vocală de Marius Manole, mergând mai puţin pe linia răufăcătorului carismatic (acesta ar fi putut fi Gavril Pătru într-o altă viziune) care îi domină pe ceilalţi şi inspiră teamă şi eros, ci pe linia antieroului complex, mai firav, un gen în care apare în cam toate spectacolele de la TNB. Poate totuşi un pic cam des, ceea ce creează o anumită monotonie de casting, dar este preferatul regizorilor pentru roluri principale în grupa lui de vârstă pentru că este un actor de top care aduce public. Jocul lui este impecabil, elegant şi precis.

Peachum, patronul cerşetorilor londonezi, este conceput de Colceag ca un negustor evreu (deşi în textul original nu este aşa) în încercarea de a oferi o explicaţie diferită (sau suplimentară) opoziţiei acestuia la măritişul fetei sale, Polly, cu Macheath (sau Mackie Şiş), conducătorul crimei organizate din Londra şi un libertin incorigibil. Este o decizie discutabilă (mai ales cu valurile recente de antisemitism) şi un rol cam ingrat, în care Peachum este urâţit până la caricatură, cu un halat urât şi ochelari cu rame groase la care se adaugă un accent moldovenesc. Mircea Rusu cântă fantastic și reuşeşte  un rol de compoziţie surprinzător, arătându-ne ce registru vocal puternic are. Totuşi, această balcanizare  nu prea serveşte spectacolul. Ar fi frumos ca măcar la primul teatru al ţării să stăm cât mai departe de ea.

Polly, fiica lui Peachum şi soţia lui Mackie Şiş, după o curte de doar cinci zile, este adusă în scenă cu o puternică şi fermecătoare interpretare de talentata Aylin Cadîr (Teodora Calangiu într-o distribuţie alternativă). Câştigătoarea premiului RINOCERUL în decembrie 2023 pentru rolul (secundar) din spectacolul Bolta cerească, regizat tot de Gelu Colceag, Aylin este o actriţă plină de temperament, care mi-a captat atenţia de la primele mici roluri pe scena TNB, şi o voce cu ecouri din Valeria Seciu. Cu acest rol, Aylin Cadîr atinge deplina maturitate artistică şi devine o vedetă cu o prezenţă care domină scena şi captează privirile. Uneori, în momentele cântate, îl eclipsează chiar şi pe Marius Manole. Dacă nu ar fi ales teatrul, Aylin Cadîr ar fi putut să aibă o carieră muzicală de mare succes, datorită frumoasei sale voci. Prezenţa ei scenică este modernă şi expresivă.

Tot la capitolul vocal s-a distins şi Oana Laura Gabriela din corul orbilor (o inserţie de tip purcăretian), o actriţă de care nu am auzit până acum, dar care cu siguranţă merită să fie încurajată pe viitor cu roluri pe măsură.

Brown, inspectorul poliţiei londoneze, a fost prezentat de regie ca fiind iubitul homosexual al lui Mackie Şiş, lucru neprecizat în textul original, dar des făcut de diverşi regizori internaţionali, deci nu o alegere cu totul originală, dar de efect comic. Brown este  interpretat de Silviu Biriș la linia de confluenţă dintre expresionism şi caricatură, ca de altfel toate personajele. Trăim într-un secol cool, nu într-unul buf, publicul s-a mai rafinat. Biriș pare un pic stingher în această viziune regizorală cam desuetă, dar se achită corect de rol. Prestaţii admirabile și mai credibile au avut Emilia Popescu (Jenny Speluncă), Medea Marinescu (Lucy) şi a Ovidiu Cuncea (Mathias Biştar).

Dacă interpretarea a fost per ansamblu excelentă, în limita viziunii caricaturale, celelalte elemente ale spectacolului – coregrafia, decorul, costumele, luminile şi video mapping-ul – au fost  mai degrabă modeste, servind adecvat producţia, cu câteva momente reușite, cum ar fi cel al banchetului de nuntă (vezi poza de mai sus). Partea a doua a spectacolului este mai bine închegată decât prima unde au existat multe schimbări din partitura originală (personaje, text, muzică). Deşi piesa conţine o tensiune erotică pe care un alt regizor poate că ar fi exploatat-o mai bine, regia nu şi-a propus să o evoce decât exterior, fiind axată pe parodie.

Viziunea regizorului Gelu Colceag e atemporală, plasându-se între cabaret şi teatru politic, pentru ca în monologul final, printr-o suplimentare de text,  Marius Manole să facă legătura cu jaful organizat şi instituţionalizat din ziua de azi. În mod interesant, spectatorii au reacţionat cel mai puternic la comentariul contemporan, demonstrând că, dincolo de evadarea în teatrul clasic, publicul vibrează cel mai mult la problemele zilei de azi, indiferent cum și unde sunt plasate. Deşi a jucat impecabil, Marius Manole nu a creat un Mackie Şiş memorabil (cel puţin pentru mine), decât atunci când a ajuns la acest monolog final. Până la acel moment i-a lipsit o masculinitate carismatică care să justifice ravagiile pe care le face în rândul ambelor sexe şi fascinaţia cuplată cu spaimă pe care o exercită personajul, ceea ce ţine de datele personale ale actorului. A fost mai degrabă o convenţie pe care am acceptat-o graţie jocului său fără cusur.

Spectacolul este jucat şi cântat cu o plăcere reală de toţi membrii distribuţiei, de la tinerii din figuraţie la actorii de vârf, şi deschide frumos chiar dacă retro anul teatral 2024. S-au distins, cu rezevele menționate, în special triunghiul Marius Manole – Mircea Rusu – Ayln Cadîr.

În concluzie, Opera de trei parale de la TNB este un spectacol de public care promite o seară delectabilă la teatru. Merită văzut. Este cea mai inspirată montare posibilă? Probabil că nu. Dar a fost aplaudat îndelung la premieră, remarcându-se prin interpretări muzicale atractive, care ar merita să fie imortalizate printr-un CD.

P.S. În publicul de la premieră s-a aflat şi Margareta Pâslaru care a jucat în Opera de trei parale alături de Toma Caragiu ca Mackie Şiş, în regia maestrului Liviu Ciulei. Se poate urmări un mic clip din spectacol pe YouTube.

Cronică de Alexandra ARES

(Foto: Florin Ghioca)

 

OPERA DE TREI PARALE

de Bertolt Brecht

Traducere: Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino şi Gelu Colceag
Regie: Gelu Colceag
Muzica: Kurt Weill
Scenografie: Liliana Cenean, Ştefan Caragiu
Coregrafie: Roxana Colceag
Conducător muzical: Marius Leau
Pregătire muzicală: Ligia Dună
Antrenament vocal: Elena Moroşanu
Lighting design: Laurenţiu Iordache
Sound design: Bogdan Gadola, George Puiu
Regia tehnică: Andi Tuinea, Costi Lupşa
Asistent regie: Patricia Katona
Asistent coregrafie: Alina Petrică

Asistent lighting design: Alexandru Stănescu, Iulian Pătraşcu

Producător delegat: Mădălina Ciupitu

Sufleor: Ana-Maria Barangă, Tatiana Oprea

Distribuţia:

Mackie Şiş: Marius Manole

Dl Peachum: Mircea Rusu

Dna Peachum: Tania Popa

Brown: Silviu Biriş

Polly: Aylin Cadîr/ Teodora Calagiu

Lucy: Medeea Marinescu

Jenny Speluncă: Emilia Popescu

Filch: Rareş Florin Stoica/ Ciprian Nicula

Mathias Biştar: Ovidiu Cuncea

Jakob Sfarmă Ţeste: Alexandru Georgescu

Robert Fierăstrău: Mihai Verbiţchi

Walter Salcie Plângătoare: Orodel Olaru

Jimmy: Silviu Mircescu/ Mihai Munteniţă

Smith: Daniel Hara/ Mihai Munteniţă

Părintele Kimball: Eduard Cîrlan

Cocote, Orbi, Cerşetori: Andreea Alexandrescu, Irina Noapteş, Beatrice Rubică, Oana Laura Gabriela, Cristiana Ioniţă, Roxana Colceag

Orbi, Cerşetori, Poliţişti: Rareş Florin Stoica, Eduard Cîrlan, Alexandru Nicolae Mihai, George Olar, Tiberiu Enache, Horaţiu Furnică, Adrian Justin Ilie

Orchestra:

Lucian Maxim (percuţie)

Ligia Dună (pian)

Marius Leau (vioară)

Marius Grigorescu (clarinet)

Cristian Nicolae (trompetă)

Ciprian Partenie (trombon)

Răzvan Mihai Grigorescu (chitară)

În Soho, cartierul londonez al teatrelor de revistă, seducătorul gangster Mackie Şiş se bucură din plin de cuceririle sale ducând la altar pe Polly, fiica lui Peachum ‒ „regele” cerşetorilor. Simţindu-şi afacerea în pericol, soţii Peachum pornesc un „război” împotriva temutului interlop care, cu ajutorul poliţiei, e întemniţat şi condamnat la moarte prin spânzurare. Ca prin minune, Mackie este salvat de un ordin de graţiere al reginei proaspăt încoronate, care îl primeşte în rândul nobilimii, numindu-l cavaler!

Montată pentru prima dată la Teatrul Schiffbauerdamm din Berlin, în 1928, Opera de trei parale, scrisă de Bertolt Brecht pe muzica lui Kurt Weill ‒ satiră usturătoare îndreptată împotriva societăţii burgheze corupte ‒, cucereşte de la primele acorduri muzicale devenind una dintre cele mai cunoscute şi jucate creaţii ale culturii germane.

Prezent în mijlocul marilor probleme ale vieţii europene, proeminentul dramaturg şi teoretician aduce în atenţie probleme de stringentă actualitate propunând soluţii din poziţia revoluţionarului şi a reformatorului de teatru. Celebrele song-uri, cuplete intercalate în text şi cântate de diferite personaje, cu un pronunţat accent de denunţare şi rechizitoriu, comentând faptele şi exprimând o atitudine, vin să susţină celebra teorie brechtiană a distanţării critice a spectatorului.

Program:
25 ian. 2024, ora 19.00
26 ian. 2024, ora 19.00
7 feb. 2024, ora 19.00
8 feb. 2024, ora 19.00

 

 

 

 

Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments