FNT 2023: Impresii şi concluzii

Fiecare generație merită să fie expusă la anumite texte clasicizate, dar repetiția acestora ține în primul rând de Pedagogie. Un Artist adevărat încearcă să descopere mereu noi teritorii.

0
238

Conform faimoasei teorii a lui Everett Rogers despre difuzarea inovaţiei, inovatorii reprezintă cam primii 2,5% din populaţie care creează şi difuzează inovaţia, adoptorii timpurii reprezintă 13,5%, ajoritatea timpurie reprezintă 34% şi, în sfârşit, majoritatea întârziată reprezintă ultimii refractari, 16% din populaţie.

Şi în teatrul românesc sistemul de difuzare a inovaţiei funcţionează pe baza acestei structuri. Doar un mic procent de oameni, aproximativ 2,5%, creează sau cel puţin nu resping inovaţiile care îi sunt prezentate. Conform studiilor despre inovaţie, restul indivizilor non-inovatori, dacă sunt introduşi într-un nou concept, încearcă să-l compare cu modele deja existente în mintea lor. Dacă nu pot găsi asemănări, ei ajung adesea la concluzia că noul concept nu va funcţiona, este prost, nu este potrivit pentru ei sau pur şi simplu e inferior celui vechi (cam cum au gândit promotorii ideii că Pământul este plat şi Soarele se învârte în jurul pământului, chiar după ce noile descoperiri ale lui Copernic infirmau aceste lucruri).

Inovatorii lucrează prin disonanţa cognitivă şi îşi asumă toate riscurile. Adoptorii timpurii se află într-o situaţie mai convenabilă, sunt mai conectaţi şi pot răspândi mai uşor noile idei.

Curatorii din acest an ai Festivalului Naţional de Teatru (Oana Cristea Grigorescu, Călin Ciobotari şi Mihaela Michailov) s-au aflat în acest procent minuscul de inovatori.  La rândul lor, au încercat să prezinte publicului larg din Bucureşti cine au fost, după părerea lor, principalii inovatori de teatru din stagiunea care a trecut. Aceştia nu au fost întotdeauna realizatorii spectacolelor făcute cel mai profesionist şi apreciate de publicul cel mai larg (incluzând acea majoritate întârziată care, atunci când finalmente validează ceva, acel produs nu mai este de mult inovator, ci mainstream, iar uneori chiar depăşit).

Mi-a plăcut foarte mult faptul că inovaţia selectată nu s-a limitat doar la mijloacele formale, ci mai mult la substanţa de idei a spectacolului. Curatorii au preferat să aducă şi spectacole mai modeste dacă au simţit că piesa de teatru care a servit ca suport spectacolului conţinea idei relevante culturii contemporane care merită să fie auzite.

Mulţi oameni de teatru ar fi preferat poate doar spectacole foarte cizelate, chiar dacă ar fi fost doar pe texte clasice sau mai vechi care nu aduc nimic nou pe piaţa de idei. Trebuie să recunosc că la prima vedere această discrepanţă de valoare a realizării spectacolelor m-a nemulţumit şi pe mine. Mi-aş fi dorit şi eu doar producţii de top, unde totul să arate perfect, aşa cum au fost spectacolele lui Radu Afrim, Silviu Purcărete, Bobi Pricop, Alexandra Badea şi Tiago Rodrigues, sau măcar să existe o secţiune OFFICIALĂ, cu cele mai bune 10 spectacole din România la toate capitolele (inclusiv inovaţia), şi una OFF, cu producţii interesante, dar mai slabe. Dar, după un timp de reflecţie, mi-am dat seama că şi spectacolele mai puţin realizate (ca regie şi interpretare) au avut într-adevăr ceva deosebit de spus, idei proaspete, o energie contemporană, sau au transmis foarte bine epicul unei generaţii (cum a fost, de pildă, Exod, de la Teatrul Naţional din Timişoara, despre emigrarea în masă de după 1989). Generaţie care are dreptul la scenă la fel ca cea din timpul lui Sofocle, Shakespeare sau Molière.

Aşa cum regizorii şi actorii au nevoie de scenă ca să se rodeze, şi noile idei, texte şi dramaturgi au nevoie de scenă şi de feedbackul public să se rodeze. Cu cât mai mulţi actori şi regizori montează şi sunt activi, cu atât mai multe noi talente se vor lansa. Aşa cum nici toţi regizorii şi nici toţi actorii nu sunt de 10, şi nici cei care sunt de 10 nu sunt întotdeauna de 10, nici toate textele noi şi ideile noi nu sunt.

Desigur, FNT 2023 nu a putut aduce toate textele noi care ar fi meritat să fie prezentate, nici toate montările care au conţinut germenii unor idei inovatoare din stagiunea trecută. A oferit însă un bufet teatral alcătuit din producţii ale unor teatre mici şi mari care s-au aventurat să creeze ceva nou şi autentic, chiar dacă reuşitele nu au fost întotdeauna pe măsura aşteptărilor. (Am avut şi un spectacol la care am ieşit din sală și nu am fost singura.)

Ca şi anul trecut, dramaturgia contemporană s-a aflat în prim-planul acestui festival, căutând adepţi şi demonstrând interes pentru teatrul politic, poetic şi epic.

În privinţa dramaturgiei contemporane româneşti, am observat două tendinţe contradictorii. Pe de-o aparte, avem încă regizori care o privesc cu aroganţă şi o evită de parcă ar fi ciumată, pe ideea că ar fi slabă, deşi nu o citesc deloc sau cu superficialitate, preferând să monteze texte străine deseori mediocre, sau să dezgroape poveşti obscure de acum zeci şi sute de ani, sau să monteze la nesfârşit adaptări clasice. (Este un pic trist când un regizor montează în 2023 aceleaşi texte care îl preocupau în anii ’80 sau ’90, doar cu un mic twist contemporan. Desigur, fiecare generaţie merită să fie expusă la anumite texte clasicizate, dar repetiţia acestora ţine de pedagogie. Un artist adevărat încearcă să descopere mereu noi teritorii.) La polul opus, se află regizori ca Radu Afrim care a demonstrat că poate să ia orice text românesc scris azi (poezie, povestire, roman, piesă, carte de telefon, idei scrijelite pe un şerveţel) şi să extragă din el umanitate şi o experienţă artistică minunată. De fapt, Radu Afrim (şi mai nou şi Silviu Purcărete şi Alexandra Badea) merită mulţumiri pentru recuperarea ideii de dramaturgie românească pe marile scene, fapt care nu poate decât să persuadeze şi alţi regizori de top să (re)privească în această direcţie.

În privinţa teatrelor româneşti prezente în festival, anul acesta „provincia” s-a dovedit foarte puternică, curajoasă şi cu actori excelenţi. Felicitări în special Teatrului Național din Târgu Mureș (Katalin Berekméri, Nicu Mihoc și Alex Stoicescu), Teatrului de Stat din Constanța (o trupă tânără excelentă, l-am remarcat în special pe Andrei Bibire care merita aplauze la scenă deschisă după momentul dramatic din povestirea LA VULTURUL DE MARE CU PEȘTELE ÎN GHEARE din Seaside Stories și Ștefan Mihai, un actor cu un timbru vocal special (din povestirea ALERGA FRUMOS CU GENUNCHII LA PIEPT). De asemenea, felicitări micii echipe de la Teatrul Maghiar din Satu Mare, și în special lui Bence Kónya-Ütő pentru muzică și interpretare din Oxigen. În fine, felicitări și TNB-ului care traversează un moment foarte fast, având o trupă extraordinar de puternică de la A la Z. (Nu am văzut toate spectacolele din FNT 2023 și mă scuz pentru neprezentarea tuturor producțiilor meritorii. Am preferat să văd cât mai multe spectacole venite în turneu dar nu am reuşit să găsesc bilete la tot ce mi-am dorit, cum a fost, de pildă, spectacolul La Ronde regizat de Eugen Jebeleanu. În privința adaptărilor moderne ‘extreme’ de texte clasice, pe care alți cronicari le-au criticat, eu nu le-am văzut, fiind un gen care nu prea mă pasionează, deci nu comentez.)

Există o mare scindare între generații în materie de gusturi și preferințe teatrale. Tineretul iubește spectacolele despre realitatea pe care o trăiește și deseori preferă un limbaj vulgar, uneori gratuit și exagerat, și emoții intense. Dar vibrează și la poezie, după cum au demonstrat spectacolele sold-out ale lui Radu Afrim. Oamenii mai în vârstă au gusturi mai conservatoare și privesc spre trecut cu reverență și nostalgie. Adică o dinamică veche de când lumea.

În concluzie,  ediția 2023 a FNT (intitulată Laboratoarele Sensibilului) a fost plină de energii creatoare care au oferit câte ceva valoros fiecărei generații. Am avut plăcerea să vizionez multe spectacole impresionante, racordate la spiritul contemporan și neliniștile zilei de azi. Un mare tur de forță organizatoric și, pe ansamblu, o inițiativă culturală de succes.

Cronică de Alexandra Ares

Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments