Piesa Pterodactili a dramaturgului american Nicky Silver, montată pe Off-Broadway, la Teatrul Vineyard, în 1993, a ajuns şi în România, pe scena Teatrului Excelsior, în regia şi traducerea lui Radu Iacoban.
Textul ne oferă peisajul unei familii americane avariate de SIDA, de o iubire imposibilă dintre o fată tânără şi frumoasă şi un gay şi de o mamă fermecătoare cu tentativă de incest, şi cuprinde numai nenorociri. Deşi este prezentat ca o comedie, nu e. Comedia înseamnă în primul rând comic de replică, iar aici nu există, în schimb, există din belşug comicul de situaţii hilare, dar fondul e groaznic de trist.
Nu ţi-ai dori o asemenea viaţă americană în România, deşi se pare că în 2024 ne apropiem de anul american 1993, cu droguri, perversiuni, dezechilibre familiare, ucideri, sinucideri, întregul tacâm fioros al unei societăţi scăpate de sub control.
Titlul dat piesei este specios, greu de pronunţat şi neatractiv comercial, deşi peripeţiile scenice, sub semnul descendenţei noastre, a dinozaurilor, au o anumită justificare, cam forţată după părerea mea. Piesa oferă – şi în mod concret se subliniază în Programul de sală – un univers ambiguu, cu vieţi paralele care se intersectează normal şi anormal, fiecare cu problema lui, cu drama lui, cu tragedia lui.
Comicul este de costum şi de mici incidente scenice cu şi fără legătură temporală între ele, cu alunecări în trecut, mergându-se până la oasele de dinozaur care joacă un anumit rol decorativ, dar metafora e prea departe de realitate.
Stilul vorbirii este torenţial şi scenele scurte sau mai lungi se desfăşoară dinamic, dar şi mecanic. La un moment dat, telefonul este folosit pe post de personaj şi cu funcţie de comunicare; nu este mobil, deci nu există o actualitate forţată. Două microfoane laterale tip şedinţă sunt însă binevenite, pentru că permit o acustică perfectă a monologurilor, cu explicaţiile de acţiune necesare.
Scena reprezintă în esenţă nelipsita canapea din toate piesele de teatru, la care se mai adaugă şi un fotoliu şi alte accesorii, într-un spaţiu interiorizat, spart de diferite uşi care se închid şi se deschid pentru a permite acţiunii să se desfăşoare mai departe. Fundalul reprezintă o pădure care se mişcă sub adierea vântului, de o mare autenticitate şi frumuseţe vizuală şi cu funcţie orientativă cu privire la plasarea personajelor undeva, într-un decor forestier. Acolo este îngropat şi cadavrul celui ucis cu sau fără intenţie de un pistol primit cadou de stăpâna casei.
La premieră, în sală era un public tânăr receptiv, ultramodern, presărat ici-colo de alte vârste, care a rezonat cu spectacolul şi a chemat actorii la aplauze în minunatul lăcaş lăsat moştenire de marele actor Ion Lucian, imortalizat în trei tablouri cu expresia lui inconfundabilă.
Ion Lucian
Şi cu acest spectacol Teatrul Excelsior ne arată deschiderea faţă de experiment, lipsa totală de inhibiţie repertorială, luxul, rafinamentul şi eleganţa în formatarea producţiilor sale teatrale, mai ales cu o direcţie spre noua generaţie, ceea ce este excepţional.
Actorii s-au năpustit pur şi simplu asupra rolurilor şi timp de două ore au demonstrat virtuozitate teatrală şi spirit de echipă.
Dan Pughineanu
Dan Pughineanu este Todd Duncan, un tânăr de 23 de ani, care deschide piesa cu brio, vorbindu-ne şi arătându-ne diferite planşe jucăuşe ce cuprind istoria dispariţiei dinozaurilor şi a epocilor geologice, cu un simţ clar al umorului de bună calitate. Ulterior, îşi susţine partitura cu aplomb, emanând şi energii pozitive, deşi se află sub o mare suferinţă.
În rolul Emmei, sora lui Todd, impresionează Ioana Niculae, o actriţă tânără şi dotată cu o energie extraordinară, ce pare inepuizabilă în diferite momente ale acţiunii turbionare. Suplă, elegantă şi vivace, actriţa indică un talent deosebit, dar tonalitatea vocii sale impune o mai mare amplitudine care se exersează.
O apariţie grandioasă în vernisajul de portrete o are Mihaela Trofimov în rolul Grace, mama lui Todd şi a Emmei, actriţa fiind favorizată de un fizic impecabil pe care şi-a clădit o prezenţă scenică capabilă să rezolve cu precizie orice situaţie. Ea conturează familia şi se pretează la orice, fiind cea mai combativă şi rezonantă eroină din acest puzzle dramatic.
În rolul lui Tommy Mckorckle, nefericitul logodnic al zburdalnicei, dar nefericitei Emma, acţionează în cheie comică actorul Alex Popa, ce portretizează un personaj bisexual, dar mai ales gay, purtând o fustă scurtă africană care îi scoate în evidenţă capacitatea de transfigurare.
Dacă totuşi vorbim despre o comedie aparentă, cel care îi dă tonul într-o apariţie spectaculoasă şi care indiscutabil schimbă paradigma acţiunii este Doru Bem, un actor solid şi atractiv, fost sportiv şi crainic, în rolul lui Arthur Duncan, un tată şi soţ destul de imoral, ce contribuie la diversificarea lumii de personaje interpretare exact şi pitoresc.
Regizorul Radu Iacoban merită felicitări pentru modul laborios şi inventiv al acestei montări extrem de dinamice, fragmentate şi complicate prin meandrele sale, observându-se imediat lucrul cu actorii şi modul cum rezolvă detaliile. Spectacolul este un succes al lui şi al scenografiei create de Tudor Prodan, muzica Aidei Šošić şi lighting designul lui Cristian Şimon contribuind la reuşita reprezentaţiei.
Pterodactili este un spectacol tineresc, exuberant, pe un text provocator, desfăşurat într-un minunat decor.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto afiş: teatrul-excelsior.ro; foto spectacol: arhiva D.G.)
PTERODACTILI de Nicky Silver
Traducerea: Radu Iacoban
Distribuţia:
Todd Duncan, 23 de ani – Dan Pughineanu
Emma Duncan, sora lui Todd – Ioana Niculae
Tommy Mckorckle, logodnicul Emmei – Alex Popa
Grace Duncan, mama lui Todd şi a Emmei – Mihaela Trofimov
Arthur Duncan, tatăl lui Todd şi al Emmei – Doru Bem
Regia: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica: Aida Šošić
Producător delegat: Vasea Blohat
Data premierei: 9 februarie 2024
