Am doi străbunici preoţi, venerabili în secolul al XIX-lea, şi sunt un creştin ortodox crescut în spiritul bisericii, dus la slujbă de la vârsta de doi ani, la Mănăstirea din Sinaia, unde am locuit după bombardarea casei din Ploieşti. Am fost botezat în Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din capitala...
Am văzut și eu „Cravata galbenă”, deși, după tot felul de ,,exegeze", una mai țâfnoasă decât alta, dar toate la fel de savante și de bine plasate ca unghi al privirii, era cât pe ce să renunț și să accept sentințele, asumandu-mi concluzia că avem de-a face cu o...
Preţul încălzirii scării unui bloc în luna decembrie 2024 s-a dublat faţă de 2022 şi s-a triplat faţă de 2021. Bucureştenii sunt uimiţi şi mai ales indignaţi de explozia arbitrară a facturilor la încălzire, în ciuda faptului că preţul gigacaloriei nu a fost majorat decât o dată în toată...
Revoluţia română m-a surprins în spitalul Berceni, unde am fost forţat să mă internez din cauza unei tensiuni mărite, şi de unde am evadat noaptea pentru a mă alătura manifestaţiilor care au însemnat cea mai mare Revoluţie din istoria Principatelor Unite şi a României, în ciuda faptului că este...
Am vizionat şi am scris despre spectacolul Proorocul Ilie de la TNB, construit pe grandomanie scenică, dar, ca ortodox practicant, cu bunici şi străbunici preoţi venerabili şi pe deasupra şi gratulat de Preafericitul Patriarh Teoctist, cu binecuvântări şi aprecieri pentru sprijinul pe care l-am acordat din funcţiile publice avute...
Binele dus prea departe devine deseori rău. Cei drepți (Les justes, 1949) ultima premieră a regizorului Mihai Măniuțiu la Teatrul Național din București, pune în scenă povestea adevărată a unui grup de socialiști-revoluționari ruși care l-au asasinat pe Marele Duce Serghei Alexandrovici în 1905. Piesa lui Albert Camus, romancier, dramaturg...
Motorul criticii se pune imediat în mişcare după ce spectacolul parchează. Ca şi în materie de automobile, există cronica Mercedes şi cronica Logan, între ele fiind interferate alte mărci cronicăreşti mai mult sau mai puţin notorii. Fiecare îşi alege maşina. Fiecare îşi alege spectacolul, regizorul, actorul preferat. Claxonul aplauzelor...
Premiera lui Tudor Giurgiu este o reconstituire de o mare migală documentaristică a Revoluţiei române din Sibiu, o frescă umană a maselor abrutizate şi confuze care se împuşcă şi se pedepsesc reciproc, pe măsură ce se schimbă balanţa puterii. O alegere regizorală cu mare grad de dificultate, cu atât...
Am descoperit-o pe Luana Lute duminica trecută, 23 februarie 2025, la premiera piesei mele Frumoasă şi cool, la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, în regia lui Alexandru (Sandu) Grecu. M-am aşezat în sală cu emoţia imensă a unui autor care îşi va vedea personajele cum prind viaţă pentru prima...

Pernița cu barză

0
Îmi vizitam des socrii, care locuiau în căsuţa lor modestă de la numărul 6, din strada Florilor, aflată la ieşirea din Bucureşti, spre Şoseaua Alexandriei, la Barieră. Şi, de fiecare dată, aceştia mă întâmpinau cu mult drag. Era prin luna iunie 1973... Încă nu aveam instalate telefoane fixe, iar despre...

Recomandări Teatrale

Carte

Spectacolul poeziei: Evelyne Maria Croitoru

0
ANOTIMP La tâmpla ce strigă a toamnă, nepăsător, fără cuvinte, mă răspândesc în miresme de vară, când mâinile tale-mi sculptează trupul şi sufletul în rostogoliri incandescente de primăvară. ♦ STATORNICIA SPERANŢEI Nu stă în puterea frunzei să...
Şah la calul troian

Șah la calul troian

Opinii

Performanţă artistică şi respect faţă de dramaturgia originală la TNB: GERTRUDE...

0
Radu F. Alexandru este un dramaturg de cursă lungă, matematician, om politic echilibrat, scriitor notoriu, de care mă leagă o prietenie de dată mai...

Revelionul Schengen

Teatrul pensiilor

Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.