Un spectacol longeviv şi bine făcut la Teatrul „Nottara”

„DESPRE OLTENI, CU DRAGOSTE” după „La Lilieci” de Marin Sorescu

0
62

Dramaturgia soresciană stă sub semnul poeziei filosofice exprimată paradoxal, cu un umor fin, de substanţă şi cu un timbru al vocii unicat, aşa cum a observat la timpul respectiv George Călinescu. Nu ştiu cât de mult s-au bucurat colegii de poezie de succesul sorescian al celui considerat singur printre poeţi. Omul era foarte politicos şi, atunci când l-am cunoscut în postura de ministru la Festivalul Naţional de Teatru „I. L. Caragiale”, ediţia a doua, mi s-a părut introvertit. În ultima perioadă se ocupa de pictură. Interiorul poetului era arhiplin de cărţi.

Am mai văzut recent Există nervi, o parabolă a prezentului cotidian, şi Paracliserul la Teatrul Dramaturgilor Români, cu o prestaţie extraordinară a domnilor Răzvan Vasilescu, Gabriel Răuţă şi Claudiu Bleonţ, precum şi spectacolul intitulat Despre olteni, cu dragoste în anul 2018, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti Contemporane de la Teatrul Dramaturgilor, pe care l-am revăzut aseară (18 februarie), la o distanţă de şase ani, şi am fost uimit de cât de proaspăt era textul, ca şi cum timpul nu trecuse peste el.

Oltenismul dramaturgului exprimat prin limbaj şi lumea pe care o cunoştea foarte bine acoperă însă o dimensiune universală a satului românesc rudimentar, cu oameni desculţi, inculţi, dar inteligenţi, harnici, dar şi leneşi, care mi s-au părut a fi bunicii populaţiei săteşti din foarte reuşitul serial Las Fierbinţi, unde îi vedem pe nepoţii lor intraţi în malaxorul civilizaţiei capitaliste cam cu aceleaşi caractere convertite la noua societate urbană.

Piesa, fiind o adaptare după volumul La Lilieci de Marin Sorescu, nu conţine o poveste în stil tradiţional, ci un şir de întâmplări săteşti foarte omeneşti, care acoperă preocupările zilnice ale oamenilor de la ţară ce stau în faţa porţii, la gardul lor şi unde îşi împărtăşesc fiecare secretele în lipsă de altceva. Femeile sunt mai puternice decât bărbaţii, chiar dominatoare, întrucât ele au oferit tot ce poate oferi o femeie: grija bărbatului, bucătăria, copiii şi dragostea fizică, atribute care le fac suverane.

Cele mai bune momente din spectacol sunt punerea la punct a bărbaţilor de către soţiile extrem de autoritare în multiple confruntări, cu excepţia unui cuplu (singurul de altfel, lipsit de zâzanie în acest univers scormonit de tot felul de replici şi situaţii dramatice care se învârt ca un cerc vicios în relaţiile conjugale şi interumane), unde el – Mărin Trancă, zis Bâţu – este un mic tiran, iar fătuca de lângă el, firavă, drăgălaşă, concesivă, ajunge să-i spele picioarele acestui „diavol” (jucat de Dan Alexandru Năstase), rol vivant realizat cu mult farmec şi mobilitate scenică de către Alexandra Aga, o actriţă în plină evoluţie, cu explozie şi farmec special. Actriţa, în cele două roluri interpretate – sora Miţa şi muierea lu’ Bâţu –, este cea mai tânără din distribuţie, dar matură din punct de vedere artistic şi capabilă de multe transfigurări în mişcare, venind contrapunctic cu celelalte femei mature şi chibzuite, trecute prin ciur şi prin dârmon, interpretate exemplar de Ada Navrot şi Daniela Minoiu, cu expresia românismului feminin. Fără drept de apel, ele vorbesc, trăncănesc, se vaită, plâng, sunt într-o permanentă agitaţie casnică şi fragmentează acţiunea în episoade ca de serial. 

Ada Navrot este sclipitoare în rolul Măria Bălii, unde vedeta îşi etalează forţa expresivă de fiecare dată când are ocazia, ea fiind femeia puternică care dictează regulile în căsnicie.

Daniela Minoiu, în dublu rol – Ţaţa Veta şi mama lui Niculae –, aduce exact ceea ce trebuie să aducă o mamă în contextul povestirii cu o profundă autenticitate rurală şi universală.

Dani Popescu nu se mai satură de comedie şi ograda lui Marin Sorescu îi oferă o multitudine de scene pline de semnificaţii şi de haz care parcă ne prefigurează lumea semirurală din Las Fierbinţi. Actorul pare înzestrat cu o energie supranaturală ce-i permite multiple modificări de expresie şi de joc.

În rolul Moş Pătru, domnul Ion Haiduc este cel pe care îl cunoaştem şi din comedii, şi din drame, un actor foarte experimentat, care ni s-a părut uşor blazat şi datorită partiturii interpretate.

Eduard Cârlan este imbatabil în personajul pitoresc numit Goage al lu’ Spartu, realizând un portret de mare autenticitate, ca şi Alexandru Mike Gheorghiu în dublu rol, Niculae şi, la sfârşit, Moroiul, unde realizează un mic moment de senzaţie.

Raluca Tiţa este diafană în rolul Subţirica, Ştefan Stoica este ceea ce trebuie să fie în rolul Prică din obştea satului, iar în triplu rol – Finu 2’, tatăl lu’ Bâţu şi Leşinatul – se remarcă Sorin Cociş.

Autorul întruchipat de Ion Grosu în rol de povestitor şi comunicator cu spectatorii, prea mult fixat într-o anumită poziţie, ne ţine la curent cu peripeţiile scenice, achitându-se bine de rolul lui lipsit de dinamică scenică.

Cele douăsprezece personaje susţin un spectacol de aproape două ore care ţine trează atenţia publicului şi stârneşte reacţii la replicile soresciene care, astfel, îşi verifică valabilitatea după atâţia ani şi confirmă în faţa noii generaţii de spectatori perenitatea, autorul depăşind informaţia curentă cu cea eternă care vizează viaţa, moartea, căsnicia, munca, lenea, tradiţionala bulibăşeală şi optimismul, dragostea de glie exprimată printr-o replică superbă, aceea că se preferă piciorul descălţat, că el simte pământul vindecător al tuturor bolilor.

Am remarcat omogenitatea grupului, farmecul comunităţii la scară esenţializată, regia şi coregrafia foarte importante în menţinerea sudată a episoadelor, precum şi celelalte ingrediente care toate laolaltă se împletesc armonios pentru a oferi publicului ocazia să aplaude chiar cu insistenţă la final, semnal al empatiei şi al succesului acestei reprezentaţii.

Scenariul şi regia semnate de Constantin Fugaşin asigură, după cum vedem, longevitatea unui spectacol vibrant şi interesant care celebrează memoria unui mare scriitor. Scenografia simplă, dar foarte elocventă a lumii satului aparţine doamnei Luana Drăgoiescu, iar ilustraţia muzicală a lui Ilie Vorvoreanu se înscrie în cerinţele populare, dar stilizate ale planetei olteneşti care gravitează în jurul lui Brâncuşi şi al lui Marin Sorescu.

Deşi situat pe un bulevard central al Capitalei, Teatrul „Nottara” se bazează pe un repertoriu solid, bine construit, foarte bine interpretat şi regizat, care atrage şi satisface mereu un numeros public din toate generaţiile, ce trăieşte profund actul teatral şi se manifestă în consecinţă.

Ca cetăţean de onoare al dramaturgiei şi literaturii române, Marin Sorescu a fost blocat de Comisia de Cultură a Capitalei din 1996, ce a refuzat avizul fără de care nu se putea aproba propunerea Consiliului General, deşi primarul general Crin Halaicu o acceptase. Întâmplarea a fost că am format acest dosar după ce participasem acasă la Marin Sorescu la sărbătorirea celor 60 de ani. Cu un anumit cinism, consilierii ostili au motivat că Sorescu e prea tânăr şi că poate să mai aştepte, dar el murea peste trei luni… Viaţa oferă multe farse, una din ele a fost şi faptul că chiar în ziua înmormântării am discutat cu noul primar general, Victor Ciorbea, şi, în timp ce convoiul funerar al marelui scriitor se îndrepta spre Cimitirul Bellu, Consiliul General îi aproba post-mortem titlul de care nu mai avea nevoie. Atunci m-a surprins faptul că Marin Sorescu a fost trist la aflarea refuzului. Ce-i mai trebuia lui titlul respectiv?

Cronică de Dinu GRIGORESCU 

(Foto: nottara.ro)

 

DESPRE OLTENI, CU DRAGOSTE

după La Lilieci de Marin Sorescu 

Scenariul şi regia: Constantin Fugaşin

Scenografia: Luana Drăgoiescu

Ilustraţia muzicală: Ilie Vorvoreanu

Distribuţia:

Moş Pătru – Ion Haiduc

Măria Bălii – Ada Navrot

Ţaţa Veta / Mama lui Niculae – Daniela Minoiu

Autorul – Ion Grosu

Finu 2’ / Tata lu’ Bâţu / Leşinatul – Sorin Cociş

Cazacu/ Găliganul – Dani Popescu

Sora Miţa/ Muierea lu’ Bâţu – Alexandra Aga/ Mihaela Subţirică

Mărin Trancă, zis Bâţu – Dan Alexandru Năstase

Goage al lu’ Spartu’ – Eduard Cârlan

Niculae/ Moroiul – Alexandru Mike Gheorghiu

Subţirica – Raluca Tiţa

Prică – Ştefan Stoica

Data premierei: 1-2 decembrie 2017

 

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments