Infernul de la Auschwitz
La prima vedere, Auschwitz pare o aglomeraţie de cabane, ca un şantier organizat pentru muncitori. Aspectul său este aparent civilizat. O cale ferată se opreşte în faţa porţilor. Însă, pe măsură ce înaintezi în acest decor ce seamănă cu un teatru realist, simţi cum îţi îngheaţă sângele în vine şi respiraţia ţi se taie.
Atunci când păşeşti în „celebrele băi”, unde oamenii erau aduşi dezbrăcaţi, claie peste grămadă, fără deosebire de sex, ţi se povesteşte că urmau să se spele şi să scape de păduchi. Nimeni nu şi-ar fi putut imagina grozăvia ce urma. În tavan se afla o mică pâlnie. Evreii credeau că pe acolo va curge apă caldă sau rece, însă, în loc de apă, ţâşnea… gazul ucigaş.
Înainte de a muri gazaţi, unii se urcau peste alţii în încercarea disperată de a scăpa. Cei mai înalţi atingeau tavanul, lăsând scrijelite urmele unghiilor, mărturii mute ale celor ce încercau să supravieţuiască acestui iad. Aceştia erau ucişi de alţi oameni, proveniţi dintr-o civilizaţie germanică ce furniza lumii întregi creaţii literare şi muzicale.
Aceasta a fost prima mea vizită în ţările socialiste, alături de soţia mea, cu direcţia clară Polonia, Auschwitz. Documentându-mă înainte, am aflat că din Transilvania plecau mult mai puţine trenuri spre Auschwitz comparativ cu Ungaria.
După Polonia, am vizitat Republica Democrată Germană şi am văzut la Dresda, dar şi în alte oraşe, efectele bombardamentelor nimicitoare ale aviaţiei americane. Fără intervenţia acesteia, Europa ar fi arătat cu totul altfel.
În ciuda pactului Ribbentrop-Molotov, Uniunea Sovietică a contribuit la înfrângerea hidrei naziste cu 20 de milioane de victime. Este greu de înţeles cum o naţiune de valoarea Germaniei a putut susţine în masă regimul nazist. Fotografiile procesului de la Nürnberg relevă o masă de oameni amorfă, manipulată de un lider născut în Austria, care a decis să decimeze lumea.
Monştri de acest fel nu dispar. Apar din când în când, sub alte forme, dar la fel de periculoase. Evocăm tot felul de teorii şi pretexte pentru a justifica asemenea atrocităţi, dar genocidele globale continuă să creeze nesiguranţă în societate şi impun fermitate şi precauţie. Printre artizanii acestor masacre se numără şi cei care, cultivându-şi propria educaţie, au fost capabili să susţină astfel de ideologii.
Germania de astăzi, stâlp al democraţiei, a fost la un moment dat victima unui psihopat. Aceasta ridică întrebări în mintea tinerilor care nu cunosc bine istoria: a fost greşeala aliaţilor, bântuiţi şi ei de aroganţa învingătorului, ce au umilit Germania şi Japonia după Primul Război Mondial? Umilinţa resimţită de aceste naţiuni a alimentat, în parte, sentimentele de revanşă care l-au propulsat pe Hitler la putere şi au creat premisele celui de-Al Doilea Război Mondial.
Spectacolul de la TNB
Stagiunea de toamnă a început la TNB cu o piesă documentară despre odiosul Alfred Eichmann, ce poate fi calificat drept un manager al uriaşei, incredibilei maşinării de exterminat fiinţe umane în timpul nazismului. Tema Holocaustului continuă să fie de actualitate.
Povestea de viaţă a criminalului Eichmann este şi o piesă biografică în trei acte, primul desfăşurându-se în Germania nazistă, unde el s-a bucurat de toate privilegiile, în slujba ororilor naziste. Actul 2 se petrece după război, când Eichmann ajunge sub o altă identitate paşnică în America de Sud, unde este reperat şi adus în Israel. Ultimul act al vieţii lui Eichmann este procesul condamnării sale.
Scena prezintă o sală de judecată, cu procuror, avocaţi, preşedinte de instanţă şi martori, la care se adaugă cutremurătoare fotografii de epocă proiectate pe ecrane. Aceste imagini ne amintesc şi de spectacolul Ultima cafea cu Iuliu Maniu.
În postura de regizor, domnul Mihai Călin optează pentru o formulă sobră şi clasică. Probabil că Hausvater, specializat în Holocaust, ar fi oferit o altă viziune.
Accentul este pus pe atmosfera procesuală strictă din epoca respectivă, anii ’60 fiind evocaţi cu autenticitate. Distribuţia este foarte bine aleasă, iar scenele sunt construite cu putere, creând un univers dublu: unul static, reprezentând tribunalul, şi celălalt dinamic, evocând epoca tumultuoasă.
În acest cadru, se desfăşoară şedinţe cu solemnitate, unde se discută decizii criminale, aduse la îndeplinire de inculpaţi, cu referiri la faimosul proces de la Nürnberg, fiind prezentate portretele mai multor nazişti, executaţi şi condamnaţi la moarte de tribunalul internaţional.
Jocul actorilor
Distribuţia conţine actori care reflectă personajele reale, iar ficţiunea nu există decât din dialogurile construite pe documente şi fapte reale.
După prestaţia reușită din spectacolul Hedda Gabler, în regia lui Thomas Ostermeier, domnul Richard Bovnoczki oferă un portret impresionant al lui Adolf Eichmann, aparent uman, un german imperturbabil, cultivat şi elegant. Nazist şi membru al S.S., în 1938 a fost numit şeful Departamentului pentru problema evreiască, conducând operaţiunile de exterminare a evreilor din Europa. Richard Bovnoczki aduce pe scenă un personaj cu sânge rece, inteligent şi viclean, care susţine cu intensitate propriile interese şi creează un portret remarcabil al unui astfel de om. În scena din boxa acuzaţilor, actorul comunică perfect cu martorii şi cu soţia sa, cu care şuşoteşte subtil.
Gideon Hausner, consilier guvernamental şi procuror în cadrul procesului, interpretat de Mihai Călin (cu dublură de Axel Moustache), reprezintă acuzarea cu o combinaţie de experienţă şi gravitate dramatică. Împreună cu Vitalie Bichir (Gabriel Bach), adjunctul procurorului general şi asistent al lui Hausner, creează o imagine solidă a echipei acuzării.
Teddy Kollek, director în cadrul oficiului prim-ministrului şi omul de încredere al lui Ben Gurion, întemeietorul statului Israel, este jucat de Florin Călbăjos (apare doar în discuţiile filmate). În postura de martor al evenimentelor (Yehiel Dinur), actorul redă un moment dramatic, prăbuşindu-se la finalul mărturiei.
Rolf Vogel, agent de informaţii german, a cărui mamă a fost evreică şi tatăl catolic, este trimisul cancelarului Adenauer la Ierusalim pentru a supraveghea desfăşurarea procesului şi oferă o imagine pozitivă în interpretarea lui Emilian Oprea, fiind prezent în discuţiile filmate.
Dr. Robert Servatius este avocatul lui Eichmann şi fost ofiţer de artilerie în Wehrmacht, care la procesul de la Nürnberg l-a apărat pe ministrul Muncii din guvernul nazist. Acest personaj complex este interpretat cu originalitate de Ioan Andrei Ionescu, fiind unul dintre pilonii distribuţiei.
În rolul avocatei Lisa Grude, asistenta vulcanică a Dr. Servatius, Cosmina Olariu impresionează cu momente teatrale excelente în confruntările la scenă deschisă.
În rolul lui Moshe Landau, judecător la Tribunalul Suprem şi preşedinte al judecătoriei, Răzvan Popa interpretează personajul cu demnitate, echilibru şi atenţie la detalii, în momentele esenţiale ale procesului. Respectând strict procedurile, ascultă mărturiile şi caută adevărul, creând o atmosferă ce aminteşte de faimosul proces al lui Shylock din spectacolul shakespearian montat la TNB în epoca marelui Ion Caramitru, Neguţătorul din Veneţia.
Vera Eichmann, soţia lui Eichmann, este interpretată subtil de Diana Dumbravă, aducând în prim-plan un rol discret, dar esenţial.
Martorii la proces şi poliţiştii din figuraţie contribuie la reuşita unui tablou vibrant al unei epoci de mari crime din istoria omenirii. Niciunul dintre actori nu pierde ocazia de a captiva publicul cu poveştile lor: Ana Ciontea (Martor Esther Goldstein), Irina Movilă (Martor Rivka Yosselevska), Iuliana Moise (Martor Arna Peretz), Ovidiu Cuncea (Martor George Wellers), Rodica Ionescu (Martor Zivia Lubetkin), Andrei Finţi (Martor Arieh Breslauer).
Regia (Mihai Călin) orchestrează dezbaterile cu măiestrie, evidenţiind tensiunile şi dezvăluirile, desenând un triunghi interpretativ între inculpat, avocat şi preşedintele de instanţă.
Scenografia (Gabi Albu) este de tribunal, care acoperă bine spaţiile de joc, cu mobilier auster, predominând boxa de sticlă a criminalului nazist. Cinematografia video (Mircea I. Anca) interferează cu teatrul clasic conform noilor tendinţe, asigurând cu succes partea de imagine şi montaj video cu pondere în spectacol.
Procesul lui Eichmann este un spectacol bine proiectat în contextul războinic al momentului, încărcat de adevăr, teme contemporane şi reflexii (chiar alarmante!), fiind la înălţimea artistică a primei noastre scene.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: Florin Ghioca, TNB)
PROCESUL LUI EICHMANN
de Motti Lerner
Regia: Mihai Călin
Scenografia: Gabi Albu
Muzica originală: Nikita Dembinski
Video design: Constantin Şimon
Imagini şi montaje video: Mircea I. Anca
Regia tehnică: Costi Lupşa
Distribuţia:
Richard Bovnoczki – Adolf Eichmann
Diana Dumbravă – Vera Eichmann
Răzvan Popa – Moshe Landau
Mihai Călin/ Axel Moustache – Gideon Hausner
Vitalie Bichir – Gabriel Bach
Ioan Andrei Ionescu – Dr. Robert Servatius
Cosmina Olariu – Avocata Lisa Grude
Florin Călbăjos – Teddy Kollek
Emilian Oprea – Rolf Vogel
Iuliana Moise – Martor Arna Peretz
Irina Movilă – Martor Rivka Yosselevska
Ana Ciontea – Martor Esther Goldstein
Florin Călbăjos/ Axel Moustache – Martor Yehiel Dinur
Ovidiu Cuncea – Martor George Wellers
Rodica Ionescu – Martor Zivia Lubetkin
Andrei Finţi – Martor Arieh Breslauer
Data premierei: 4 octombrie 2024
Spectacol prezentat de TNB în premieră mondială şi realizat în cadrul programului tnb.edu
