Ceea ce trebuie apreciat în primul rând la Teatrul Excelsior este vigoarea tinereţii şi entuziasmul debordant al spectacolelor care se adresează în principal tinerilor, dar tinereţea nu are o limită doar fizică, ci şi o componentă spirituală. În această exuberanţă juvenilă se înscrie şi ardoarea de a descoperi noi...
Ediţia 70 din acest an a Eurovision-ului a dovedit importanţa copleşitoare a votului popular în desemnarea câştigătorilor şi conturarea clasamentului final, care nu a mai rămas atât de fidel gustului juriilor de specialitate. Vox populi, vox Dei. Bulgaria (Dara – Bangaranga, 516 puncte) a câştigat în mod nesperat şi cu...
În perioada vieţii, am avut parte de multe domnii, două regine, apoi de steagurile, lozincile şi portretele noilor şefi de stat şi de partid, însuraţi, divorţaţi, văduvi, cu vieţi conjugale şi extraconjugale mai mult sau mai puţin secretizate şi estetizate, care toţi la un loc au făcut în felul...
Veau să vă mărturisesc ceva, chiar de la început. Când am auzit prima dată despre inteligenţa artificială – că scrie poezii, pictează portrete, compune muzică –, reacţia mea, ca dramaturg, a fost un amestec de scepticism şi curiozitate. Poate o maşină să înţeleagă cu adevărat comedia umană? Poate simţi tensiunea...
Radu Afrim extrage din nou aur teatral, de data aceasta din dramele de zi cu zi ale două familii bistriţene aflate la doar câţiva oameni distanţă de noi, scrise cu măiestrie de poetul, prozatorul şi dramaturgul bistriţean Dan Coman, pe care l-a mai montat cu succes (Inimă şi alte preparate din carne de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, premiul UNITER 2021, pe care nu l-am văzut). Este un spectacol poetic și plin de emoție despre două familii destrămate de migraţie, reunite prin WhatsApp şi vizite sporadice, afectate de traume ascunse pe care nu le spun nimănui.
Pe măsură ce încercăm să înțelegem ce ne poate comunica teatrul în lumea post-Covid și a războiului ruso-ucrainian care amenință România, Europa și întregul echilibru mondial este interesant să aruncăm o privire spre Întâlnirile internaționale de la Cluj, organizate de Teatrul Național din Cluj, condus de directorul general Mihai...
În noaptea alegerilor prezidențiale se află adevăruri șocante. O piesă excepțională, un spectacol tulburător, un Oedip modernizat, și un mare comeback al lui Andrei Șerban.

Pernița cu barză

0
Îmi vizitam des socrii, care locuiau în căsuţa lor modestă de la numărul 6, din strada Florilor, aflată la ieşirea din Bucureşti, spre Şoseaua Alexandriei, la Barieră. Şi, de fiecare dată, aceştia mă întâmpinau cu mult drag. Era prin luna iunie 1973... Încă nu aveam instalate telefoane fixe, iar despre...

Anticariatul ambulant

0
O zi frumoasă de decembrie, anul 2016. Ca de obicei, dimineaţa pe la şapte, grăbeam pasul spre staţia de autobuz, ferindu-mă de maşinile care mă umpleau de praf, în goana lor disperată de a ajunge mai repede la şosea, cu câteva secunde preţioase, ca să prindă un loc în...
Învelit în cronici elogioase şi premiat de UNITER, spectacolul domnului Radu Afrim de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Ierbar, prezentat la FNT 2023 pe scena mare a sălii „Ion Caramitru” a TNB, mi-a întărit convingerea că suntem interesaţi de o nouă eră a spectacolului, dominată de personalitatea regizorală...

Recomandări Teatrale

Carte

Cartea de poezie: Noile „şoapte” ale domnului Varujan Vosganian în „150...

0
Înainte de a fi ales preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, l-am cunoscut pe domnul Varujan Vosganian ca un suflet deschis comunicării, o inteligenţă apropiată...

O carte frumoasă ca Bucegii

Masca lui Eminescu

Opinii

Istoria dramatizată a dramaturgiei şi a teatrului universal

0
PREZENTATORUL: Bine, sunt de acord. (dacă nu vor putea să fie aduşi pe scenă căluşarii, pentru că asta ar îmbogăţi spectacolul teatral, atunci va...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.