Descoperind realităţi complexe (2): HENRY JOHNSON la Teatrul Metropolis, un David Mamet de ultimă oră

Dumul spre iad este pavat cu intenţii bune

0
223

Cea de-a doua premieră naţională bucureşteană pe un text greu, ambiţios şi neconvenţional, care iese din genul teatrului de consum şi explorează zone artistice şi umane de gri, este Henry Johnson, o piesă de ultimă oră a lui David Mamet (76 de ani). Este o plăcere să descopăr o premieră absolută de teatru şi nu încă o dramatizare de roman, adaptare a unui film sau montare a unui text arhicunoscut şi să văd ce se mai scrie nou şi cum.

Spectacolul tânărului regizor Eugen Gyemant îi are în distribuţie pe Şerban Pavlu, Vlad Zamfirescu şi doi actori de frunte ai Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Costi Apostol şi Sebastian Marina, la debutul într-o producţie bucureşteană.

Henry Johnson, publicată în 2023, are un grad ridicat de complexitate şi un aer experimental. Pentru regizorii care caută piese „clasice” de (sau reduse la) 25 de pagini, cu o poveste unică, clară şi emoţionantă, replici scurte, la care să se adauge eventual şi câteva monologuri şi cântecele, noua piesă a lui Mamet arată că teatrul contemporan poate să fie scris şi altfel.

Piesa a avut premiera în Venice, California, cu ecouri mici deocamdată, dar care, iată, au ajuns la Bucureşti. Venice e la doi paşi de cetatea filmului, aka marile studiouri americane, un loc în care activitatea teatrală e firavă comparativ cu New Yorkul şi unde actorii apar în piese de teatru din două motive: 1) pentru a fi remarcaţi de agenţi de casting, regizori şi producători de film şi 2) pentru a-şi exersa vocea şi talentul cu nişte roluri mai grele între filme şi seriale de televiziune scrise mai mult sau mai puţin formulaic (după formulă). Pentru debutanţi fiecare rol e un calling card, de unde necesitatea unor monologuri/ minirecitaluri actoriceşti care arată potenţialul fiecăruia. Pentru starul de film Shia LaBeouf a reprezentat debutul său în teatru la 37 de ani, în rolul lui Gene.

Ca şi Sam Shepard, David Mamet s-a lansat în teatru la mijlocul anillor ’70 şi a câştigat un premiu Pulitzer pentru piesa Glengary Glen Ross (1984), dar este cunoscut de marele public în primul rând graţie activităţii lui din cinematografie, ca scenarist, regizor şi producător.

Mamet nu a chemat niciun critic la premieră. Parţial, bănuiesc, ca un publicity stunt. Parţial pentru că şi-a asumat anumite erezii dramatice, cea mai importantă fiind cea a unui erou principal pasiv, de care nu prea îţi pasă, asta pe o piaţă artistică preocupată să aibă eroi activi, carismatici, cu care publicul să ţină, fascinat (cum a fost cazul Hamilton-ului lui Manuel Miranda care a adus încasări de peste un miliard de dolari pe Broadway).

Noua piesă a lui Mamet are o distribuţie exclusiv masculină, ca multe din piesele sale, motiv pentru care a fost uneori considerat de critica americană misogin. (Când personaje feminine se strecoară în piesele sale, cum ar fi în Oleanna, acestea sunt portretizate cu o ambiguitate negativă). Dramaturgul Mamet scrie despre ce ştie, şi anume lumea bărbaţilor, în general mici escroci antipatici sau puţin mai sus pe scara socială, dar niciodată prea carismatici. Este un gen, genul Mamet.

Henry Johnson este o piesă despre o idee care îl preocupă de mult pe autor, în diverse forme, şi anume manipularea în relaţiile de „prietenie” dintre bărbaţi, unde un mascul mai alfa, uns cu toate alifiile vieţii, „seduce” unul mai beta şi mai naiv, nu în sens sexual, ci pentru a-l determina să-i facă favoruri pe care în mod normal nu le-ar face şi care nu îl servesc. Acestea încep cu lucruri mici şi merg până la chestii care ies mult în afara legii. Este un subiect prin chintesenţă american, the dog-eat-dog mentality, despre care am scris şi eu în romanul My Life on Craigslist.

Piesa are trei tablouri în care acest anti-erou, ipocrit şi influenţabil, Henry Johnson, interpretat impecabil şi cu fineţe de Şerban Pavlu, este prins de fiecare dată într-o confruntare verbală şi o situaţie de criză care creşte în intensitate. În primul tablou, cu Mr. Barnes, partenerul firmei de avocatură (interpretat de Vlad Zamfirescu) de unde a furat pentru a ajuta un vechi prieten ajuns în ilegalitate; în cel de-al doilea, cu un coleg de celulă, flamboaiant, Gene (Sebastian Marina), şi în cel de-al treilea, cu un tânăr gardian mai şters, pe nume Jerry (Costi Apostol), care apare sumar şi în tabloul din mijloc.

Şerban Pavlu şi Vlad Zamfirescu

În fiecare dintre aceste tablouri, nu se întâmplă absolut nimic, doar se vorbeşte despre evenimente care au avut deja loc, fie în trecutul îndepărtat, fie în cel mai recent. Discuţiile se desfăşoară ca nişte monologuri sofiste, pline de meandre, care pornesc din lunga tradiţie şi marele apetit american pentru courtroom drama, cu detalii uneori greu de urmărit. Dramaturgia explorează zonele de gri din relaţiile de prietenie şi din relaţia ambiguă a fiecărui personaj cu adevărul, acea versiune oficială înşelătoare a lui însuşi pe care o prezintă celorlalţi.

Piesa este prin excelenţă un exerciţiu de maieutică în trei episoade, adică o metodă prin care se urmăreşte ajungerea la adevăr pe calea discuţiilor şi a dialogului. Mamet plonjează direct în „iad” şi oferă, retroactiv, o demonstraţie de cum se ajunge acolo pornind de la cele mai bune intenţii. Sunt momente când spectatorul se întreabă, pentru o secundă, odată cu bietul Henry Johnson, care pare cumsecădenia întruchipată, dacă conexiunea care se înfiripă între el şi ceilalţi este reală, dar finalul este de fiecare dată un şah-mat.

Regizorul Eugen Gyemant a creat un spectacol „mic”, intim, care se remarcă prin rafinament. Pornind de la scenografia discretă a Ralucăi Alexandrescu, la frumoasele şi straniile accente muzicale, tot discrete, care au subliniat momentele cheie, totul funcţionează ca o ramă aproape invizibilă pentru câteva mari recitaluri actoriceşti.

Şerban Pavlu este perfect în rolul unui naiv păcălit să cadă într-un abis din ce în ce mai adânc, ca un jucător de şah care se străduieşte, dar pierde fiecare partidă. Prima, cu Vlad Zamfirescu, care a dominat scena fără niciun efort şi a oferit cel mai bun „recital” de actorie. După marele succes cu Oedip de la Teatrul „Bulandra”, Zamfirescu s-a remarcat din nou, dovedind că se află în plină formă artistică. Atuurile sale sunt talentul şi abilitatea tehnică de a spune firesc un text super complex, de parcă îl gândeşte pe loc, făcând fiecare sofism uşor de urmărit. Vlad Zamfirescu este de neegalat în roluri contemporane care necesită farmec, fineţe şi inteligenţă, nu neapărat histrionism.

Sebastian Marina a avut rolul exploziv şi larger-than-life, cel mai ofertant din punct de vedere dramatic, cel care a fost rezervat, de altfel, starului de film Shia LaBeouf în premiera americană. Genul criminalului carismatic, un rol secundar scris ca la carte pentru a capta interesul unui A-list artist. Marina a şarjat un pic intenţionat, pentru a creiona portretul clasic al unui manipulator cabotin, care merge pe sârma dintre nebunie şi raţiune. Despre debutul scenic al lui Shia LaBeouf nu mă pot pronunţa, dar debutul bucureştean al lui Sebastian Marina este un succes cert.

În fine, tânărul Costi Apostol a părut un pic cam mic în rolul gardianului Jerry. Monologul lui a fost recitat cam mecanic şi monton (cel puţin pe alocuri), ceea ce l-a făcut uneori greu de urmărit şi neclar. Apostol e talentat şi are o prezenţă scenică plăcută, dar încă nu are tehnica colegilor de scenă de a pune în valoare un text lung şi dificil într-un mod organic, aşa încât să pară improvizat pe loc, făcându-l uşor de urmărit, de la început până la sfârşit, şi nici cum să dea viaţă şi culoare pasajelor mai aride.

În concluzie, premiera cu Henry Johnson de la Metropolis este un spectacol greu, dar frumos şi interesant pentru spectatorii care nu se tem să vină la teatru pentru a fi provocaţi intelectual, şi nu doar pentru a fi distraţi. Nu pleci cu aripi de la el, dar eşti satisfăcut de a fi făcut cunoştinţă (pentru prima oară sau din nou) cu teatrul unic al lui David Mamet şi cu aceşti excelenţi actori.

Cronică de Alexandra ARES

(Foto: Andrei Gîndac, teatrulmetropolis.ro)

 

HENRY JOHNSON 

de David Mamet

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Raluca Alexandrescu

Traducerea: Eugen Gyemant

Coordonator proiect: Ariana Paul

Distribuţia:

Şerban Pavlu – Henry Johnson

Vlad Zamfirescu – Mr. Barnes

Sebastian Marina – Gene

Costi Apostol – Jerry

Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments