Indiscutabil, se poate face o istorie a lumii din perspectiva măştii. Nu a existat perioadă istorică în care masca să nu joace un rol important, care să nu fi fost marcată de câte o mască specifică. Evident că rolul măştii a fost mereu acela de deghizament. Primitivii alungau duhurile rele cu ea. Rolul ei în magie şi vrăjitorie se datorează ignoranţei, stadiului precar al cunoştinţelor. Ea acoperă neştiinţa. Verbul „a masca” presupune a ascunde ceva, a masca realul, a se sustrage vederii, a camufla. Presupune, de asemenea, ideea de dedublare, de înşelăciune, de a ascunde faţa adevărată, identitatea. A avut un rol activ în acţiuni de disimulare. Până la cagule şi măştile militare nu a mai fost decât un pas.
Nu e de mirare că rolul ei a fost preluat de artă, în special de teatru, de la tragedia greacă la carnavalul modern. Însă în teatru rolul măştii este acela de a ascunde pentru a dezvălui. Maschează pentru a demasca.
Dar şi fără mască oamenii sunt făţarnici. Dedublarea lor este o caracteristică naturală. Masca nu a venit decât să precizeze mai exact o trăsătură de caracter. Rolul suprem al măştii s-a petrecut în Renaştere, care a culminat cu genul commedia dell’arte, preluat din pre-Renaştere, din teatrul popular, când personajele unui spectacol erau definite prin măşi. Masca de commedia dell’arte a ajuns o operă de artă. Veneţia păstrează şi azi cultul măştilor, într-un muzeu de referinţă. La fel sunt considerate şi măştile populare din spectacolele de Anul Nou, cum sunt cele care defilează anual la Festivalul obiceiurilor de la Sighetul Marmaţiei. Desigur, obiceiul mascării este infinit, de la balurile mascate la masca clovnului de circ, care este o mască diferită, prin vopsirea feţei cu diferite culori. Feţele pictate au devenit şi ele operă de artă.
Masca, cu dublul ei rol, mascarea şi demascarea, a fost o constantă a vieţii omeneşti, a istoriei umanităţii.
Am meditat mult la acest lucru atunci când am scris cărțile Masca lui Eminescu şi Măștile lui Caragiale şi am demonstrat că Eminescu a purtat o mască greu de pătruns faţă de Caragiale, care s-a întrecut să poarte varii măşti. Au fost ca regele şi bufonul. Am pus cercetarea mea sub acest motto din Eminescu: „Totu-i mască pentru mine,/ însumi eu îmi par o mască”.
Niciodată Eminescu nu şi-a ascuns figura spre a nu fi recunoscut. Nu a știut ce este aceea disimulare, camuflare, înșelăciune. El a purtat mereu aceeași mască, masca adevărului, a sincerității, a demascării justițiare.
Şi dacă în istorie masca a avut un rol atât de divers, de complex, se datorează expresivității ei, faptului că ea a avut o formă pregnantă, sugestivă. Expresivitatea măștilor a fost pe primul plan, definind omul, epoca, societatea, modul de a fi al oamenilor, fie că purtau măşti comice, tragice, măști de bal mascat sau de Halloween.
Numai în această perioadă pe care o trăim (2020 ‒ 2022), este pentru prima oară în istorie când apare masca pandemică, o mască inexpresivă, medicală, otova, care distruge expresivitatea, implicit identitatea oamenilor, îi uniformizează. Suntem ca într-o distopie de Orwell. Şi oamenii nu sunt de acord, îşi apără libertatea de a fi, de a se manifesta. Şi drept reacţie au imaginat fel de fel de măști. Măștilor medicale-şablon le-au opus măști colorate, măşti diverse, pe gustul fiecăruia. Numai în România, jandarmii pandemiei au depistat peste 300 astfel de măști, diferite de cele standard. Da, dar cine nu poartă măști inexpresive este amendat. Hăitașii atât așteaptă, să te vadă cu o mască de commedia dell’arte. Căci această diversitate aduce aminte de viaţă, pe când masca standard, de moarte.
Dar, vorba lui Eminescu, „alte măști, aceeași piesă”. Eminescu trăieşte dincolo de orice mască. Masca pandemică este identificată cu masca morţii. Nimeni nu vede nicio protecţie în ea, este inutilă, aşa cum se dovedeşte şi vaccinul, dovadă că Pfizer face un nou vaccin pentru noile rădăcini ale coronavirusului, faţă de care vechile vaccinuri nu mai au niciun efect. Ştiinţa medicală este datoare cu o viaţă faţă de Eminescu şi cu mii şi sute de mii de vieţi faţă de morţii pandemici (peste 5,5 milioane). Sunt curios dacă omenirea va continua să joace orbește aceeași piesă, cu masca morții pe figură.
Grid MODORCEA,
Dr. în arte
