Când răul e comis în numele binelui – Cei drepți, Mihai Mănuțiu la TNB

Cronică de Alexandra ARES

0
305

Binele dus prea departe devine deseori rău. Cei drepți (Les justes, 1949) ultima premieră a regizorului Mihai Măniuțiu la Teatrul Național din București, pune în scenă povestea adevărată a unui grup de socialiști-revoluționari ruși care l-au asasinat pe Marele Duce Serghei Alexandrovici în 1905.

Piesa lui Albert Camus, romancier, dramaturg și eseist laureat al premiului Nobel la doar 44 de ani și activ în Rezistența Franceză din cel de-al doilea război mondial, explorează răul făcut de oameni ‘buni’ pentru cauze nobile. Mai precis limitele morale asociate cu crima și terorismul. Este un eseu filosofic care dramatizează ideile sale despre paradoxurile dreptății din Omul Revoltat, un pic tezist, ca tot teatrul politic și de idei, ceea ce nu mă deranjează niciodată dacă ideile sunt interesante. De fapt, sunt două tipuri de oameni răi și ambii se regăsesc atât în piesa cât și în opera lui Camus.

Cei răi care fac rău altora pentru că pur și simplu le face plăcere, și intră fie în poliție, fie în mișcări anarhiste, fie în istoria descreieraților (Stepan / Directorul Poliției în piesa Cei drepți, dar și Caligula, în piesa omonimă regizată tot de Mihai Măniuțiu la Teatrul Odeon în anii ’90) și cei buni care fac rău pentru a servi, chipurile, binele (Varia, Dora). Dacă primii răi (sau ‘drepți’) sunt amorali și uneori pot fi ținuți în frâu cu frica de închisoare sau moarte, cei de-ai doilea tip sunt gata să facă orice pentru idealurilor lor și nu se tem de martiraj. De la războaiele religioase care au sfâșiat istoria omeniri, la suicide-bomberii jihadiști de dată mai recentă, la activiștii corectitudinii politice de azi și la războiul ruso-ucrainian, răul se perpetuează mereu în numele unor idealuri juste, fie reale, fie fabricate.

Mihai Măniuțiu a pus în scenă un eseu care zboară sus din punct de vedere artistic deși atârnă greu prin natura ideilor și a dilemelor morale valabile și azi. La urma urmei, cum spunea Freud, History is just new people making old mistakes (Istoria este doar oameni noi care fac greșeli vechi.)

Măniuțiu a scurtat mult textul original pentru a comprima totul in 90 de minute pentru ‘generația Tik-tok’, interesată de ritm și esență și mai puțin de detalii. Un fel de Crash-Course for Dummies în ideile fundamentale ale lui Camus. Și dacă nimeni nu va părăsi plictisit spectacolul (din contră!), spectatorii mai familiarizați cu piesa originală și-ar fi dorit ca anumite relații, situații și personaje (e.g. Voinov) să fie mai dezvoltate ca să ne pese mai mult de fiecare în parte. De asemenea, în timp ce Camus a fost sedus de ‘oamenii revoltați’, Măniuțiu îi prezintă cu luciditate și fără să-i transforme în personaje romantice, de emulat. De fapt, din 1949, ‘omul revoltat’ al stângii a devenit un clișeu atât de susținut de mass media liberală a vestului, încât alegerea regizorală de distanțare obiectivă mi se pare justificată. Spectacolul lui Măniuțiu este foarte atrăgător estetic, într-un mod sobru și echilibrat, apăsător și frumos, clasic și în același timp modern, cu o mică doză de straniu (în actul IV).

Scenografia lui Adrian Damian, costumele Luizei Enescu și eclerajul aceluiași Adrian Damian (secondat de maestru lumini Ionel Docan și operator orgă lumini Valentin Sandu) sunt demne de orice scenă a lumii.

Cele cinci acte scurte sunt prezentate cu o proiecție pe fundal care indică locul și timpul acțiunii. Primele trei au loc într-un apartament secret folosit de teroriști, cu niște ferestre gigante de unde șefele complotului, experimentata Varia (interpretată nuanțat și cu umanitate de Mirela Oprișor) și blânda Dora (Raluca Aprodu, minunată!) pot urmări atentatul. În primul act grupul plănuiește aruncarea a două bombe asupra caleștii marelui Duce care merge la teatru, prima bombă urmând să fie aruncată de Kaliaiev / Marius Manole care interpretează personajul rusului cu inimă pătimașă, iubitul Dorei. El este teroristul ‘sensibil’, idealist spre deosebire de Stepanov (Marius Bodochi, un pic blazat) care interpretează teroristului ‘impur’, hărșit cu moartea, care a fost în temniță și a găsit în ‘cauză’ o justificare a crimei pe care o poate executa fără blocaje morale. Cealaltă bombă ar trebui să fie aruncată de un novice plin de elan și obișnuit cu munca de susținere indirectă a cauzei (un credibil Ciprian Nicula).

În cel de-al doilea act aflăm că atentatul a eșuat, ca urmare a unui incident care provoacă o mare dezbatere morală în grup despre cât de departe se poate merge in numele cauzei. Acest act este de fapt inima piesei și abundă de replici existențialiste memorabile. ca de exemplu: “Am fost de acord să ucid pentru a răsturna despotismul. Dar în spatele a ceea ce spui, văd un despotism care, dacă se va instala vreodată, mă va face un criminal în timp ce încerc să fiu un justițiar.”

Kaliaiev decide să încerce din nou, dar Voinov / Ciprian Nicula cere voie să părăsească grupul pentru a se alătura diviziei de propagandă a partidului pentru că nu poate să ucidă direct o altă persoană. În actul trei, la două zile distanță, Kaliaiev își ia rămas bun de la Dora și îl ucide pe Marele Duce cu succes. Voinov părăsește grupul pentru a ajuta cauza indirect. (Personajul lui Ciprian Nicula a fost atât de scurtat încât nu prea i-a oferit șansa să-și arate cu adevărat potențialul de actor.)

Cel de-al patrulea act are loc într-o închisoare. Dacă până acum totul a fost jucat într-o cheie realistă, acest act este interpretat parodic și suprarealist, deși nu este clar de ce. O posibilă ipoteză ar fi că Măniuțiu l-a văzut ca pe o reverie dostoevskiană a lui Kaliaiev, teroristul torturat moral de crima pe care făcut-o. Zis și Poetul, acesta e vizitat în celulă de Șeful Poliției, interpretat tot de Marius Bodochi, de data asta cu umor absurd. Polițistul țarist e personajul în oglindă al lui Stepanov, criminalul care a intrat în poliție pentru a-și putea exercita natura violentă în numele legii, ce încearcă să îl tenteze cu o grațiere pentru a nu-l transforma într-un martir al cauzei. Urmează să vină persoana care l-ar putea ajuta, dacă ar cere acest lucru, Marea Ducesă (Maia Morgenstern, un personaj în oglindă al Dorei, o altă femeie care își jelește bărbatul). Într-un one on one cu Marius Manole, Maia Morgenstern își ia revanșa pentru rolul din Casa la țară, tot de la TNB, unde a fost puțin eclipsată de Manole care juca tot un fel de poet răzvrătit. Ducesa ei îndoliată surprinde cu o interpretare stranie, care îmbină absurdul cu parodia, o demonstrație de măiestrie actoricească care s-a distanțat mult de personajul original ceea ce va nemulțumi și nedumeri partizanii textului original. Pe mine m-a încântat. Oare parodia să fi fost o satiră a lipsa de legătură dintre marea nobilime rusă și mase?

Trebuie menționat că protagonistul Marius Manole, un actor excelent și foarte căutat, care a jucat uneori și 2-3 spectacole pe zi, atât în teatrul de stat și cel particular, a părut un pic consumat de efortul depus în ultima vreme. Poate că n-ar strica să renunțe la anumite angajamente ca să se protejeze și să își reîncarce bateriile. Ultimul act, cu scenografia cea mai spectaculoasă, are loc tot în apartamentul teroriștilor unde prin marea fereastră spartă de așchiile atentatului intră ninsoare, iarna de afară contopindu-se cu cea din sufletul personajelor. Este noaptea execuției lui Kailiaev și noaptea sufletului femeii care îl iubește. Grupul Varia, Dora și Stepan așteaptă vești despre el. Voinov se întoarce cu zvonuri că Ivan Kaliaiev i-a trădat pentru a-și salva propria viață, dar Dora știe că acest lucru nu este adevărat. Stepanev vine cu vestea morții lui Kaliaiev și o relatează cu primul licăr de compasiune blândei Dorei, pe care cumplita suferință o radicalizează. Dora promite să se arunce în terorism pentru a-l răzbuna pe Kaliaiev și pentru a se re-uni cu el prin moarte. Raluca Aprodu încheie acest spectacolul cu o performanță tulburătoare de mare actriță. Bravo!

Condusă cu mână sigură a unui veteran al primelor scene ale țării, premiera lui Mihai Măniuțiu îl readuce pe Albert Camus în conștiința noi generații, chiar dacă într-o formulă un pic iconoclastă.

Spectacolul lansează către public mari întrebări existențiale și lasă fiecare spectator să tragă propriile lui concluzii. Contemporanul lui Camus la data scrierii acestei piese, Brecht, ne arăta în Omul de bun din Seciuan că altruismul nu poate fi dus până la capăt și că deseori și egoismul este necesar, bunul și răul fiind două fețe ale aceleiași monede. Dar crima?, întreabă Camus. Care sunt limitele ei morale? Creștinismul o interzice, dar câte războaie și atentate nu s-au dus în numele acestuia? Din experiență mea personală, soluțiile la aceste paradoxuri ale dreptății par să vină mai degrabă din estul îndepărtat: revoluția non-violentă a lui Gandhi și Confucianismul cel pacifist potrivit căruia împotriva răului nu trebuie luptat tot cu rău. Singura armă împotriva răului ar trebui să fie progresul energic în direcția binelui.

Cronică de Alexandra ARES

SURSĂLiternet
Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg romancier, scenarist și producător de televiziune, născută în România și naturalizată în SUA unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan și studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare in Foreign Policy și Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacția Teatru a TVR (emisiunile Gong, Scena, Maeștrii Teatrului Românesc), corespondent TVR la New York, producător de știri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU și Programul ONU Pentru Dezvoltare, etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” și „Viața mea pe net” (Polirom), cărții de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), colecție de piese „Alexandra Ares: Teatru” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei cu "Frumoasa adormită și trezită" a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (Regia Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane" scrisă în colaborare cu D.G. se joacă la Teatrul Dramaturgilor din București. În 2023, a avut căteva spectacole lectură și la New York. Este membră a Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câștigătoarea premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista premiilor BOTYA Awards (Chicago), și a premiului Asociației Scriitorilor din București, secția de Teatru. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments