Lecţia I:
Originile teatrului şi ale dramaturgiei. Preistoria teatrului. Naşterea teatrului în Grecia antică (7)
PREZENTATORUL: Strămoşii noştri traci şi greci mergeau emoţionaţi, înfioraţi la spectacole teatrale, căci acestea le vorbeau despre ei, despre integrarea lor în istorie şi în cosmos, le spuneau ceva despre misterul lor de biete fiinţe...
Descoperind realităţi complexe (1): premiera spectacolului VÂNĂTOAREA la Teatrul „Bulandra”, în regia reuşită a lui Alexandru Mâzgăreanu
Alexandra Ares - 0
Recent, am asistat la două premiere naţionale bucureştene pe două texte grele, ambiţioase şi neconvenţionale, care ies din genul teatrului de consum, fără să intre totuşi în cel de artă, planând într-o zonă artistică gri care ne provoacă sensibilităţile şi ne îndeamnă la reflecţie. Aş dori să le semnalez,...
Există, la Dinu Grigorescu, o întrebare-paradox, formulată chiar de el, care definește șase decenii de creație sub asediul istoriei: teatrul ca hipnoză declanșează frenezie, sau frenezia teatrului este, intrinsec, hipnoză? Cazul său, disecat de Eugen Șerbănescu în această recenzie a volumului memorialistic„Hipnoza comediei”, este al unui rinocer à rebours: un spirit neîmblânzit, contondent, care și-a croit drumul prin „falsul existențial” al dictaturii comuniste transformând drama brută în material fisionabil literar, în comedie.
Florentin Popescu în dialog cu dramaturgul Dinu Grigorescu, în emisiunea „Cafeneaua literară” (11 iunie 2025)
Vlad Lungu - 0
Florentin Popescu: Bună ziua, stimaţi telespectatori! Iată, ne întâlnim săptămânal la emisiunea noastră, Cafeneaua literară, unde probabil că mulţi dintre dumneavoastră v-aţi obişnuit să avem invitaţi de marcă, oameni de cultură, ctitori de fapte spirituale cu totul deosebite. Astăzi, avem plăcerea să discutăm cu un asemenea om de excepţie....
Mărturisirea publică, mai mult sau mai puţin criptată, prin intermediul unei opere, a gândurilor, aspiraţiilor, emoţiilor, sentimentelor, este un act de comunicare unilaterală, o devoalare conştientă, asumată a concepţiilor despre lume şi viaţă, apropiată de confesiunea tainică. Acest tip de comunicare, prin operă, se extinde în cazul spectacolului, amplificând...
Dispariţia dureroasă şi pe neaşteptate a domnului Ion Caramitru, fondatorul şi tatăl UNITER, a fost o lovitură cruntă aplicată teatrului românesc şi modului de manifestare a recunoştinţei faţă de artişti, regizori, dramaturgi, scenografi din toate instituţiile teatrale din România prin organizarea timp de trei decenii a fabuloaselor gale de...
Când stilista spitalului, coborâtă dintr-un jurnal de modă, purtând un coc savant înnodat, m-a vizitat înainte de operaţie şi a început să mă epileze din capul pieptului până în sudul corpului, lucrurile au căpătat pentru mine o cu totul altă viziune. Intimitatea e spulberată!
Tragicomedia începuse cu o lună înainte,...
E vorba mai degrabă de Cu moartea nu-i de glumit, căci piesa reprezentată pe scena Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, dinamizată de energicul Dan Tudor, managerul instituţiei, e o lungă glumă macabră construită în jurul decesului unui muncitor emigrant la Viena (Gogu Preda), întors din drumul lui spre ultima...
Ceea ce trebuie apreciat în primul rând la Teatrul Excelsior este vigoarea tinereţii şi entuziasmul debordant al spectacolelor care se adresează în principal tinerilor, dar tinereţea nu are o limită doar fizică, ci şi o componentă spirituală. În această exuberanţă juvenilă se înscrie şi ardoarea de a descoperi noi...
Performanţă artistică şi respect faţă de dramaturgia originală la TNB: GERTRUDE de Radu F. Alexandru
Dinu Grigorescu - 0
Radu F. Alexandru este un dramaturg de cursă lungă, matematician, om politic echilibrat, scriitor notoriu, de care mă leagă o prietenie de dată mai recentă, dar profundă, şi m-a bucurat mult faptul că, după lupte seculare care au durat 11 ani, o piesă scrisă în 2012 vede lumina scenei,...
Recomandări Teatrale
Trei ore de comedie marca Dan Tudor – SECRETUL FAMILIEI POSKET
În ciuda unor cassandre care forfecaseră cu voluptate distructivă mega-spectacolul Titanic Vals din stagiunea trecută, eu am prezis cu flerul meu de comediograf un...
Carte
Momente speciale în FNT: Albumul „TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini...
La Festivalul Național de Teatru au fost organizate evenimente speciale dedicate lui Silviu Purcărete, marcând 50 de ani de carieră a acestui regizor emblematic....
Opinii
I. L. Caragiale : 170 de ani de la naștere, 110...
Mărturisirea publică, mai mult sau mai puţin criptată, prin intermediul unei opere, a gândurilor, aspiraţiilor, emoţiilor, sentimentelor, este un act de comunicare unilaterală, o...





























