Nu am avut niciun fel de informaţie despre spectacolul Grand Hotel Danemarca (titlu care rima cu Grand Hôtel „Victoria Română”, acolo unde dramaturgul a scris celebrele cuvinte: „Auz enorm şi văd monstruos”). De fapt, este o adaptare cu totul nonconformistă şi teribilistă a capodoperei shakespeariene Hamlet.
În timpul desfăşurării spectacolului, gândul m-a dus la cuvintele lui Friedrich Dürrenmatt, „Comedia este o minge care cade în teren, iar fiecare spectator vede ceea ce vede”, această observaţie a unui mare comediograf mondial care ne-a oferit geniala piesă Romulus cel Mare, dar şi Vizita bătrânei doamne, ce ne demonstrează că fantezia nu are limite şi talentul canoane.
Regele Claudius este infirm şi se plimbă într-un cărucior cu rotile, regina este şi lesbiană, dar şi devotată invalidului, regatul este Hotelul Danemarca (reţea hotelieră) şi marea miză sunt acţiunile deţinute de moştenitorul regal, Hamlet. Duelul şi crimele nu se execută cu săbii, ci cu pistolul, nebunia lui Hamlet este demenţă curată, iar sinuciderea se justifică prin aceea că Hamlet şi-a dat seama că e mai bine să nu fii decât să fii în această lume. Care lume: cea de ieri sau cea de azi? Sunt şi alte derogări spectaculoase, indiferente la critica criticii, apar prescurtări, esenţializări în formă grotescă, clădite coşmăresc pe textul tradus modern de binecunoscutul şi apreciatul analist shakespearolog George Volceanov.
Tânărul regizor Mike Săvuică, furios pe canoane, sintetizează povestea cu imagini violente, pluriforme, iconoclaste, într-un univers fantast, care este haosul, populat de păpuşi umane, regi, curteni, artişti de ambele sexe şi în multiple atitudini stranii.
Vizionarea piesei în detaliile componente este favorizată de faptul că publicul stă exact pe scenă, pe cele două laturi, ca şi cum ar participa direct la toată aventura.
Piesa începe cu nişte strigăte onomatopeice ale unor fiinţe semiîmbrăcate, înghesuite unele lângă altele, cocoţate în diverse locuri sau întinse pe podea, mişcându-se ca şerpii, întregul tablou ducând nu spre pornografie, ci spre un onirism coşmăresc. Regizorul vede gândurile lui Hamlet. Eu am văzut actorii jucându-i pe actorii invitaţi de Gertrude la parastas, după care urmează o orgie (urgie) nonstop. Bărbaţii şi femeile, cu excepţia reginei şi a Ofeliei, poartă blugi, iar arătările feminine fără replică au sutiene pe care nu le scot niciodată, regia evitând alunecarea spre altceva.
Cătălin Gheorghe este Hamlet, un nou Caramitru tânăr, carismatic, sigur pe rol, servit de talent şi de arhitectura corporală de care s-ar îndrăgosti imediat nu doar sărmana Ofelia.
Regina Gertrude poartă doliu justificat, având cantitatea ei de senzualitate perversă. În acest rol, actriţa Silvia Eliza Culianu se descurcă de minune, având o personalitate agresivă şi feminitate explozivă.
În rolul regelui Claudius, Andrei Rădulescu este un şef din banda hotelului, care poartă aproape tot timpul o coroană butaforică şi metaforică. Fiind condamnat la fixitate, circulă în cărucior, de unde dă sentinţe şi directive.
Atât Claudius, cât şi regina Gertrude au livrat cu talent nonconformismul unui cuplu regal adulterin în nota piesei, dar focusat şi pe un alt sens; concret, se doreşte un troc: renunţarea la imperiu a lui Hamlet versus lăsarea lui în viaţă, deoarece este acuzat de uciderea lui Polonius. Crima însă nu i se iartă, iar finalul se modifică. Aici, epoca medievală încetează şi toată povestea trece la HoReCa.
Ofelia (Sevila Iriş) izbuteşte să fie aproape de imaginea tradiţională, dar viziunea regizorală impune şi în cazul nefericitei femei unele confruntări bine abordate şi rezolvate alături de Hamlet şi nu numai. Actriţa s-a mişcat ca o lebădă pe Tamisa, oferind cu vigoare şi cu candoare imaginea corectă a personajului în toate scenele unde şi-a găsit locul şi rolul.
Polonius (Vlad Ciofiac) este îmbrăcat ca un meseriaş cu salopetă din cadrul schemei de angajare a hotelului, însă costumul muncitoresc nu prea concordă cu originea nobiliară a personajului shakespearian, care se remarcă prin modul corect cum furnizează sfaturile către fiul său, Laert.
Mi-a plăcut mult Andrei Marin în rolul Laert, straşnicul prieten al lui Hamlet, cel ce a fost considerat de regretatul critic academician Eugen Simion ca fiind cel mai reuşit personaj ca ideal de prietenie din toată literatura lumii. El este contrapunctic faţă de Hamlet, existând un fel de rivalitate între cele două personaje. În conflictul final, explodează confruntările cu prinţul Danemarcei, care au multă consistenţă scenică şi o doză de dinamită teatrală de mare efect.
Fiecare interpret a servit cu plăcere scenică şi devotament viziunea regizorală, oferind interpretări cu numeroase momente de veritabil coşmar: Paul Cimpoieru (Stafia), Alin Aronovici (Horaţio), Cristiana Mihai (Rosalia), Alexandru Surulescu (Guildensterne), Marina Munteanu (Reyna), Radu Florescu (Osric), Andrei Duţu (Preotul), Ioana Sihota – Jazzy Jo (Preoteasa), Ştefan Cudalb, Ioana Mărăscu, Daria Brojban, Jennifer Dumitraşcu, Tudor Bondoc, Iana Oprişa (gândurile lui Hamlet).
Tânăra generaţie are tot dreptul să experimenteze şi texte de valoarea lui Hamlet. Ce ţine trează atenţia spectatorilor? O imaginaţie frapantă a regiei care a evitat clişeele, dar şi tradiţia hamletiană prin organizarea acestui haos dezorganizat care modifică total percepţia lui Hamlet cel cuminte pe care îl ştim cu toţii de secole. Povestea rămâne ancorată în peripeţiile binecunoscute, cu alte configuraţii suprarealiste.
Muzica (Andrei Duţu şi Ioana Sihota – Jazzy Jo) este adaptată manierei regizorale și tensiunii dramatice. Orchestra compusă dintr-un saxofonist şi un chitarist este amplasată în holul hotelului proiectat video în continuarea spaţiului de joc. Haosul este şi muzical, la fel ca în Titanic, de parcă s-ar scufunda Hamlet undeva. Melodiile alternează tragicomic, amuzant şi chiar tonifiant. Auzim cântecele Mariei Tănase, dar şi o muzică americană.
Am aplaudat şi efortul coregrafic (Paul Cimpoieru, Mike Săvuică), şi ingeniozitatea portretelor, caricaturile măştilor umane, care au impus tinerilor eforturi fizice consistente de interpretare şi portretizare expresivă a unei lumi demente, trecute şi prezente.
Faptul că agenţi economici importanţi au susţinut acest spectacol nonconformist interpretat de noua generaţie talentată a momentului este un gest remarcabil care serveşte teatrului românesc şi culturii în general.
Fără nicio îndoială, experimentele sunt necesare şi talentul dublat de energie îl plasează pe regizorul Mike Săvuică şi pe echipa sa într-o poziţie favorabilă realizării de noi spectacole care pot avea succes în faţa publicului spectator iubitor de teatru.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto afiş: MD Antidtot; foto spectacol: arhiva D.G.)
GRAND HOTEL DANEMARCA
după HAMLET de William Shakespeare
Traducerea: George Volceanov
Regia şi adaptarea: Mike Săvuică
Coregrafie: Paul Cimpoieru, Mike Săvuică
Scenografie şi costume: Cilem Turkoz
Univers sonor şi muzică live: Andrei Duţu, Ioana Sihota (Jazzy Jo)
Video design: Diana Butnaru
Producător executiv: Ramona Iacov
Light design: Andrei Marin
Distribuţia:
Hamlet – Cătălin Gheorghe
Stafia – Paul Cimpoieru
Claudius – Andrei Rădulescu
Gertrude – Silvia Eliza Culianu
Polonius – Dragoş Dumitru/ Vlad Ciofiac
Ofelia – Sevila Iriş
Horaţio – Alin Aronovici
Laert – Andrei Marin
Rosalia – Cristiana Mihai
Guildensterne – Alexandru Surulescu
Reyna – Marina Munteanu
Osric – Radu Florescu
Preotul şi Preoteasa – Andrei Duţu şi Ioana Sihota (Jazzy Jo)
Cor ansamblu (gândurile lui Hamlet): Ştefan Cudalb, Ioana Mărăscu, Daria Brojban, Jennifer Dumitraşcu, Tudor Bondoc, Iana Oprişa, Dragoş Dumitru/ Vlad Ciofiac
Sponsor: GRAWE România
Parteneri: Unfortunate Thespians, Daily Magazine, InterContinental Athénée Palace Bucharest
Bilete: https://www.ambilet.ro/tc-events/grand-hotel-danemarca-teatru-infinit/
