Între dramaturgie şi chirurgie

Scena medicală

0
135

Când stilista spitalului, coborâtă dintr-un jurnal de modă, purtând un coc savant înnodat, m-a vizitat înainte de operaţie şi a început să mă epileze din capul pieptului până în sudul corpului, lucrurile au căpătat pentru mine o cu totul altă viziune. Intimitatea e spulberată!

Tragicomedia începuse cu o lună înainte, chiar în prima seară de Paşte, când sistemul anatomic de evacuare a lichidelor se blocase şi exista primejdia de moarte. Chemată, Salvarea m-a dus direct la Spitalul „Sfântului”, unde un medic mi-a implantat în corp o sondă pe care am purtat-o cu incomoditate timp de 40 de zile.

La ceva timp m-am dus totuşi la Teatrul Dramaturgilor să văd un spectacol decameronic cu sonda ascunsă în buzunarul hainei.

Eram în temă cu subiectul de la taximetristul de la Petersburg care trecuse printr-o operaţie de prostată şi care îmi comunicase chiar că asta mă aştepta. I-am citit pe Facebook toate buletinele medicale şi toate piesele de teatru scrise în această perioadă, pentru care am făcut prefeţe şi postfeţe. Chiar mă alarmasem că personajul se autoinjecta în stomac în timp ce mergeam în afara hotarelor ţării pentru a-i vedea un nou spectacol de succes. Aveam deci perspectiva comediei foarte clar în minte, dar eu ştiu să îmi asum greşelile şi trebuia să achit şi nota de plată a neglijenţei mele justificate în perioada pandemiei, care făcea periculoasă orice internare în spital. Niciun semn de încurajare de la fostul taximetrist care mi-a arătat faţa ranchiunei în toată splendoarea sa…

Am devenit o minge de ping-pong între două spitale şi două viziuni medicale care aveau o optică total diferită asupra căilor de atac a adenomului dilatat ca un zepelin. Niciodată n-am fost într-o mai mare derută, să nu ştiu pe ce rută să o apuc, întrucât şi politeţea mea exagerată nu mă lăsa să întorc spatele „Sfântului”, dar până la urmă am făcut-o la marginea prăpastiei.

După ce am fost scuturat bine de mărunţiş în zona spitalicească privată, am constatat pe pielea mea cât de eficient este sistemul statal de îngrijire a bolnavilor, în ciuda tuturor fenomenelor extreme cum au fost cele din timpul pandemiei, când unii internaţi dispăreau evaporaţi în eter. Dumnezeu s-a reîncarnat în profesorul Daniel Damian de la Panduri, care îmi inspirase demult o încredere totală. Dacă „Sfântul” îmi cerea RMN-uri care se fac tocmai la Snagov şi care costă cât un salariu minim pe economie, profesorul Damian avea RMN-ul în ochi.

Pe masa de operaţie am devenit propriul meu analist anatomic. Eram de o luciditate maximă, prins într-un cleşte în care singur intrasem. Eram atât de lucid, încât mi-am privit întreaga spintecare prin reflexia filmică în reflectorul aflat ca la teatru deasupra corpului meu de care eram detaşat, de parcă nu eram eu cel tăiat. Nici imediat după operaţie şi nici în ziua de astăzi nu am avut curajul să mă uit unde a fost făcută incizia.

În acele clipe dramatice mi-am dat seama cât de nedreaptă este poziţia de a critica la nesfârşit şi virulent sistemul de sănătate românesc, în care statul plăteşte toate asigurările sociale în lumea aceasta a suferinzilor din toate categoriile sociale, cotizanţi la fondul de sigurări medicale, când la domiciliu o injecţie costă 80 lei, iar efectuarea unui set de şapte înţepături îţi face gaură în buget.

Spitalul e o scenă specială, albă, tensionată, un loc al cărui scop este de a reda sau conserva vieţile oamenilor.

Prin faţa mea s-au perindat tot felul de personaje. De la pacientul cu un singur dinte, care era un amestec de fost muncitor din perioada comunistă cu cel intrat în tranziţie, devenit om bun la toate şi negustor ambulant de la Istanbul la Varşovia, fără carte de muncă, am ascultat poveşti decameronice pline de inedit şi substanţă umană nonconformistă. Am aflat despre românce devenite amantele patronilor turci din bazarurile şi haremurile profesionale, despre polonezii care nu cumpărau nuci de la ucraineni din motivul că ar fi fost iradiate de Cernobîl şi cumpărau numai nuci româneşti, dar, de fapt, patrioţii noştri cumpărau noaptea nucile de la ucraineni şi a doua zi le vindeau polonezilor. Un medic veterinar septuagenar bolnav de diabet, dependent de insulină, care a descins în salonul nr. 8 cu plase pline de doctorii şi cu elocvenţa lui, a umplut momentele de suferinţă postoperatorie. Fascinante poveştile lui despre vaci, boi, oi şi porcii incendiaţi până când au devenit scrum din cauza gripei porcine. Am aflat şi cum se organizează o vânătoare licită şi ilicită de capre negre care ni se par micuţe, dar care cântăresc şi 70 de kg şi ale căror coarne pleacă bine mersi cu vânătorul, iar carnea rămâne la dispoziţia Ocolului silvic. Nu ştiam că un urs carpatin valorează cât un Mercedes! Viaţa omului cât mai valorează? Suntem egali în faţa morţii?

Timp de zece zile am analizat medicii din generaţia matură, dar şi pe cei din generaţia tânără, rezidenţii care emană deja o mare siguranţă profesională. Doctorul Bogdan Bolovan, mâna dreaptă a medicului primar, era de o fineţe rar întâlnită.

Fără să vrei, monitorizezi fluxul personajelor secundare, medici foarte tineri observatori la capul bolnavului, asistente medicale harnice, sufletiste, infirmierele atât de necesare, bucătăresele care gătesc pentru tine.

Recomand Spitalul Clinic de Urologie „Th. Burghele” de pe Bulevardul Panduri, care este o construcţie solidă, renovată şi consolidată, cu saloane înalte şi largi, înconjurate de spaţii verzi generoase care contribuie la starea de spirit pozitivă. Organizare perfectă şi curăţenie nonstop!

Ca scriitor, am fost recunoscut şi respectat, fiind vedeta momentului. Am oferit câte un autograf pe cartea mea, Portrete vivante – Lumea teatrului de elită, profesorului şi tânărului rezident. Câţi dintre cei portretizaţi de mine mi-au dat semnale de solidaritate? Doi-trei…

Am revenit pe scena dramaturgiei cu experienţe proaspete pe care le voi transpune în… comedii!

Dinu GRIGORESCU 

(Foto Dr. Daniel Damian: gynera.ro)
Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments