Trei ore de comedie marca Dan Tudor – SECRETUL FAMILIEI POSKET

Vivat comedia!

0
987

În ciuda unor cassandre care forfecaseră cu voluptate distructivă mega-spectacolul Titanic Vals din stagiunea trecută, eu am prezis cu flerul meu de comediograf un mare succes al spectacolului care umple cu râsete, aplauze şi entuziasm de fiecare dată Sala „Ion Caramitru”, bijuteria bijuteriilor coroanei teatrului românesc. Eu nu am interesul perfid al dramaturgului ce doreşte să fie montat cu orice preţ, care, pentru a se pune bine cu regizorul, îi ridică în slăvi calităţile, ci bucuria sinceră a spectatorului şi a producătorului de comedie ajuns la vârsta unei senectuţi active şi creatoare concomitent. Nu fac trafic de laude regizorale sau prin influenţe de funcţie ori de gaşcă literară care, după cum observ, se petrec tot mai des şi în acest domeniu unde o cumetrie, sau o căsnicie, sau un amantlâc deschide uşile unor autori şi autoare care pentru alţi confraţi oneşti şi talentaţi par a fi închise ermetic. Pur şi simplu, am urmărit cu bucurie spontană cele mai recente spectacole ale prolificului Dan Tudor, căruia i se reproşează tocmai excesul de adrenalină şi creativitate specifică unui nativ născut (ca şi mine) în zodia Gemenilor. La mulţi ani, Dan Tudor, şi tot înainte!

Vulpoi şi cu părul vâlvoi, lui Dan Tudor nu-i mai pasă de ce spune lumea, ci doar de cât de mult aplaudă lumea la spectacolele sale construite întotdeauna pe o poveste care îmbină şi drama, şi comedia, şi atinge delicat tragedia, care nu fuge de burlesc şi nu se înspăimântă de text. Ba mai mult decât atât, îl reconfigurează după chipul şi asemănarea lui, ţinând cont şi de structura psihică a spectatorului de astăzi, mai ales când adaptează texte clasice de Victor Eftimiu (Omul care a văzut moartea la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” Braşov), Liviu Rebreanu (Plicul la Teatrul Dramaturgilor Români), Camil Petrescu (longevivul Mitică Popescu la „Nottara”) şi Tudor Muşatescu (Titanic Vals la TNB). El nu actualizează formal, înlocuind telefonul clasic cu cel mobil, ci cu respect pentru autor, sărindu-i în ajutor, eliminând ce a devenit prea desuet şi reconfigurând anumite scene pentru a da fluiditate acolo unde i se pare lui că există o posibilitate.

Actorul Dan Tudor face fuziune perfectă cu regizorul Dan Tudor şi viceversa. De aici porneşte şi tendinţa irezistibilă de a prelua un rol, de a se regiza pe el. Alege formula clasică pe care o modernizează discret, fără scenografiile halucinante care acoperă textul iniţial dintr-un imens orgoliu regizoral. În toate modelele predomină însă o modernitate scenografică. În Omul zilei, adică Omul care a văzut moartea, am remarcat o scenografie modernistă, construită în pantă, ceea ce modifică total intrarea şi ieşirea personajelor, dar care nu depăşeşte epoca în care ele se mişcă. În Titanic Vals, interiorul lui Spirache este cel al lui Spirache de la premiera premierelor. Verticalitatea scenografică este utilizată şi în Mitică Popescu, unde directorul şi patroana sunt de asemenea obligaţi să se caţere şi să coboare deseori.

În recenta (avan)premieră de la TNB, Secretul familiei Posket, decorul doamnei Andrada Chiriac conţine, de fapt, patru spaţii de joc, primul şi ultimul fiind locuinţa magistratului britanic aristocratic, apoi un interior de hotel şi un discret bordel franţuzesc, unde fuzionează toate personajele într-un dans comic frenetic şi unde se joacă pe canapea, pe masă, sub masă şi în alte unghere ale spaţiului scenic, apoi se face un salt etnografic şi scenografic minunat într-o arhivă prăfuită de judecătorie, ca să nu mai vorbim despre baletul poliţiştilor de pe stradă, din interioare şi cam de peste tot, dorind parcă să ne sugereze o societate aflată sub control poliţienesc.

Textul dramaturgului Arthur Wing Pinero e lung ca un continent, deşi e scurtat de actorul-regizor român, şi deţine multe insule şi insuliţe în stil britanic care oferă întregii distribuţii oaze de fericire actoricească. Momentele insolite, realiste şi suprarealiste, sunt cele mai reuşite, dar şi cele construite pe burlesc în această viziune accentuată de jocul lui Dan Puric, atât în poziţionările sale rigide aristocratice, cât şi în momentele pantomimice numeroase, mai ales în partea finală, unde personajul Dl Posket apare şifonat la propriu şi la figurat după aventura nocturnă, când iubita lui soţie, Agatha, interpretată frenetic de Monica Davidescu, şi-a trăit propria sa aventură cu Colonelul Lukyn, jucat remarcabil şi machiat impecabil chiar de regizorul Dan Tudor.

În portretul general al acestei satire de mare succes internaţional, un rol important l-au avut şi costumele, şi machiajul, şi coregrafia semnată de Florin Fieroiu care ne divulgă şi un alt secret al domnului Dan Tudor, mişcarea funambulescă a personajelor prinse în tot felul de cleşti comici care provoacă aplauze la foc automat, ceea ce contează enorm într-o comedie. Sunt antologice scena fularului roşu care se înfăşoară ca un şarpe în jurul gâtului distinsului magistrat, jocul cravatelor negre şi roşii ce revelează un semn de reformare a sobrietăţii judecătoreşti, dansul poliţiştilor care pozează moralitatea şi savurează jocul paharelor, al scoicilor, dar şi al şampaniei prezentate în chip naturalist, cu sobrietate şi comicitate, simultan sau alternativ. Regizorul porţionează savant stările emoţionale fără să alunece exagerat decât atât cât este nevoie pentru a transmite ideea şi a bucura publicul extrem de receptiv şi de atent la detalii.

Ce îi pot reproşa lui Dan Tudor este numai faptul că doreşte să rămână şi actor şi nu lasă altuia rolul.

Sunt detalii care fac diferenţa între o comedie care provoacă râsete şi veselie şi altele prea sobre şi filosofice. O mustaţă, un fular, un mod de a ieşi din scenă, un gest, o anumită mişcare imprevizibilă asigură succesul.

Mari actori ai Naţionalului simt această osmoză cu regizorul Dan Tudor, care nu poate veni de pe altă planetă şi nu vorbeşte altă limbă. Căpitanul Horace Vale, interpretat de Marius Rizea, este o altă întruchipare a comediei în mişcare construită pe alte coordonate, însă în multiple scene, apariţii, dispariţii şi reapariţii.

De o ipostază comică studiată şi bine redată este domnul Marcelo-S. Cobzariu în Inspectorul Messiter, atotputernic şef peste puhoiul de poliţişti interpretaţi cu plumb şi aplomb în exerciţiul atât al virtuţii, cât şi al viciului de Axel Moustache (Harris), Vlad Vâlciu (Bird), Adrian Dima (Fox) şi Ionuţ Gurgu (Wolf).

Criptograma Programului de sală care ne oferă informaţii doar despre numele englezilor şi englezoaicelor şi nu întotdeauna despre rolul lor concret, pentru a identifica mai uşor actorii, şi lipsa mea de timp pentru a dezlega această şaradă mă obligă să îi remarc la pachet pe toţi ceilalţi interpreţi şi interprete care fac şi risipă de energie, şi de talent, şi de duioşie, dar şi de comicării stilate şi aplaudate: Irina Cojar (Charlotte), Ionuţ Toader (Cis Farringdon), Dragoş Ionescu (Dl Bullamy), Mihai Munteniţă (Wyke), Tomi Cristin (Dl Wormington), Daniel Badale (Achille Blond), Andrei Duban (Isidore).

Foarte expresive sunt interpretările ondulatorii ale şambelanului şi cele ale grefierului britanic, contrapunctic cu haosul vestimentar şi profesional al magistratului.

Remarcabile apariţiile doamnelor Fulvia Folosea (Beatie Tomlinson) şi Afrodita Androne (Popham).

Oana Constantinescu, în rolul Marlene, împodobeşte salba actorilor din prestigioasa distribuţie răsplătită şi cu ovaţii la sfârşitul reprezentaţiei.

Vivat comedia!

Cronică de Dinu GRIGORESCU

P.S. La modul ortodox, piesa nu are o poveste psihologică pe placul naturaliştilor şi al esteţilor, aşa cum nici D-ale Carnavalului nu are şi nici alte piese care se bazează pe comicul de limbaj. Şi în dramaturgia lui Teodor Mazilu, povestea în sine este rudimentară, dar ce urmăreşte spectatorul este povestea fabuloasă a limbajului mazilian.

Titlul, Secretul familiei Posket, este un titlu slab, iar subtitlul, Magistratul, este şi mai slab, ambele titluri dovedind că nici autorul la timpul respectiv nu a găsit acel clenci definitoriu care trebuie să dea în mod ideal numele unei piese. Dacă aş fi judecat după titlu, nici n-aş fi intrat în sală să văd spectacolul. Eu pun mare preţ pe titluri mai ales în domeniul comediei!

În ultima perioadă, constatăm influenţa prozaicului şi chiar a lozincilor care dau titlul unor piese contemporane, unele chiar de lungimea podului de la Brăila, ca să ne păstrăm în limbajul comediei exagerate.

Ce ar fi fost dacă I. L. Caragiale şi-ar fi intitulat piesa O noapte furtunoasă (Nr. 9) – şi aici observăm o indecizie a dramaturgului începător – Povestea unui jurnalist care face curte nebună nocturnă unei divorţate din Dealul Spirii sau D-ale Carnavalului să se fi denumit Nu te duci la frizer dacă n-ai bani de bacşiş, iar O scrisoare pierdută să facă abstracţie de scrisoare şi să se numească Lupte acerbe într-un oraş de provincie?

Acest sindrom antidramatic apare mai ales în domeniul dramatizărilor unor romane, nuvele sau ambiţii regizorale.

Ce frumoase sunt titlurile şi piesele jucate ale comediografului Tudor Popescu: Şarpele monetar, Milionarul sărac, Dulcea ipocrizie a bărbatului matur, Concurs de frumuseţe, Paradis de ocazie etc., sau Proştii sub clar de lună şi Somnoroasa aventură ale lui Teodor Mazilu, sau Dresoarea de fantome a lui Ion Băieşu, sau comediile din dramaturgia mea nejucată Estul sălbatic, Demolarea Sfântului Duh (unde este vorba despre demolarea Bucureştiului), Iadul vesel, Ruleta americană, Nuntă cu girofar etc. etc. etc.!

Piese valoroase, comedii româneşti de mare succes, în cea mai bună tradiţie dramaturgică, texte autohtone interbelice şi postbelice sunt date la o parte în favoarea altor titluri şi în virtutea altor principii.

Piesa Secretul familiei Posket este, de fapt, un dublu amantlâc într-o familie care pozează ca sfântă. Au fost momente în care jocul de cuvinte s-a dus spre spectator ca o dronă asupra Kremlinului şi spontan au apărut aplauzele. Acest tip de comedie, şi de moravuri, şi de replică, şi de situaţii absurde imposibile, creează imense posibilităţi de exprimare ale actorilor care, după cum am văzut, joacă cu o bucurie nemaipomenită sub îndrumarea regizorului Dan Tudor.

(Foto: tnb.ro; arhiva D.G.)

 

SECRETUL FAMILIEI POSKET după Arthur Wing Pinero

Regie, adaptare, ilustraţie muzicală, muzica originală: Dan Tudor

Scenografia: Andrada Chiriac 

Coregrafia: Florin Fieroiu

Regia tehnică: Costi Lupşa

Distribuţia:

Dl Posket – Dan Puric

Agatha Posket – Monica Davidescu

Charlotte – Irina Cojar

Cis Farringdon – Ionuţ Toader

Colonelul Lukyn – Dan Tudor

Căpitanul Horace Vale – Marius Rizea

Dl Bullamy – Dragoş Ionescu

Dl Wormington – Tomi Cristin

Wyke – Mihai Munteniţă

Beatie Tomlinson – Fulvia Folosea

Popham – Afrodita Androne

Inspectorul Messiter – Marcelo-S. Cobzariu

Achille Blond – Daniel Badale

Isidore – Andrei Duban

Marlene – Oana Constantinescu

Poliţistul Harris – Axel Moustache

Poliţistul Bird – Vlad Vîlciu

Poliţistul Fox – Adrian Dima

Poliţistul Wolf – Ionuţ Gurgu

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments