Teatrul independent „Luceafărul” prezintă spectacolul Nunta, după cunoscuta piesă a lui Cehov, în regia experimentatei artiste Beatrice Rancea. Umorul lui Cehov este etern, lumea văzută de el depăşeşte timpul în care a trăit, personajele ce sunt valabile în afară de timp şi spaţiu. Cehov a surprins esenţa unei nunţi, care este in nuce societatea. Peste tot unde este o nuntă, mirii au probleme cu naşii şi socrii, cu invitaţii năbădăioşi. Beatrice Rancea a avut inspiraţia să găsească actori potriviţi pentru toate rolurile caricate. De fapt, aceasta este forţa unui teatru independent, să folosească actori de pretutindeni, bani să aibă.
Lăudată inspiraţie să o distribuie pe Cristina Constantinescu în rolul miresei, care face un rol genial. Ea joacă o mireasă tâmpă, care mereu se hlizeşte şi e bătută în cap de maică-sa, Nastasia Timofeevna (remarcabil întruchipată de Monica Dobrişan), care o tot moraliceşte. Tatăl ei, Evdokim Zaharovici Jigalov (Cristi Toma), în schimb, e mai bun, el bea votcă dintr-o sticlă mare, dar scoate din buzunar o sticluţă cu un vârf de cauciuc, ca un sfârc, o umple cu votcă şi îi dă să bea fetei lui, care îşi potoleşte smiorcăielile, fiindcă „laptele” din biberon îi place, mereu suge votcă şi la masă doarme ca un prunc la pieptul tatălui ei. Iar la sfârşit, într-o nebunie finală, când nuntaşii se pierd, fug în sală, iar mirele se încârligă cu o vestită cântăreaţă invitată la nuntă, ea, mireasa, iese de sub masa unde căzuse, vede scena infidelă, apoi strigă: „Tati, tati!”. Sunt ultimele cuvinte ale spectacolului. Mireasa, Daşenka, este părăsită şi înşelată chiar în timpul nunţii.
Dar ce nu se poate întâmpla în timpul nunţii? Vă aduceţi aminte de filmul Nunta de piatră, după proza lui Agârbiceanu, cu care au debutat ca regizori Dan Piţa şi Mircea Veroiu? A doua parte se numeşte La o nuntă, unde vedem cum toboşarul (Mircea Diaconu) fuge cu mireasa şi cu banii! Problema banilor este şi în piesa lui Cehov. Mirele, cu un nume de scandal, Epaminond Maximovici Aplombov (Vlad Linţă), potrivit cu vehemenţa lui, este foarte furios pe socri că nu i-au adus banii şi actele prin care să dovedească ce avantaje are din nunta cu fiica lor! Cearta pentru bani, pentru averi cuprinde mai tot spectacolul. Banii, pe de o parte, şi amorul, pe de alta. Vedem tot felul de combinaţii între nuntaşi, totul devine o îmbârligată plasă de păianjen.
Şi ca în toate piesele lui Cehov, există şi un mesager. El apare şi anunţă bomba, că vine generalul. Toţi îl aşteptau. Şi generalul apare în uralele tuturor. Nu există distribuire mai inspirată pentru acest rol decât Radu Gheorghe, un alt actor de geniu. Şi toţi îl măgulesc. Marea cântăreaţă (soprana Arlinda Morava) care şi-a pierdut vocea (fiindcă aşa cerea regia) îi cântă un cântec de amor. Scenele când nuntaşii se pozează cu generalul sunt de tot hazul. Ca în scrierile lui Gheorghe Brăescu despre generali! Dar plin de aplomb, Aplombov nu are pace, îl întreabă cu disperare dacă a adus banii: „Cum poţi veni la o nuntă fără bani? Ce fel de general eşti?”. Soacra e şi ea aţoasă şi îl atacă pe general. Umorul de replică este tranşant şi toţi ajung să creadă că generalul este un impostor şi se aruncă asupra lui şi îl bumbăcesc bine. Bătaia e soră cu moartea, toţi cad la pământ şi în mijlocul lor victima, un cogea general rus mort. Nimeni nu mai mişcă, doar unul dintre invitaţi, un fel de gigolo, care nu avea pereche, se ridică şi spune: „De ce?”. Ca în Caragiale. Rolul îi vine mănuşă lui Mircea Constantinescu, un actor de mare rafinament, care aici e ca un spiriduş, îl joacă pe bătrânul cârcotaş, mereu râde şi merge crăcănat, cu un fular la gât, gata de bârfă şi petrecere. Este personajul tipic pentru a crea atmosfera cehoviană şi are un nume de milioane: Haralampi Spiridonîci Dîmba. „De ce, monşer?” El nu înţelege, dar cine înţelege de ce? De ce l-au bătut pe general sau de ce generalul nu are bani, da, dar are uniformă. Şi atunci victima se scoală din morţi şi începe să le demonstreze nuntaşilor cum se luptă pe mare. Le arată medaliile, că e căpitan de rangul doi, nimeni nu ştie ce e aia, na, s-a dat de gol că e impostor, nu e gheneral, dar apogeul final este un balet solo în care „generalul” demonstrează cum se luptă pe mare (cu rechinii?!), ca într-o povestire a lui Mark Twain.
Tot umorul cehovian este transformat de Beatrice Rancea într-o serie de gaguri, cu multă panto-mimă, la limita filmului mut. Bine că nu a exagerat alunecând pe o pistă religioasă, fiindcă masa ospăţului, decorul principal (scenografia: Ioana Colceag), seamănă cu Cina cea de taină, generalul e în centrul mesei, iar nuntaşii par cei 12 apostoli. Şi toţi creează o atmosferă pitorească, nunta având de toate: şi o moaşă, şi instrumentişti, şi o soprană, şi o matrioşcă balşaia, aşa cum arată sora supraponderală a miresei, şi o gravidă, care în focusul disputei e gata să nască, ar fi fost ceva senzaţional ca la o nuntă să vedem şi o naştere, dar, oricum, e sugerată. Adică cele trei momente fundamentale ale vieţii sunt prezente: naşterea, nunta şi moartea.
Senzaţionale sunt momentele ospătarului (Bogdan Costea). De pildă, când începe să aducă felurile de mâncare, adunarea e în delir. Aduce cârnaţi de Mangaliţa (17 lei/ kg), cu care toţi stau în gură, îi sug sau se duelează. Apoi, în momentul când intră cu platoul cu salată de varză, deodată se ia lumina, el cade cu tava şi pe întuneric adună de jos salata, apoi le-o pune în farfurii nuntaşilor, care o mănâncă cu poftă. În acest timp se desfăşoară o disertaţie despre electricitate, în stilul lui Astrov din Unchiul Vania, demonstrându-se cât de inutilă este electricitatea. Şi nunta se desfăşoară la lumina lumânărilor, în clarobscur, ca în Nunta mută a lui Horaţiu Mălăele, o capodoperă a unei nunţi mimate.
Spectacolul trezeşte zeci de asociaţii de idei. De pildă, cu Runaway Bride/ De bună voie şi nesilită de nimeni, filmul în care mireasa (Julia Roberts) tot fuge când e dusă la altar; niciun mire nu poate să o convingă să nu fugă. Scena când ospătarul aduce felul suprem, pui fripţi la grătar, din care ies aburi, ne aduce aminte de finalul spectacolului lui Liviu Ciulei după O scrisoare pierdută, când la petrecerea alegerilor, care n-au fost anulate, se face pe scenă un grătar cu mici, mirosul lor ajungând în sală şi făcându-le poftă spectatorilor. După patru ore de reprezentaţie, toţi ar fi mâncat un mic, aşa cum aici ar mânca un copan. Numai generalul are gesturi de pantomim măiestre, el caută un cuţit şi o furculiţă cu care străpunge un pui, dar nu ia o parte din el, ci doar o bucăţică din interior – târtiţa!
Păcat că Radu Gheorghe nu face cuplu cu Horaţiu Mălăele, ar ieşi ceva de antologie, mai ceva decât era cuplul Mălăele – Caramitru. Mă aşteptam ca generalul să pună mâna pe vioară (spectacolul are şi trei instrumentişti care cântă muzică de petrecere live) şi să-i dea o replică sopranei care şi-a pierdut vocea sau să ne facă o demonstraţie de pantomimă dirijorală cu sabia Hattori scoasă din teacă. Dar asta ar fi fost din alt spectacol.
Asocierile de idei sunt multe, fiindcă spectacolul este foarte generos, plin de savoare şi ispite. Oricum, o nuntă trebuie să balanseze între celest şi teluric, între puritate şi trivialitate.
Evident, momentele sopranei ne trimit la Nunta lui Figaro, iar baloanele ca nişte nori la povestirea Nuntă în cer a lui Mircea Eliade sau la Cartea nunţii de George Călinescu. Dar Nunta Zamfirei unde o punem? Dar Baltagul şi atâtea opere din literatura română şi universală care sunt celebre prin nunţile descrise în ele? Aş putea să înşir aici încă vreo 20 de astfel de plăceri. Şi cine ştie ce alte asocieri sau amintiri le stârneşte propria căsătorie spectatorilor, pe care îi îndemn să vadă acest spectacol.
Trebuie să ne bucurăm că în aceste vremuri de restrişte, când nu se ştie „încotro România”, teatrele independente ţin sus ştacheta şi cel puţin Nunta veselă de la „Luceafărul” ne face să uităm tragedia.
Cronică de Grid MODORCEA, scriitor, cineast, doctor în arte
Nunta
după A. P. Cehov
Regia: Beatrice Rancea
Scenografia: Ioana Colceag
Distribuţia:
Generalul – Radu Gheorghe
Daşenka – Cristina Constantinescu
Epaminond Maximovici Aplombov – Vlad Linţă
Nastasia Timofeevna – Monica Dobrişan
Evdokim Zaharovici Jigalov – Cristi Toma
Haralampi Spiridonîci Dîmba – Mircea Constantinescu
Invitaţi – Andrei Vasilescu, Mihai Baranga, Andra Iulia Stoicescu, Meda Topîrceanu, Mihai Căpăţînă, Andrei Barbu, Andrei Cojanu
Ospătarul – Bogdan Costea
Cântăreaţa – soprana Arlinda Morava
Instrumentişti – Marius Bănică (vioară), Emilian Mănica (acordeon), Ilie Vitan (contrabas)
Producător: Teatrul Independent „Luceafărul”
Data premierei: 3 aprilie 2025
La 165 de ani de la naşterea marelui dramatug rus, A. P. Cehov, Beatrice Rancea readuce pe scenă Nunta, într-o nouă versiune, la 30 de ani de la debutul său regizoral cu aceeaşi piesă.
