Trei reușite în săptămâna culturii naționale: „Nepotul meu se crede poet” de Călin Liviu Georgescu (III)

Comedie originală românească, spectacol independent produs și regizat de Magda Catone

0
331

În puzderia de evenimente festive organizate pe 15 ianuarie pentru a celebra Ziua Culturii Naționale, s-a distins spectacolul „Nepotul meu se crede poet”, pe un text original de Călin-Liviu Georgescu, regizat și produs de Magda Catone prin Asociația „Șerban Ionescu”. O producție itinerantă care a avut premiera anul trecut și care a ajuns acum și la București, unde se joacă de fiecare dată în altă sală. Adică genul de spectacol catch me if you can.

Personal, l-am prins la Palatul Copiilor din Parcul Tineretului și l-am urmărit dârdâind, cu cojocul de blană, mănușile și căciula pe cap, exact ca în vremurile „rezistenței prin cultură” din epoca de tristă amintire în care a fost construită clădirea. Nimic mai potrivit pentru un autor cunoscut publicului prin canalul de YouTube „Meșterul Manele” remarcat prin muzica de satiră socială protestatară creată în colaborare cu inteligența artificială. Și nimic mai nimerit de ziua lui Eminescu decât o piesă absurdă despre un băiețel de opt ani adus de unchiul său la psiholog pentru că se crede Mihai Eminescu  (dar nu numai).

Absolvent de scenaristică la UNATC, Georgescu este o figură atipică, cu postări pe Facebook ce trădează un simț al umorului acerb. Această identitate de „outsider” digital se infuzează cu finețe în textul piesei. Nu asistăm la un omagiu prăfuit a culturii noastre și a lui Mihai Eminescu, ci la o critică socială care folosește ideea de moștenire poetică pentru a expune fracturile unui prezent mercantil în care poezia a încetat de mult să fie limbajul sufletului, devenind o simplă anomalie diagnosticabilă.

Producția, coordonată de Magda Catone, l-a avut în centru pe Rareș Prisăcariu, un băiețel de opt ani superdotat, câștigător la „Românii au talent”, a cărui interpretare a dovedit siguranța și stăpânirea tehnică a unui actor de Teatru Național.

Premisa este o coliziune frontală între pragmatismul obtuz și delirul liric: unchiul (Mihai Bercaru) speriat că nepotul său e „defect”, îl livrează psihologului (Magda Catone) pentru o intervenție care să-l vindece. Psiholoaga tratează în general paciente din elita orașului să-și ucidă compasiunea și emoțiile ca să devină prezentatoare de știri și să găsească iubiți bogați (“cu soția te mai descurci, dar cu sărăcia nu.”) În acest univers, micul Rareș este un „pacient zero” superdotat care a înghițit biblioteca și este convins că el a scris-o. Rezultatul nu este vindecarea clinică a puștiului, ci o demonstrație despre cum poezia poate fi un remediu la cruzimea realității imediate.

Departe de a fi un simplu exercițiu de admirație al lui Mihai Eminescu, spectacolul funcționează ca o satiră socială care refuză canonul plicticos. „Nepotul meu se crede poet” devine astfel o radiografie a unei societăți mercantile care vede în orice urmă de idealism un simptom ce trebuie tratat preventiv, transformând actul poetic dintr-o obligație școlară într-un manifest viu și savuros.

Chiar dacă arhitectura piesei nu este la fel de riguroasă precum cea a lui David Lindsay-Abaire în „Rabbit Hole”, iar anumite personaje par schematice sau rămân insuficient explorate (minunatul pianist Petru Cioaca), textul compensează prin evadarea din banalul copleșitor al realismului american și printr-o ireverență reconfortantă. Spectacolul reușește, totodată, să livreze o porție consistentă de poezie clasică unui public care, în mod normal, ar fugi de ea sau care, pur și simplu, a abandonat-o în sertarele memoriei școlare.

Pasajele de interpretare a poeziilor sunt deosebit de percutante în execuția copilului și au fost îndelung ovaționate de public. Magda Catone punctează momentele de comedie cu forța și experiența unei actrițe de succes, speculând un text care îi pune în valoare resursele interpretative. Tinerii Mihai Bercaru și Anda Sârbei completează onest energia comică a spectacolului, în timp ce pianistul Petru Cioacă asigură coloana sonoră live, pendulând între clasic și cabaret.

O echipă sudată în turneele din țară din 2025 care oferă o experiență teatrală memorabilă. Următoarele reprezentații vor fi găzduite la Teatrul Godot din București.

Alexandra ARES

Foto AA.

Alexandra Ares
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist și producător de televiziune, născută în România și naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Este laureată a Premiului I.L. Caragiale al Academiei Române pentru piesa „Youthtopia”, a Premiului Dumitru Solomon al Asociației Dramaturgilor din București pentru cartea „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” și finalistă a premiului Uniunii Scriitorilor pentru cartea „Alexandra Ares: Teatru”, publicată la Editura Academiei Române. Ca romancier, a obținut mai multe premii și nominalizări în Statele Unite: Next Generation Indie Awards (NYC), Readers' Favorite (Miami), Best Book of the Year al Best Book USA din Los Angeles și BOTYA Awards (Chicago). Spectacolul său „Frumoasa adormită și trezită” a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic (regia: Diana Mihailopol) și va fi jucat în 2025 într-o versiune nouă la Pitești și Chișinău (Regia: Alexandru Grecu). Comedia „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu Dinu Grigorescu, s-a jucat la TDR (regia și adaptarea în muzical, Teodora Cîmpineanu). În 2023, a avut spectacole-lectură la New York cu piesele „Youthopia”, „Bank of Imagination” și „Hotel Cosmos: Elon Musk goes to Mars” (Regia: Wayne Paul Mattingly). Este absolventă a UNATC, cu un doctorat în teatrul american contemporan. De asemenea, a studiat la London School of Economics, obținând un certificat în „Global Political Economy și International Relations”. A lucrat la TVR, CBS News și la ONU. www.alexandra-ares.com www.fundatiaspiritromanesc.ro