Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural, marţi, 29 martie 2022, în seria „Biografii, memorii”, două spectacole dedicate unei personalităţi remarcabile a culturii române: Dora d’Istria sau Prinţesa Elena Ghica şi Dora d’Istria – Libertate şi Destin, pseudonimul literar al prinţesei Elena Ghica, una dintre cele mai erudite şi interesante figuri feminine ale secolului al XIX-lea: scriitoare, pictoriţă, muziciană, prima feministă din istoria României şi prima alpinistă româncă.
Scenariul: prof. univ. Raisa Radu
Adaptarea radio-fonică: Magda Duţu
Regia artistică: Maria Agnesa Puşcaşu
Distribuţia: Gabriela Popescu, Ioana Calotă, Adrian Păduraru, Coca Bloos, Mircea Constantinescu, Constantin Florescu, Damian Victor Oancea, Pătru Gavril, Annemary Ziegler, Eduard Adam, Marcelo Cobzariu, Cristina Constantinescu, Magda Duţu, Daniel Tudorică, Daniel Puşcaşu, Ion-Costin Manoliu, Patricia Prundea, Mirela Georgescu, Stelică Muscalu, Milica Creiniceanu
Rostirea în limba greacă şi înregistrarea fragmentului din „Iliada”: Alexia Brigita Radu şi Robert Benedict Radu
Muzica şi interpretarea la pian: Stelică Muscalu
Regia de montaj: Dana Lupu şi Bogdan Golovei
Regia de studio: Milica Creiniceanu
Regia muzicală: Patricia Prundea şi Stelică Muscalu
Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu
Redactor: Ion-Costin Manoliu
Coordonator de proiect: Magda Duţu.
Helena Kolţova-Massalskaia, născută Elena Ghica, scriitoare de origine româno-albaneză, cu scrieri literare şi de istorie în limba franceză, italiană şi greacă, a fost tradusă în română, greacă, engleză, germană, rusă, albaneză. A fost o eminentă personalitate a culturii române şi europene, exponentă a romantismului şi a mişcării feministe avant la lettre, autoare a mai multor lucrări de referinţă, scrise în limba franceză: La vie monastique dans l’eglise orientale, Des femmes par une femme, Les femmes en Orient. A fost prima femeie care a reuşit să escaladeze vârful Mönch din Alpii elveţieni (4105 m), la 11 iunie 1855, după trei zile de expediţie, iar la 1 iunie 1860 a escaladat şi vârful Mont Blanc.
Prinţesa Elena Ghica şi-a luat numele Dora d’Istria în anul 1855, mărturisind că acest pseudonim literar vine de la numele Dunării care, în trecut, se numea Istru. A venit pe lume la 3 februarie 1828. Era fiica banului Mihalache Ghica şi nepoata domnitorilor Grigore Dimitrie Ghica şi Alexandru Ghica. Înclinaţia spre cultură a moştenit-o de la părinţii săi. Banul Mihalache Ghica, preocupat de probleme de istorie şi arhe-ologie, îşi transformase palatul într-un adevărat muzeu. Mama, Catinca Ghica, este prima româncă traducătoare a unei cărţi din limba franceză dedicate educaţiei copiilor, carte pe care a completat-o cu însemnări dobândite din propria experienţă. Nevoită, la numai 14 ani, să plece în exil, împreună cu familia, Elena Ghica şi-a continuat studiile în străinătate, formându-şi o solidă cultură umanistă. Cunoştea franceza, germana, engleza, italiana, latina, greaca veche şi greaca modernă. Şi tot la 14 ani, a tradus „Iliada” din greacă în germană. Din anul 1842 până în anul 1849, a locuit, împreună cu familia, la Viena, Dresda, Berlin şi Veneţia. De mică, a manifestat înclinaţii spre muzică şi pictură, remarcându-se prin câteva creaţii, unele chiar premiate la Sankt-Petersburg şi Dresda. Dar domeniul care a consacrat-o a fost scrisul. În anul 1849, întorcându-se în ţară, Elena Ghica s-a căsătorit cu prinţul rus, Kolţov Massalski, aflat în Moldova, ca ofiţer de husari. Apoi, a plecat cu acesta la Sankt Petersburg. A călătorit mult în Europa, stabilindu-se iniţial, în Elveţia. În anul 1860, a trecut în Italia, locuind la Torino şi Genova. În cele din urmă, în anul 1872, s-a stabilt la Florenţa, într-o locuinţă denumită, mai târziu, Villa d’Istria.
A fost o personalitate fascinantă – elegantă, frumoasă, curajoasă, poliglotă, cu un fizic robust şi rezistent, cu o ambiţie incredibilă, scriitoare ilustră, instruită, cu o vastă cultură generală şi cunoştinţe în multiple domenii, racordată la marile probleme ale timpului său şi colaboratoare cu prestigioase publicaţii. Deşi a fost înconjurată şi admirată de toată lumea, a fost mai mereu singură şi îşi găsea liniştea în studiu, scris sau în alinarea suferinţelor umane. Suferea mult fără a plânge şi totuşi era vioaie, extraordinară. A fost o femeie care nu a trăit pentru ea, a trăit pentru a-i ajuta pe ceilalţi, a trăit pentru generaţiile viitoare şi pentru binele lor. Dora d’Istria a avut un simţ al dreptăţii şi egalităţii uimitor. A criticat părerile ce susţineau că femeile sunt inferioare bărbaţilor şi a demonstrat că ele, egalele bărbaţilor, au dat dovezi de superioritate în anumite momente cheie. Elena Ghica şi-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult în Italia, la Torino, Livorno şi, în sfârşit, la Florenţa. A trecut la cele veşnice la 17 noiembrie 1888, în frumoasa ei casă din Florenţa, Villa d’Istria, pe care a lăsat-o primăriei din Florenţa, pentru ajutorarea Institutului de surdo-muţi. Prin testament, averea a fost lăsată Primăriei din Bucureşti pentru administrarea Spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, iar tablourile, corespondenţa, cărţile rare, pinacotecii şi bibliotecii municipale din Florenţa.
