Aseară am revăzut, cu o tristețe profundă, spectacolul Gertrude de Radu F. Alexandru, montat de Silviu Purcărete la Sala Studio a Teatrului Naţional. În faţa unei săli pline, spectacolul a fost deschis cu un moment de reculegere în memoria dramaturgului dispărut, evocând densitatea umană şi teatrală a operei sale.
Mircea Rusu, cel care a promovat această piesă în repertoriu, a rostit câteva cuvinte emoţionante, deşi poate m-aş fi aşteptat la mai multe. Am fost printre ultimele persoane care au vorbit cu dramaturgul pe patul de spital, cu doar câteva zile înainte ca inima lui să înceteze să mai bată. Ulterior, am participat la depunerea lui la Cimitirul Evreiesc, o scenă tăcută şi solemnă care m-a urmărit pe toată durata spectacolului.
La teatru, două doamne, vecine ale marelui dramaturg, fost senator al României, mi-au relatat cu luciditate ultimele luni din viaţa lui, ca şi cum scriitorul însuşi ar fi vrut să-mi transmită aceste detalii intime: cum o căzătură banală în baie i-a fracturat braţul cu care scria, un braţ care nu a mai putut fi salvat şi care a marcat începutul sfârşitului.
O viziune scenică irepetabilă
Montarea lui Purcărete transformă textul lui Radu F. Alexandru într-un veritabil recviem scenic. Personajele, îmbrăcate şi dezbrăcate în cadre de o intensitate teribilă, colcăie prin labirintul castelului, din sufrageria unde are loc pomana mortului până în băile friguroase în care regele criminal se spală, interpretat cu brutalitate de Mircea Rusu. Succesiunea scenelor, uneori şocantă, evocă atmosfera unui thriller psihologic, aproape cinematografic.
Toate rolurile sunt interpretate de bărbaţi, în spiritul tradiţiei elisabetane, unde şi personajele feminine, precum Ofelia (minunatul Lari Giorgescu), sunt asumate de actori de sex masculin, într-o transfigurare remarcabilă. Spectacolul prezintă o distribuţie exclusiv masculină, conform tradiţiei elisabetane şi viziunii regizorale.
Echipa de aur a TNB
• Gertrude – Claudiu Bleonţ
• Claudius – Mircea Rusu
• Hamlet – Marius Manole
• Horatio – Alexandru Potocean
• Duhul tatălui – Marius Bodochi
• Polonius – Paul Chiribuţă
• Ofelia – Lari Giorgescu
Scenograful Dragoş Buhagiar creează un decor singular: un perete-cortină plin de ferestre care se deschid şi se închid permanent, invitând privitorul să pătrundă vizual în încăperi diferite ale castelului, transformând scena într-un labirint de cadre interconectate. Această soluţie tehnică conferă spectacolului o tensiune neîntreruptă, alternând deschiderea totală a spaţiului scenic cu momente de izolare şi întuneric.
Tema şi reinterpretarea hamletiană
Radu F. Alexandru reia mitul lui Hamlet într-o cheie personală: disperarea personajului de a afla adevărul despre moartea tatălui său, ticăloşia politică de la curte şi vina reginei sunt puse în prim-plan cu o luciditate cutremurătoare. Regina, Gertrude, interpretată hidos şi grandios de Claudiu Bleonţ, devine mintea diabolică din spatele intrigii despre adulter, minciună, crimă şi putere.
Viaţa la curte este ilustrată ca un „acvariu de rechini”: interesul poartă fesul, slugărnicia atinge cote paroxistice, iar puterea se manifestă crud, aproape biologic. Din ansamblul dramatic lipseşte însă un element adesea esenţial: sosirea actorilor, purtători de poezie şi inteligenţă. Aici, accentul cade pe criminologie, pe disperarea de a descoperi adevăruri ascunse, într-o lume a personajelor masculinizate, contorsionate, deseori fantomatice.
Momentul loviturii de teatru survine atunci când Horatio, prietenul credincios al lui Hamlet, prototip al prieteniei adevărate, se „rinocerizează”, refuzând adevărul pentru a supravieţui jocurilor de putere. Această trădare, reconfigurată scenic, subliniază tragismul universal al spectacolului.
Valoarea spectacolului
Gertrude este un spectacol curajos, novator, care marchează nu doar o reinterpretare radicală a mitului shakespearian, ci şi o revenire a spiritului teatral complex pe scena Naţionalului, cu o forţă vizuală şi emoţională rar întâlnită. Prin această montare, opera lui Radu F. Alexandru rămâne un testament viu al pasiunii pentru teatrul de idei şi al dialogului continuu între tradiţie şi contemporaneitate.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
