Ciprian Chiricheș, absolvent de actorie la UNATC și de master în regie la Târgu Mureș, absolvind în 2020, a „debutat” la 29 de ani pe scena Naționalului bucureștean în cadrul programului 9G, Noua Generație, gândit ca o rampă de lansare a tinerilor creatori de teatru (regizori și actori) români sub 35 de ani. În literatură, calitatea de „nou” și „tânăr” nu coincid întotdeauna, existând mulți autori care au debutat și după 60 de ani, dar și oameni trecuți de această vârstă care încă nu pot sau nu au învățat să scrie bine. În teatru însă, mediu vizual, vârsta este mult mai pregnantă.
Chiricheș a ales piesa Yen (2013) a britanicei Anna Jordan, laureată a premiului Bruntwood pentru dramaturgie și jucată inclusiv în SUA și la Royal Court. The Hollywood Reporter o numește “O reprezentare de un pesimism crunt a tineretului britanic din clasa de jos și cu probleme, piesa este genul de dramă dură și realistă pentru care acel teatru este atât de renumit.” Textul s-a mai jucat în 2017 în România la Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea în regia lui Adrian Roman, la doar doi ani de la premiera de la Royal Exchange Theatre din Manchester (februarie 2015).
Yen este o poveste de maturizare a doi frați vitregi de 16 și, respectiv, 13 ani, Hench și Bobbie, proveniți dintr-o familie destrămată, cu viețile la răscruce. Mama, Maggie, diabetică și alcoolică, i-a făcut pe fiecare cu un alt tată, dintre care unul murise de o supradoză de heroină, iar altul fugise. Și-a abandonat copii într-un apartament dărăpănat din suburbii și s-a mutat la un iubit recent de factură la fel de dubioasă. Bunica, care se ocupase de copii, se amorezase de un refugiat și fugise cu el. Băieții au rămas singuri, cu un câine feroce ținut în altă cameră, care latră, (Taliban, “pentru că e maro și rău”) un pat, un televizor și un computer unde se delectează ca toți adolescenții cu jocuri video și pornografie. Nici unul nu mai merge la școală, sunt de capul lor, fără bani și fără nicio supraveghere părintească. În acest univers deprimant, aflat sub semnul unei dezordini fizice și morale cumplite, apare Jennifer, poreclită Yen, o vecină de vârsta lui Hench, preocupată de bunăstarea câinelui. In scurt timp devine interesată de bunăstarea și mai șubredă a celor doi frați. Limbajul este naturalist, frust, dur – scris cu intenția de a șoca.
În drum spre TNB am trecut pe lângă trei tineri în zdrențe, murdari, cu figuri pierdute, aflați la un pas de o ratare timpurie și iremediabilă. În America, genul acesta de oameni se numesc „broken people”. Unii sunt homeless, alții au câte un ungher de apartament pe care l-au primit ca locuință socială și îl țin într-o mizerie cumplită, un gen de mizerie de care România comunistă a fost ferită. Acest tip de degradare umană a început să prolifereze și la noi, cu din ce în ce mai mulți homeleși care dorm pe multe dintre băncile din centrul Bucureștiului. În marile orașe din vest, multe suburbii au ajuns niște ghetouri murdare, populate de oameni debusolați din familii destrămate, care supraviețuiesc la limita legii și subzistenței. Analfabeți funcționali și cazuri sociale care inspiră dramaturgia și literatura progresistă din ultimele două decenii.
Yen este o piesă despre doi tineri condamnați, prin circumstanțele în care s-au născut, la o astfel de viață, iar fata este acea rază de bunătate accidentală, reală, care le lipsește. Piesa alunecă în melodramă în partea a doua, pe măsură ce intențiile fetei se termină groaznic, iar regia lui Chercheș o temperează cu un final care ne lasă cu speranță.
Ciprian Chiricheș a montat un spectacol puternic care demonstrează că este înzestrat pentru o carieră regizorală. Momentele de mare tensiune emoțională (ură și dragoste) sunt rezolvate ingenios prin momente de fizicalitate coregrafiată în relanti, care evită cu măiestrie clișeul, spărgând astfel naturalismul dur al dialogurilor. La rândul ei, scenografa Maria Constantin a creat cu inventivitate și din nimic șase spații de joc (cinci în jurul camerei celor doi frați), cu o economie admirabilă și cu tranziții fluide, dovedind și ea că este o tânără artistă de luat în seamă.
Tânăra distribuție a fost și ea la înălțime și a jucat exemplar în cheile atribuite. Fratele mai matur, Sevastian Stan (a nu se confunda cu celebrul Sebastian Stan), cel care are o șansă să scape din iad alături de Yen, este tăcut și interiorizat, chinuit de ce observă și nu poate schimba; fratele mic, Mario Monțescu, mai derbedeu, extrovert, mai instabil, mai legat emoțional de mama denaturată care îl învață să fure de mic, interpretată precis și devastator de Teodora Antal, și, în fine, Yen, interpretată cu nerv și sensibilitate de Diana Pomparău.
Un spectacol foarte bun al Centrului Ion Sava și al programului 9G coordonat de Cristiana Gavrilă. Un succes cert al tinerei echipe în ciuda tematicii un pic mai greu de digerat, mai ales la început, până te racordezi la subiect.
Ca un ultim gând. poate că ar fi bine ca aceste proiecte pentru tinerii actori, regizori și scenografi să includă și texte scrise de tineri dramaturgi români, pentru a nu-i exclude din fenomen și a le oferi șanse egale cu restul creatorilor de teatru.
Cronică de Alexandra ARES
Yen
de Anna Jordan
Traducere: Bogdan Drumea
Regie: Ciprian Chiricheș
Scenografie: Maria Constantin
Sound design: Teodor Zamfir
Lighting design: Cristian Ciopată
Distribuție:
Hench: Sevastian Stan
Bobbie: Mario Monțescu
Maggie: Teodora Antal
Jennifer: Diana Pomparău
Data premierei: 19.04.2026
