Într-o eră în care tehnologia ne împinge cu mare viteză spre un viitor incert, ne aflăm într-un moment de cumpănă artistică și tehnologică, reminiscentă de turbulențele care au zguduit industria cinematografică acum un secol, în anii 1920, când filmul mut a făcut loc peliculei sonore. Atunci, pianul care odinioară acompania fiecare proiecție a fost scos de pe scena principală și lăsat pe marginea drumului, ca o relicvă a unui trecut aproape de necrezut. Era o tranziție bruscă, iar efectul a fost devastator pentru numeroase cariere. Astăzi, se pare că suntem la începutul unei transformări similare, dar în loc de microfoane și dialoguri, avem de-a face cu algoritmi și inteligență artificială.
În perioada de început a cinematografiei, filmul mut era tot ce știau și iubeau oamenii. Pianistii de cinema, cu abilitățile lor extraordinare de a acompania fiecare mișcare de pe ecran, erau esențiali ca și progamatorii de azi. Odată cu apariția sunetului, acești pianistii au fost, efectiv, eliminați. Noile filme vorbite nu mai aveau nevoie de acompaniament live; sunetul era acum integrat direct în film, iar rolul pianistului a devenit inutil.
Nu doar pianistii au fost afectați, Actorii, care anterior se bazau pe gesturi mari și expresii vizuale pentru a capta atenția, au trebuit acum să integreze dialogul într-un mod natural și eficient. Schimbarea a dus la o evoluție a stilului teatral, de la interpretări exagerate la tehnici mai subtile și mai rafinate. Cum se știe, mulți actori care au prosperat în perioada filmului mut au întâmpinat dificultăți în adaptarea la teatrul vorbit. Cei care nu au reușit să se reinventeze au fost nevoiți să caute noi direcții profesionale.
John Gilbert, un star al filmului mut și partenerul preferat al lui Greta Garbo, este un exemplu emblematic al acestui fenomen. Gilbert a fost brusc eclipsat de noile cerințe ale filmului sonor și a sfârșit tragic, simbolizând tragedia acelor ani.
Brad Pitt, în filmul „Babylon” al lui Damien Chazelle, disponibil pe Netflix, aduce un omagiu epic acelei perioade turbulente. Într-o scenă memorabilă, personajul lui Pitt, un star al filmului mut modelat după celebrul John Gilbert, se confruntă cu provocările adaptării la sunet. Adevăratul Gilbert a murit de alcolism, posibil chiar sinucidere, la doar 38 de ani. Destinul său a arătat cum tranzițiile tehnologice pot distruge chiar și cele mai strălucite cariere.
În zilele noastre, impactul AI asupra industriei media aduce cu sine o serie de provocări și oportunități similare. Așa cum actorii din Hollywoodul filmului mut care nu aveau voci potrivite pentru microfon au fost nevoiți să se reinventeze, ca producători, regizori, personal tehnic sau chiar au ieșit complet din lumina reflectoarelor, această abilitate de a se adapta și reinventa este esențială și astăzi, pe măsură ce AI redefinește industriile creative.
Editorii video, de film și emisiuni TV, care obișnuiau să petreacă ore întregi tăind și lipind bobine de film sunt acum ajutași de algoritmi care pot face această muncă într-o fracțiune de timp. AI-ul le poate prelua sarcinile repetitive și de migală, permițându-le să se concentreze pe aspectele creative ale muncii lor. Artiștii de voice-over pot fi total înlocuiți de AI, dar marile vedetele pot sta acasă și doar să își licențieze vocile mult timp după ce nu vor mai fi în viață – cam ca în episoadele SF din serialul Netflix Black Mirror, azi banală realiate.
În timp ce software-urile de editare video asistate de AI pot înlocui o bună parte a muncii editorilor de imagine și de efecte speciale, jurnaliștii și editorii din presa scrisă se întreabă cum își vor păstra relevanța. Articolele pot fi generate rapid de algoritmi care analizează și compun texte, iar platformele de socializare sunt acum pline de conținut creat de AI. La fel cum pianistii de altădată au fost eliminați, unii profesioniști din media se văd acum într-o poziție precară.
Un exemplu recent este impactul AI-ului asupra industriei muzicale. Software-urile de compunere muzicală pot crea piese originale folosind algoritmi care analizează și combină stiluri și genuri. În acest context, compozitorii și muzicienii se confruntă cu întrebarea: cum își pot găsi locul în această eră în care AI-ul poate produce muzică de înaltă calitate aproape instantaneu? Dar cei mai afectați vor fi cei care lucrează în industria filmelor de animație și artelor vizuale și grafice.
În aceeași linie, AI-ul influențează modul în care consumăm media. Algoritmii de recomandare personalizată, care sugerează filme, articole sau muzică pe baza preferințelor noastre, determină schimbări majore în comportamentul consumatorului. Acest tip de tehnologie poate reduce diversitatea conținutului pe care îl descoperim și poate concentra atenția asupra unui număr mic de surse.
Teatrul, un domeniu profund ancorat în performanța live și interacțiunea directă cu publicul, folosește deja A.I. pentru aspecte tehnice cum ar fi iluminatul, sunetul și efectele speciale. Totuși, adevărata provocare va fi integrarea A.I. în procesul creativ fără a diminua autenticitatea și emoția live a performanțelor teatrale. Actorii și regizorii pot folosi A.I. pentru a îmbunătăți repetițiile, pentru a analiza feedback-ul audienței în timp real și pentru a experimenta noi forme de narativ. Dar, ca și în cazul filmului și al televiziunii, elementul uman va rămâne esențial, iar creativitatea și interpretarea nu pot fi replicate în totalitate de tehnologie.
Similar cu pianistii și actorii din perioada tranziției la filmul sonor, cei din industria media de astăzi se confruntă cu provocări care necesită adaptare și reinvățare. Aceștia trebuie să își găsească locul într-o lume în care AI poate prelua sarcini repetitive, dar nu poate înlocui complet magia creativă umană.
Astăzi, așa cum și în trecut, aceste schimbări tehnologice pot părea amenințătoare, dar ele aduc cu sine și oportunități de inovare și reinventare. Oamenii cu idei bune dar fără un training artistic temeinic le pot pune ușor în practică și testa.
Totuși AI nu poate capta niciodată complexitatea și emoția în modul în care o fac oamenii. Un email editat cu AI va fi perfect dar nu va conține micile imperfecțiuni care dau viață unuia scris fără ajutor automatizat. Aceasta este lecția pe care industria media trebuie să o învețe: adaptarea la tehnologie nu înseamnă abandonarea creativității umane, ci mai degrabă găsirea unui mod de a colabora cu tehnologia pentru a îmbunătăți și extinde posibilitățile artistice.
În fața acestor provocări, sindicatele și organizațiile profesionale din România ar trebui să negocieze protecții suplimentare pentru a asigura securitatea locurilor de muncă în era A.I. și a păstra mpcar o parte din munca individuală. Asemenea negocierilor internaționale, acestea ar putea include măsuri pentru nu înlocui complet oamenii în procesul creativ, alături de reguli stricte privind personalul minim și durata contractelor, pentru a limita pierderile potențiale de locuri de muncă.
Ce concluzie putem să tragem? Într-o eră în care mașinile ne țes destinul în algoritmi și coduri, meșteșugul artistic al Greco-Romanilor și Renașterii—care necesita talent, răbdare, pasiune și ani de muncă meticuloasă—se stinge încet, ca un tablou vechi pe care timpul și tehnologia l-au estompat. De la manualitatea cu care se așterneau culorile și se crea cu minuțiozitate, am trecut la automatizarea rece și aproape instantanee. În acest peisaj al eficienței, procesul creației se transformă profund, iar schimbările devin irevocabile.
Cu atât mai mult cu cât robotizarea generată de A.I. e mai generalizată, cu atât mai plăcută și mai binevenită rămâne relația umană imediată. Prefer un apel scurt la serviciul clienți în locul unei conversații lungi cu un chatbot, deoarece automatizarera și ascunderea în spatele unu cod sau a unui ecrane deseori complică exasperant lucruri simple. De asemenea, prefer un casier sau o casieră la casele de marcat în loc de self-service sau un spectacol plin de emoție într-o sală de teatru.
Articol de Alexandra Ares
Imagini generate cu AI
