Statele Unite își serbează pe 4 iulie independența de Imperiul Britanic obținută în 1776, cu 102 ani înaintea Românei care s-a eliberat de Imperiul Otoman in 1878. Azi America este mai dezbinată ca niciodată și pare din ce în ce mai mult în pragul unui război civil, iar Președintele Biden este sub presiune să-și dea demisia. Dar am încredere că marea națiune americană va reuși să iasă și din acest impas.
Populația de 330 de milioane a Americii este împărțită în două tabere antagoniste, iar politicianul centrist care ar trebui să gestioneze această coabitare dificilă și în același timp să fie comandantul suprem al imperiului militar american, este un președinte care a demonstrat recent că se află într-un proces de deteriorare cognitivă ireversibilă.
Premiile Festivalului de Film de la Cannes – „ANORA”, realizat de americanul Sean Baker, a câştigat Palme d’Or la o ceremonie care l-a onorat şi pe George Lucas
Rinocerul - 0
25 mai 2024 – Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes a fost acordat sâmbătă filmului Anora, o dramedie regizată de americanul Sean Baker despre o lucrătoare sexuală care se căsătoreşte cu fiul unui oligarh rus şi lucrurile devin foarte complicate. Este al doilea film al lui Baker...
Debutul lui George Clooney pe Broadway, un succes de box-office: „Good Night, and Good Luck”
Rinocerul - 0
George Clooney a debutat cu succes pe Broadway, la Winter Garden Theatre, cu premiera Good Night, and Good Luck/ Noapte bună şi noroc! (12 martie 2025), spectacol pe care l-a scris alături de Grant Heslov, l-a produs şi în care joacă, fiind nominalizat la cinci premii Tony, inclusiv la categoria „Cea...
Duminică, 23 iunie, New York, NY – Prima versiune americană pe scenă a cărţii de povestiri Lowlands/ Ţinuturile joase, scrisă de laureata Premiului Nobel germano-română Herta Müller, va închide Festivalul Rehearsal for Truth, oferind o recenzie subtilă, dar nemiloasă a ultimilor ani ai comunismului în România. Spectacolul va fi...
„Frumoasă şi cool” – o poveste despre iubire, putere şi compromis în premieră la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chişinău
Rinocerul - 0
Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chişinău, în colaborare cu Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, anunţă premiera spectacolului Frumoasă şi cool de Alexandra Ares, în regia lui Alexandru (Sandu) Grecu.
Piesa urmăreşte trei etape esenţiale din viaţa Ondei, o tânără marcată de cifra 7, simbol al destinului său, care...
Premiile Tony 2024: „The Outsiders” şi „Stereophonic” domină un Broadway în recul
Alexandra Ares - 0
16 iunie 2024, New York, NY – Într-o seară plină de surprize şi momente memorabile, Premiile Tony (ediţia a 77-a) au adus recunoaştere celor mai bune producţii de pe Broadway. La ceremonia desfăşurată duminică seara la Lincoln Center din Manhattan, gazda Ariana DeBose a condus festivităţile cu eleganţă şi...
Ana Blandiana, la paritate cu Haruki Murakami şi alte mari nume ale literaturii mondiale
Rinocerul - 0
După Haruki Murakami în 2023, o româncă, Ana Blandiana, a fost distinsă cu premiul „Prinţesa de Asturias” pentru Litere 2024. Juriul a subliniat curajul său literar şi capacitatea de a rezista în faţa cenzurii, evidenţiind că aceasta este o moştenitoare a celor mai strălucite generaţii literare şi o creatoare...
Sibiu, 28 iunie. Cea de-a şaptea zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari şi importante festivaluri de teatru şi artele spectacolului din lume, a adus din nou magia pe scena din Sibiu prin evenimentele speciale, spectacolele de teatru, dans, muzică şi...
Marţi, 13 august, şi sâmbătă, 17 august, la New York, va avea loc premiera mondială a spectacolului Heart2hearT în cadrul Festivalului de Dans Battery, din parcul cu acelaşi nume, la marginea de sud a Manhattanului, cu vedere la Statuia Libertăţii. Semnat de coregraful Gigi Căciuleanu, pe muzica compozitorului contemporan...
4 Octombrie, 2024 – Mircea Cărtărescu, câștigător al unor dintre cele mai prestigioase premii literare, inclusiv Premiul Literar Dublin (2024) și Premiul Los Angeles Times pentru Carte (2023), a revenit la New York pentru o serată specială la Institutul Cultural Român, alături de Sean Cotter, maestrul traducerilor literaturii române...
Recomandări Teatrale
Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic: „Gertrude” de Radu F. Alexandru
Vlad Lungu - 0
Luni, 19 mai 2025, Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat la Muzeul Naţional al Literaturii Române – Teatrul Dramaturgilor Români audiţia cu public a spectacolului...
Carte
Dublă lansare de carte teatrală la Bookfest: Carmen Mihalache şi Alexandra...
Vlad Lungu - 0
Joi, 29 mai, pe Scena Agora din cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest” 2025, ediţia a XVIII-a (invitat de onoare: Portugalia), la ora 17.00,...
Opinii
TANGO de Mroźek, regia Gábor Tompa, la TNB
Mult aşteptata premieră a reputatului regizor Gábor Tompa la TNB e interesantă, dar păleşte în comparaţie cu alte premiere ale stagiunii curente a Naţionalului...




























