Sub ploaia de meteoriţi a cuvintelor rostite de stele

Noua premieră de la TNB ‒ Sala Atelier, Bolta cerească de Lucy Kirkwood, este un text justiţiar ameţitor, plasat în Anglia secolului al 18-lea, cu multe conotaţii contemporane în ceea ce priveşte posibilitatea unei extensii globale datorită factorului neprevăzut care ne pică din cer, dar mai ales cu privire la tirania bărbaţilor atraşi întotdeauna de farmecul uterului creator de multe surprize, fericiri şi nefericiri, copii doriţi, nedoriţi, avorturi liber consimţite şi forţate pe fondul unei sărăcii endemice al unei lumi medievale populate de tot felul de categorii sociale, inclusiv de diavoli împieliţaţi. Autoarea este o vedetă a dramaturgiei mondiale, născută în 1983, împodobită de tot felul de premii după debutul său pe scenele londoneze în 2008, aşa cum ne informează pe larg Programul de sală excepţional al teatrului. Numai acest lucru justifică pe deplin includerea piesei în repertoriu şi-l motivează pe marele regizor Gelu Colceag să îşi arate muşchii şi întreaga măiestrie într-o suită de scene care suprasolicită actriţele ‒ 13 la număr. Veritabile momente de performanţă individuală şi colectivă simultan! Autoarea dovedeşte o inepuizabilă forţă de analiză interioară a sufletului feminin care se revarsă către spectatori într-o cavalcadă de mărturisiri autobiografice succesive, de biografii reale şi imaginate şi de monologuri năucitoare care pur şi simplu îţi taie respiraţia. Textul supune actriţele la eforturi scenice considerabile, hainele lăbărţate de epocă ale acestora mai mult ascunzând feminitatea decât s-o etaleze, aşa cum procedează cu ostentaţie „actriţele” noastre de la buletinele meteorologice. La un moment dat, am avut impresia că ce se spune în replică, în monolog este mai puţin important decât modul cum spun actriţele torentele de mărturisiri extrem de numeroase şi pe care este construită întreagă osatură dramatică.

Moaşa comunală (Elizabeth Luke), ca să zic aşa, este interpretată senzaţional de doamna Tania Popa. Doamna Medeea Marinescu (Sarah Hollis) este mai puţin vizibilă în prim-plan, dar extraordinară în monologul ei aproape supranatural, ca şi mai expresiva Ana Ciontea (Helen Ludlow). Fermecătoarea Ilinca Goia (Charlotte Cary) atrage atenţia prin expresivitate. Doamnele Mirela Oprişor (Emma Jenkins), Erika Băieşu (Sarah Smith), Magda Catone (Judith Brewer), Rodica Ionescu (Kitty Givens), Carmen Ungureanu (Hannah Rusted), Lamia Beligan (Ann Lavander), Brânduşa Mircea (Peg Carter), Marcela Mateescu (Lady Wax) şi Victoria Dicu (Mary Midlleton) au oferit recitaluri, actriţele fiind reginele acestui spectacol în fond apăsător, trist, monoton pe alocuri datorită unor redundanţe scriitoriceşti, dar nu şi regizorale, domnul Gelu Colceag fiind extrem de atent la menţinerea în parametri a tensiunii dramatice şi privitorului de teatru, care întârzie, dar explodează la timp şi în mod foarte spectaculos.

Rolul femeii puse la stâlpul infamiei, încătuşată ca un animal sălbatic (Sally Poppy), oferă doamnei Aylin Cadîr posibilitatea etalării unei mari senzualităţi şi sensibilităţi atroce care vine în contrast cu lumea femeilor puse s-o judece pentru crime şi alte infracţiuni grave din Codul Penal al inchiziţiei britanice, conform cu spiritul epocii de maxim desfrâu. Se juxtapun în replici tot felul de cugetări care sunt valabile şi în contemporaneitatea noastră care legiferează libertăţile sexuale totale. Doamna Aylin Cadîr, avantajată şi de profilul asiatic, este o panteră în cuşca teatrului şi memorabilă în rolul creat, însă fără a umbri performanţele colegelor de scenă dezavantajate de costumele banale şi standardizate. Regizorul foarte atent la simetrii şi la contraste asigură efecte scenice care amplifică senzaţia lucrului bine făcut.

Mişcarea scenică (Roxana Colceag) este dirijată cu maximă scrupulozitate, sporind efortul unei distribuţii care se dedică total eternului feminin ce-l reprezintă în multitudinea de ipostaze ale femeilor oropsite, copleşite de griji şi de necazuri cotidiene, nefericite, care au devenit, volens nolens, un tribunal al bunelor moravuri, fiind obligate să adopte în unanimitate decizia de condamnare la moarte prin spânzurare a unei femei însărcinate nevinovate. Consultul ginecologic şi violul bestial sunt două momente ale pitorescului straniu unde se disting şi bărbaţii. Medicul de familie ‒ Domnul Willis (Mihai Calotă), temnicerul şchiop şi escroc ‒ Domnul Coombes (Marius Rizea) şi judecătorul de operetă (Daniel Hara) condimentează tragedia cu momente tragicomice, în cheia unui realism bine controlat.

Costumele (Liliana Cenean) îmbracă personajele aproape simetric cu moda anilor 1600-1700, diferenţierile fiind numai de clasă socială, iar toate accesoriile tehnice, trucurile apocaliptice (sound design: Călin Grigoriu, lighting design: Bogdan Golumbeanu, Laurenţiu Iordache, regia tehnică: Marcel Bălănescu) şi decorul (Ştefan Caragiu) contribuie la edificarea unui spectacol amplu, construit solid, inventiv, care reţine atenţia publicului în primul rând datorită efortului creativ al interpretelor care deschid şi închid spectacolul, completându-se reciproc timp de două ore fără pauză prin dialoguri aprige şi ample monologuri, la care se adaugă subtile tăceri, dar şi cântece.

Aşadar, cu un dramaturg internaţional important, cu un text incitant, cu o distribuţie de vedete şi cu o regie puternică Teatrul Naţional încheie cu succes acest an repertorial.

La mulţi ani!

 

   Dinu GRIGORESCU 

(Foto: tnb.ro)

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments