Acasă Autori Articole adaugate de către Rinocerul

Rinocerul

Rinocerul
138 ARTICOLE 0 COMENTARII
Se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale şi 110 ani de la moartea sa, prilej de rememorare şi de aprofundare a vieţii şi operei sale. A fost dramaturg, autor de schiţe şi nuvele, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic, ziarist. S-a născut lângă Ploieşti şi...

Pernița cu barză

0
Îmi vizitam des socrii, care locuiau în căsuţa lor modestă de la numărul 6, din strada Florilor, aflată la ieşirea din Bucureşti, spre Şoseaua Alexandriei, la Barieră. Şi, de fiecare dată, aceştia mă întâmpinau cu mult drag. Era prin luna iunie 1973... Încă nu aveam instalate telefoane fixe, iar despre...
CONSTANTIN CODRESCU (n. 5 septembrie 1931) Moara cu noroc a măcinat încet-încet viaţa marelui actor de teatru şi film Constantin Codrescu, retras acum în liniştea Snagovului, înconjurat de o familie numeroasă, după şase căsătorii care au făcut istorie fiecare la timpul respectiv. Astăzi, locuinţa lui Puiu Codrescu seamănă cu interiorul unui...
În recenta piesă intitulată Homeriadada (publicată în volumul omonim, la Editura „Scrisul Românesc”, 2021), academicianul Dumitru Radu Popescu disecă mărunt toată povestea războiului troian din perspectiva zilelor de astăzi, în care Ulise construieşte o armă ce se numeşte Calul troian. Nimic nou sub soare! Aceleaşi teatre de război, aceiaşi...
dramaturgul Dinu Grigorescu
„Noi trecem, publicaţiile noastre rămân în biblioteci. Ele sunt oglinda noastră şi a timpului nostru cultural” Rodica Lăzărescu: Stimate domnule Dinu Grigorescu, cine vă cunoaşte cât de cât activitatea poate spune fără teama de a greşi că aveţi vocaţie de întemeietor! Să facem o iute trecere în revistă: imediat după...
Am văzut la Teatrul Dramaturgilor Români Iona de Marin Sorescu, cu Lari Giorgescu în rolul principal, în regia experimentatului director de scenă Victor Ioan Frunză, şi tot aici am văzut, în premieră, şi Paracliserul lui Marin Sorescu, cu Claudiu Bleonţ în rolul omonim. La Teatrul Naţional voi vedea, probabil...
Sâmbătă, 19 februarie 2022, s-au împlinit 32 de ani de la înfiinţarea Uniunii Teatrale din România – UNITER, organizaţie profesională constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului. Încă de la înfiinţare, Uniunea a militat pentru apărarea intereselor oamenilor de teatru, pe principiile libertăţii de expresie, de creaţie...
Mărturisirea publică, mai mult sau mai puţin criptată, prin intermediul unei opere, a gândurilor, aspiraţiilor, emoţiilor, sentimentelor, este un act de comunicare unilaterală, o devoalare conştientă, asumată a concepţiilor despre lume şi viaţă, apropiată de confesiunea tainică. Acest tip de comunicare, prin operă, se extinde în cazul spectacolului, amplificând...
Tradusă în germană şi pusă în scenă de Ţino Geirun la Teatrul Pygmalion din Viena, piesa Im Spiegel / În oglindă de Radu F. Alexandru a fost primită de spectatori cu prelungi ovaţii. Necunoscând (bine) germana, am recitit-o în versiunea originală în ajunul spectacolului. Concepută ca un monolog/dialog cu...
Piesa Crimă cu pistol şi bile de Horia Gârbea este o excelentă comedie neagră care ne confruntă cu probleme de acută actualitate privind justiţia şi jocul dintre adevăr şi minciună, în planurile unei realităţi incerte, mereu schimbă-toare. Este un text incitant, care conţine acea vibraţie drama-tică, acea esenţă care...

Recomandări Teatrale

Carte

Momente speciale în FNT: Albumul „TNC – Purcărete & Boroghină. Pelerini...

0
La Festivalul Național de Teatru au fost organizate evenimente speciale dedicate lui Silviu Purcărete, marcând 50 de ani de carieră a acestui regizor emblematic....

Masca lui Eminescu

Opinii

Istoria dramatizată a dramaturgiei şi a teatrului universal

0
PREZENTATORUL: Bine, sunt de acord. (dacă nu vor putea să fie aduşi pe scenă căluşarii, pentru că asta ar îmbogăţi spectacolul teatral, atunci va...
Cart 0 lei 0.00
My cart
Your cart is empty.

Looks like you haven't made a choice yet.