Un spectacol vibrant din dramaturgia poloneză, Noaptea lui Helver de Ingmar Villqist, încheie cu succes stagiunea fructuoasă a Teatrului Naţional, în condiţii de pandemie acce-lerată cu cele mai multe victime din istorie.

Dramaturgia poloneză, ca şi filmul polonez, a beneficiat mereu de autori, scenarişti importanţi şi de o reprezentare fastuoasă pe scenele Europei şi ale lumii.

Născut în 1960, Ingmar Villqist (pseudonimul literar al lui Jarosław Świerszcz, dramaturg, profesor polonez de istoria artei la Academia de Arte din Varşovia şi fondatorul teatrului independent Kriket), foarte iubit de actori pentru capacitatea lui de a manevra mai multe forme dinamice şi de „a extrage emoţiile şi a le face la fel de palpabile precum venele şi arterele din jurul inimii”, este inclus în lista scurtă a celor cinci creatori de teatru ai secolului XXI, alcătuită de criticul Roman Pawłowski.

Aflată la răspântie de imperii, Polonia a fost cotropită de imperii lacome. Din această cauză, în mentalul colectiv al naţiei s-a cimentat o puternică reacţie faţă de orice impe-rialism. Naziştii au ales Polonia pentru monstruosul lagăr de la Auschwitz, unde barbaria umană a atins cele mai înalte cote ale cruzimii posibile. Pe străzile Varşoviei, naziştii au scos civilii din case şi i-au executat fără niciun fel de milă, iar oraşul vechi a fost spulberat. Toate aceste atrocităţi, care de multe ori au depăşit inimaginabilul, şi catolicismul naţiei au făcut ca Polonia să fie un stat cu totul aparte, demn de tot respectul.Tema nazismului barbar a fost abordată în această piesă scrisă în stilul realismului feroce, cu detalii naturaliste minuţioase, dar şi cu inserţii din teatrul absurdului, cum a fost prima parte a spectacolului unde am avut impresia că asist la o nouă „Lecţie” de sorginte ionesciană, în care tânărul debil mintal, de fapt un idiot convertit copilăreşte la entuziasmul hitlerist fluturând steagul roşu cu svastică, îi dă lecţii mamei sale adoptive cum să se alinieze la ritualul militar al celor ce vor provoca uriaşa conflagraţie mondială. Din dragoste pentru acel copil cu retard mintal pe care îl luase în îngrijire pentru a spăla păcatul de a fi avortat un viitor copil malformat, Karla (Amalia Ciolan) se supune tragicomic la tot felul de exerciţii militare şi de fortificare în odaia unde cei doi locuiesc. Retardul lui Helver este admirabil exprimat de actorul Andrei Huţuleac şi de decorul din care nu lipsesc faimoşii soldaţi de plumb de care uitasem că există.Piesa conţine trei spaţii de joc: interiorul domestic al familiei, unde se desfăşoară şi manevrele militare, şi destăinuirile de familie; exteriorul nazificat, exprimat printr-o fereastră deschisă şi închisă dincolo de care se află demenţa fascistă, şi un vestibul care se termină cu o uşă la care va bate fioros ca un gong al destinului şi el barbar un reprezentant al autorităţii însărcinat cu exterminarea individului debil mintal. Eroica mamă a lui Helver alege dintre două rele pe cel mai mic şi comite un infanticid prin dublarea dozei de pastile care provoacă moartea băiatului, scena fiind o clonă din tragedia antică.Cocheta Sală Atelier oferă condiţii perfecte de vizibilitate, de acustică şi de atmosferă intimă, de fuziune a spectatorului cu actorul. Reprezentaţia pare a fi una de familie. Textul oferă multă carne actorilor şi amândoi transformă materia literară într-un veritabil desert artistic. Nu e deloc uşor să joci un idiot timp de 90 de minute şi să nu ai repulsie faţă de el şi o enormă milă faţă de crudul destin, tânărul actor absolvind un adevărat doctorat artistic cu acest rol de mare complexitate. Multe scene memorabile se deapănă în acest carusel al gesturilor, al cuvintelor şi al stărilor sufleteşti care se bat cap în cap unele cu altele. Milităria scoasă din pod, toată nebunia exerciţiilor din interior, scenele duioase de intimitate sunt rezolvate de interpret cu multă măiestrie.Doamna Amalia Ciolan, pe care am văzut-o în piesa debutantei Stela Giurgeanu, Matilda şi groparii (rolul Sonia, regia: Mircea Rusu), îşi etalează toată empatia faţă de roluri care au o anumită melancolie umană, un devotament sincer pentru concretul existenţial. Ea deschide şi închide piesa, pendulând între gesturi banale domestice şi revelaţii autobiografice, comuni-când spectatorilor acest amestec ciudat de sentimente care culminează cu infanticid, care, practic, îl scuteşte pe Helver de infernul experimentelor medicale. Cuplul funcţionează fără reproş în multiple ipostaze scenice atent elaborate de regizorul acestui spectacol, Matei Lucaci-Grünberg. Decorul auster şi funcţional este semnat de doamna Gabi Albu. Am văzut o regie discretă pentru armonia actoricească concretă. Inserţiile sonore şi ilustraţia muzicală punctează necesar momentele şi fazele acestui spectacol răscolitor, care lasă publicul gânditor. Spectacolul, care face parte din programul „Uşi deschise pentru toţi”, alert şi incisiv la un moment dat, împinge reflexivitatea spectatorului spre zona tenebroasă a omului în general şi a celui vulnerabil în special, care devine victimă conjuncturală a unui anumit context istoric diabolic.Cei doi interpreţi şi întreaga echipă artistică depăşesc statutul unei reprezentaţii de atelier, impunându-se a fi prezentată unui număr cât mai mare de spectatori, mai ales din tânăra generaţie care nu a trăit vremurile apocaliptice care au marcat secolul al XX-lea.

noaptea lui Helver
Foto: arhiva D.G.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments