Cu câţiva ani în urmă, am vizionat la Braşov un spectacol one-man show cu textele princeps ale celebrului Constantin Tănase, pline de umor, de satiră şi interpretate cu aplomb de un actor bucureştean. Totuşi, ceva m-a nemulţumit. Acel ceva se numea inadecvarea la realitatea trăită de spectatori. Am început din sală să dau contrareplici, adaptând textele la zilele noastre. A fost un ping-pong între mine şi interpret, dar aplauzele le-am luat eu. M-am oprit, ca să nu stric spectacolul.
Ada Milea face exact acest lucru la proporţiile unui mega-spectacol dramaturgic muzical, cu o echipă extrem de talentată şi cu o poftă de joc nemaipomenită. Urăsc conformismele, ador îndrăznelile, chiar aventurile, cum a fost aceasta de a-l prelua pe Vasile Alecsandri cu fulgi cu tot, adică cu personajele create acum aproape 200 de ani, aducându-le în realitatea Europei şi a României din acest moment, cu o precizie uimitoare a umorului şi satirei aplicate pe o scară Richter care creează seisme de râs şi aplauze cum n-am văzut de multă vreme.
Comicul începe cu o lovitură de teatru a tăcerii actorului intrat în scenă, cortina fiind inexistentă şi publicul aşteptând să înceapă piesa, iar actorii aşteptând să fie aplaudaţi. Doamna Stela Popescu îmi spunea că dacă nu se râde imediat la o comedie este foarte rău pentru ce urmează.
Anatol Durbală, în rolul poznaşului Guliţă, preia ştafeta perplexităţii, dialogând cu publicul în cheia unei dezinvolturi absolute şi de mare autenticitate, cucerindu-l imediat.
Totul este construit pe comic. Costumele (Stela Verebceanu) personajelor sunt comice, toţi actorii sunt îmbrăcaţi în haine croite de realizatori din stofe româneşti, englezeşti şi arăbeşti.
Luluţa stă într-o colivie de aur de unde ciripeşte magnific felurite melodii şi, când iese din colivie, face un spectacol nemaipomenit, rol realizat de o mare actriţă, Diana Decuseară.
Se apelează şi la travestiurile lui Alecsandri. Ghenadie Gâlcă, în rolul Calipsiţei, şi Alexandru Pleşca, în rolul Aristiţei, creează un duet memorabil.
Bârzoi, interpretat de Petru Oistric, şarlatanii, jucaţi de Petru Marginean şi Mihai Zubcu, ca şi primarul Leonaş, interprerat de Dan Melnic, furnizează recitaluri peste recitaluri susţinute de trei chitare electronice şi de o orchestră veselă şi agresivă care transformă spectacolul într-un mare musical.
Sentimentul meu a fost că sunt la Eurovision, unde Bucureştiul e la coada clasamentului şi Chişinău este pe podium.
Evident că spectacolul este centrat în jurul faimoasei Chiriţa, despre care George Călinescu ne spune vorbe bune, ea nefiind din lumea vulgară a carnavalului, ci provenind dintr-o pătură socială care tinde spre o parvenire decentă şi meritată. Nu mai este Chiriţa din Iaşi, este Chiriţa din Chişinău, dar textele create şi transpuse muzical de Ada Milea şi Anca Hanu îi conferă o cetăţenie românească şi universală.
Indiscutabil, sunt atacate o sumedenie de năravuri, dar nu cu răutate, ci cu inteligenţă şi precizie satirică contemporană, extinsă pe un larg teritoriu comic. Se vorbeşte şi se cântă simultan, se dansează, se ironizează căsătoriile care deraiază în divorţuri la scară naţională şi hoţiile de tot felul. Cu bun-simț şi foarte fin este abordată şi şpaga religioasă pe care o plătim unor slujbaşi ai lui Dumnezeu care ne taxează diavoleşte, dar, bineînţeles, părintele iese basma curată prin restituirea bancnotelor.
În centrul atenţiei şi al spectacolului în jurul căruia se petrec toate întâmplările, Angela Ciobanu patronează universul comic cu distincţie şi cu un anumit fel de sobrietate al înţelepciunii vieţii pe care o posedă Chiriţa, reuşind un altfel de portret decât cel clasicizat. Ea este o regină în acest bâlci al moravurilor, în primul rând, prin accentele şi pronunţiile specifice şi numele personajelor, îmbinând umorul cu meditaţia şi rezolvând cu brio conflictele de familie şi ciondăneala cu primarul, cu şarlatanii, spre finalul fericit.
De mare efect a fost şi turnura lingvistică a piesei spre limba engleză şi apariţia celor trei crai.
În rolul lui Vasile Alecsandri, cocoţat pe un monument memorial pe care era scris numele scriitorului, anul naşterii şi cel al dispariţiei sale (1821 – 1890), a stat actorul Valentin Strişcov, cu chitara electrică în braţe, ca un fel de patron spiritual, simbol al respectului bardului de la Mirceşti, care, între noi fie vorba, era puţin invidios pe urmaşul lui, I. L. Caragiale, dar amândoi exprimau epoci diferite.
Universul sonor creat de Vlad Adajuc consultant sunet: Victor Panfilov, întregul decor (Iurie Matei) care conţine şi un nor cu funcţie portretistică, în care se oglindesc chipurile actorilor la un moment dat, adăugate întregii viziuni regizorale, nemaipomenita mobilitate şi comicitate a interpretărilor au făcut din acest spectacol un eveniment cultural inedit şi strălucit în atmosfera tensionată a cotidianului nostru, dar şi bine primit de toţi spectatorii prezenţi în Sala „Ion Caramitru” a TNB.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
Chiriţa în concert la Chişinău
un spectacol muzical de Ada Milea, scenariu inspirat de piesele lui Vasile Alecsandri şi Matei Millo
Scenariul şi muzica: Ada Milea şi Anca Hanu
Decor: Iurie Matei
Pictor costume: Stela Verebceanu
Sunet: Vlad Adajuc
Sound design: Victor Panfilov
Producător: Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău
Data premierei: 14 decembrie 2024
