Uşor, fin. Pe nesimţite. Fără grabă. Fără violenţă. Fără agresivitate. De dragul binelui. Din considerente morale, dreptatea trebuie să învingă. Nu-i aşa?
Întâi ş’întâi, n-au mai avut loc „odraslele”. Aşa erau numiţi copiii: odraslele. Ce să caute aici?! Afară! Marş! Şi am tăcut… Ar fi o greşeală să reacţionăm: asta ar însemna că se dă prea mare importanţă. „Lucrurile au importanţa pe care NOI le-o dăm!” Mă învaţă cu dragoste cineva (mai) înţelept (decât mine, dar asta nici nu e greu). Până nu e afectat/ atacat în mod direct. Atunci parcă…
După care, altcineva se întreabă în mod inocent, desigur, în plină şedinţă de evaluare (deci, într-un cadru super oficial!):
– Auzi?! Da’ voi câţi mai sunteţi… de toţi??? Ei, doar nu te superi acu’ c-am întrebat?! Aşa, de curiozitate. Pentru statistică, am întrebat cu tot dragul.
N-am spus nimic, eh, doar nu-s proastă (sau par…) să mă supăr din nimic. Până când…
Apoi, aşa, ca din întâmplare, se pune în discuţie (şi tot mai des, şi tot mai sincer):
„Măi, pe bune, da’ ce rost mai are să tot promovăm o limbă care şi aşa… n-are rost!”
Apoi, uşor, uşor, i se contestă (să nu zic i se interzice?!) dreptul unui om (expert, specialist, cunoscător, exeget) de a se exprima. Ah, scuze, am uitat: nativ. Etnic. Minoritar, ah, sună peiorativ. Cum să zic…
Până când?!
Da, da, ştiu, e patetic. Da’ ce ne mai trebuie atâta identitate. E vetust, e prăfuit, e demodat.
Afară! Nu?! Unde am mai auzit asta? Şi când?
Nu-i nevoie să spargem geamuri! Nu e obligatoriu să mâzgălim ameninţări pe pereţi.
Nu-i nevoie de furci şi topoare. Nu e cazul să purtăm semnul distinctiv – steaua galbenă pe piept: e suficientă o etichetă/ etichetare în mediul virtual.
Oh, ştiu acuzaţia de „o…r ritualic” e o prostie, e ridicol! N-ai să mai vezi aşa ceva. Astăzi. Doar o micuţă calomnie, nevinovată. O suspiciune, un sfert de adevăr. Doar o minciună nevinovată, prin omisiune, ici, colo, o acuzaţie. O întrebare tendenţioasă. Nimic serios. Ce sari aşa?! Doamne, ce prostie?! Ah, şi tot voi vă victimizaţi, nu?
Bineînţeles că nu otrăveşte fântânile! Nu, nu numai că tot ce face face prost! Oribil, îngrozitor. Suge sângele poporului, bampiru’! Aaa… ba să am pardon, bugetul public! Huoo! Afară! Marş!
Nu e nevoie să dea nimeni cu pietre! Există modalităţi mult mai subtile (şi mai eficiente!) de hărţuire, intimidare, defăimare. E la modă! Se poartă! În toată lumea! Peste tot!
Până când?!
Semnez:
Orin Studinco – pseudonimul tatălui meu, Dusea Morgenstern
Aka
Maia MORGENSTERN
(Foto: Gala Premiilor Rinocerul, 2022)
