Dramaturgia selfie: E VINA TA! de Tomi Cristin

Debut dramaturgic la TNB

0
178

Textul actorului Tomi Cristin, E vina ta!, realizat la workshopul de scriere dramatică din cadrul Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” de la TNB, sub coordonarea reputatului dramaturg şi scenarist Mimi Brănescu, şi-a dovedit roadele în pomul bogat de spectacole al primei noastre scene care se arată receptivă şi darnică cu debutanţii, aşa cum am văzut şi cu alte ocazii.

De ce dramaturgie selfie? Deoarece ea fotografiază clipa şi nu stă locului pentru a concepe nu ştiu ce savantă construcţie dramatică şi filosofică sau o mega-reprezentaţie scenografico-regizorală, cu mari ifose şi pretenţii. Textul este OK dramaturgic şi spectacolul cool sau viceversa. Este lumea anonimilor din clipa de faţă a unei Românii care a depăşit tranziţia, fiind bine reprezentată în Las Fierbinţi şi nu numai acolo, şi se cantonează în populaţia amorfă a anonimilor care se duc glonţ la festivalul nu ştiu care, de nu ştiu unde, pentru a asculta un repertoriu vast şi variat de cântece inspirate din durerile vieţii de zi cu zi, care nu sunt apocaliptice, din fericire, dar sunt deranjante în mod sigur. Creşterea aberantă a preţurilor, manipularea electorală, corupţia, lipsa de orizont şi de perspective a celor care se refugiază în manele, în legături amoroase şi afaceri băneşti de joasă anvergură sunt temele vibrante din piesa debutantului Tomi Cristin.

În această limbă a poporului vorbea şi Shakespeare cu spectatorii analfabeţi care umpleau Teatrul Globe, pentru că el ştia cine îl ascultă şi de ce vin sărmanii oameni la teatru. Fiecare piesă trebuie judecată în stilul ei şi nu e cazul să i se ceară ceea ce nu vrea să ofere din varii motive.

Naraţiunea este simplă şi paralelă, urmează o curbă ascensională şi se mişcă pe două planuri, unul fiind prezenţa în închisoare a şefului de orchestră şi solist vocal în formaţia din Pucioasa, Dinu (Silviu Mircescu), care a ucis-o pe Vera (Cristiana Ioniţă), apăsând pe trăgaci fără intenţia de a face o crimă în ambuscada specifică aglomeraţiilor în asemenea ocazii, în zeghea deprimantă a puşcăriaşului fiind ucigaşul fără voie care primeşte înainte de condamnare pumnii poliţistului Fisto, interpretat impecabil de Marcelo-S. Cobzariu. Boxul este atât de perfect realizat, încât chiar ai senzaţia că actorul din faţa lui e făcut knockout. Dincolo de gest, ni se transmite ideea brutalităţii tradiţionale a locurilor de detenţie în care oamenii legii o aplică cu seninătate.

În celulă, criminalul primeşte vizita mamei sale, Iasmin, interpretată de una dintre cele mai mari artiste ale României din toate epocile, fermecătoarea Monica Davidescu, pe care o revedem în planul paralel al amintirilor, în toată distincţia şi frumuseţea ei artistică, în postura de soţie a unui primar submediocru şi sub orice critică etică, interpretat copy-paste după natură de către Andrei Duban, un politician ticălos devenit primar, care se tocmeşte ca în piaţă şi cumpără spectacolul muzical la reducere şi cu condiţia să nu atace teme politice.

Replicile şi situaţiile curente necomplicate cu diverse filosofii şi panseuri sunt mai reale decât realitatea şi oglindesc fotografia tabloului zilelor noastre.

Fermecătoarea artistă Teodora Calagiu, în rolul cântăreţei Iris, care este iubita solistului Dinu, de care se desparte pentru a merge la teatru împreună cu Vera, stârnind furia şi gelozia oarbă acestuia, e o prezenţă extrem de agreabilă şi cantabilă ce ar fi trebuit să primească aplauzele publicului la fiecare şansonetă, ca să zicem aşa, dar şi în acest spectacol observăm că publicul, din motivele lui necunoscute sau intuite, este tot mai puţin generos şi spontan cu artiştii în momentele-cheie unde ar trebui să aibă reacţii, dar aşteaptă finalul pentru a se descătuşa.

Eduard Adam este Sebi, cameleonul acestei lumi periferice, care se zbate ca un peşte pe uscat din lipsa banilor pe care îi primeşte însă de la primar cu multă întârziere. Actorul versat creează un personaj secundar cu importanţa lui în desfăşurarea intrigii dramatice.

Pe aceeaşi linie a profesionalismului şi disciplinei scenice se mişcă şi Andrei Duban (Domnul Lucian) în intervenţiile sale, la fel ca şi actriţa fragedă ca o zambilă ce s-ar potrivi şi în rolul zeiţei, nu doar în cel al Verei, care se numeşte Cristiana Ioniţă, fiind dotată cu o voce frumoasă şi cu senzualitatea necesară.

Tomi Cristin, dramaturg şi regizor, dovedeşte şi calităţi actoriceşti în rolul preotului ortodox al penitenciarului, grijuliu cu sufletele deţinuţilor, acţionând ca un duh al bunătăţii sub icoanele Maicii Domnului şi Domnului nostru Iisus Hristos, ce au înlocuit familia Ceauşescu în toate instituţiile publice din România.

În spectacolul domnului Cristin, există dinamism, forţă, adevăr de viaţă cât cuprinde până la un anumit nivel, cel propus, dar şi o bună comunicare cu spectatorii care, dacă vin de la Hamlet, au nevoie de o anumită acomodare.

Ca dramaturg, am apreciat autenticitatea scrierii şi categoriei sociale şi de vârstă amintite, sinceritatea în tot ce se spune şi curajul de a zice ce nu se prea spune.

Scenografia lui Daniel Vizitiu este şi plăcută, şi funcţională, arătând neplăcutul închisorii, plăcutul libertăţii şi farmecul unui festival hip-hop din zilele noastre, uneori mohorâte. Costumele sunt frumoase, iar ţinuta vedetei este superbă.

Pictogramele de pe corpul lui Silviu Mircescu, interpretul muzicianului Dinu, nu aparţin Teatrului Naţional, ci sunt aduse de actor de acasă. Imaginea este stridentă, nu foarte plăcută la vedere, chiar agresivă, sugerând o nouă construcţie a lui Homo sapiens, mai vizibilă şi pe plaiurile mioritice. Interpretarea lui în dublu rol, cel de la zdup, unde apare spăşit ca un criminal în serie, şi cel de tupeist, în libertatea cam repede dobândită după părerea noastră juridică, recomandă un actor care şi-a meritat în final aplauzele.

Ilustraţia muzicală (Tomi Cristin şi Rareş Varniote) vie şi antrenantă, duioasă în cântecele de dragoste care includ şi dragostea de mamă, nu doar de femeie, contribuie la reuşita acestui spectacol care este şi al programului „Uşi deschise pentru toţi”, dar nu pentru oricine.

Cronică de Dinu GRIGORESCU

(Foto afiş: tnb.ro; foto spectacol: arhiva D.G.)

 

E VINA TA!  de Tomi Cristin

Regia: Tomi Cristin

Ilustraţia muzicală: Tomi Cristin, Rareş Varniote

Scenografia: Daniel Vizitiu

Video design: Mircea Anca Jr.

Operator video: Sebastian Gherman

Sunet: Dorel Sidorof, Mihai Pop

Operator orgă lumini: Ştefan Dumitra, Vasile Neguţ

Electrician scenă: Alex Mărgineanu

Regia tehnică: Paul Tănase

Distribuţia:

Dinu – Silviu Mircescu

Iasmin – Monica Davidescu 

Domnul Lucian – Andrei Duban

Fisto – Marcelo-S. Cobzariu 

Sebi – Eduard Adam

Iris – Teodora Calagiu

Vera – Cristiana Ioniţă 

Părintele – Tomi Cristin 

O voce din sală – Marius Bodochi

O altă voce din sală – Tania Popa 

 

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments