Am apreciat spectacolul cu Proorocul Ilie al regizorului secui Botond Nagy şi montarea aceluiaşi regizor cu piesa lui Matei Vişniec, Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, deci sunt empatic cu stilul regizoral maghiar care se bazează pe forţă actoricească, sobrietate şi duritate dusă uneori la extrem.
Grupurile parcă contează mai mult decât individualitatea şi maniera brutală uneori cu care este abordată realitatea istorică sau contemporană.
Piesa Bánk bán, dramatizată de Verebes Ernő şi centrată pe o poveste din prima jumătate a secolului al XIX-lea a autorului Katona József, reliefează lumea de atunci a societăţii maghiare care avea deja 800 de ani de regalitate în spate şi un catolicism activ care se menţine şi în zilele noastre. Personajele sunt stilate, costumate occidental după moda timpului şi cu excepţia celor 120 de ani de dominaţie otomană şi a perioadei Imperiului Austro-ungar, cu capitala alternativ la Viena şi Budapesta.
Este o mare diferenţă între piesele istorice din România şi cele din Ungaria datorită condiţiilor diferite şi a statutelor statale diferite (în primul rând, este datoria teatrelor româneşti să readucă pe scenă piesele istorice clasice româneşti şi pe cele mai puţin jucate din opera covârşitoare a lui Nicolae Iorga, de exemplu). Considerăm prezenţa Teatrului Naţional din Budapesta la Bucureşti din data de 9 aprilie 2025, cu spectacolul Bánk bán, drept un eveniment cultural deosebit; în replică, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti va fi prezent la Budapesta, la cea de a 12-a ediţie a MITEM (Madach International Theatre Meeting), din 23 mai 2025, cu spectacolul Gertrude de Radu F. Alexandru, în regia lui Silviu Purcărete. Această perioadă post-Schengen, unde datorăm mulţumiri şi Ungariei pentru sprijin, este necesară ranforsării relaţiilor în toate domeniile şi teatrul poate fi un mijloc eficace în această direcţie.
Nu am putut să nu mă gândesc puţin la Hamlet, deşi există diferenţe mari datorită regiei semnate de pestigiosul om de teatru cu studii în Ucraina, Vidnyánszky Attila, care s-a ghidat după modelul Shakespeare, adăugând la Curtea regală cinci copii care participă activ la toate traumatismele de epocă, băi de sânge, destrăbălări, lupte pentru putere, pentru libertate, într-o societate care se bizuie foarte mult pe regalitate.
Foarte pe scurt, întrucât nu am citit încă textul dramatic şi prompterul nu a fost suficient de bine luminat, piesa se axează pe conflictul dintre interesele naţionale maghiare ale unui nobil ungar cu funcţia de palatin al Ungariei, Bánk bán (Berettyán Sándor), căsătorit cu Melinda (Barta Ágnes), cu care are un fiu (Hegedüs Donát Dorián), şi influenţa străină reprezentată de regina Gertrudis (Szilágyi Ágota), de origine germană. Dragostea, ura, imoralitatea curtenilor şi gelozia ucigaşă a reginei oferă un tablou vivant al unei epoci medievale. Textul tratează şi problematica nobilimii care desfăşoară legături cu oamenii simpli în diferite momente, ei fiind racordaţi la evenimentele şi tensiunile din epocile respective, în care comunicarea interumană nu avea nici pe departe complexitatea celei de astăzi.
Ceea ce impresionează în mod deosebit este modalitatea de formatare a subiectului într-o manieră clasicistă care îşi refuză orice ingrediente scoase din epocă, axându-se strict pe un decor auster fix şi variabil al unui palat şi al unei curţi princiare unde se petrec toate evenimentele scenice. Rigoarea regiei este atât de puternică, încât ea nu apelează la niciun fel de artificii de tip video exagerate şi alte giumbuşlucuri care încep să predomine în regia postmodernă, până la fuziunea teatrului cu filmul şi mariajul între scenă şi ecran.
Senzaţionale sunt mişcările grupurilor şi ale vedetelor într-o coregrafie şi fotografie scenică de înaltă rezoluţie. Nimic nu este strident şi totul este sub controlul severităţii şi al bunului gust impecabil. Replicile nu sunt răstite şi actorii se aud perfect în sală, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă cu mulţi actori foarte talentaţi de la noi, dar mai puţin sonori. Dicţia este perfectă şi sonorizarea nu creează probleme.
Femeile sunt la fel de puternice ca bărbaţii, uneori chiar peste ei. Gingăşia copiilor oferă o sensibilitate în plus acestei măcelării de oameni vinovaţi şi nevinovaţi, care îşi pierd vieţile ca în piesele dramaturgului englez Marlowe. Regina este strivită de propriul ei tron într-o scenă antologică, în care apar armata curtenilor îmbrăcaţi în costume elegante negre şi o sabie de dimensiuni uriaşe care m-a dus cu gândul la crucea uriaşă din spectacolul lui Botond Nagy. Ideile circulă.
Scenografia este impecabilă, sugestivă şi creează spaţii de manevră actoricească, iar muzica, zgomotele, tobele şi fragmentele din operă se sudează perfect în acest amalgam istoric, dar până la urmă profund uman şi inuman. Cruzimea uciderilor nu iartă nici copiii. Prin maniera sobră şi profund emoţională, această montare mi-a readus în minte spectacolele din anii ’60-’70 de pe scena Teatrului Naţional şi a Teatrului de Comedie în special, cu piesele Cercul de cretă caucazian de Bertolt Brecht, Troilus şi Cresida de William Shakespeare, Rinocerii de Eugène Ionesco, montate de Lucian Giurchescu şi David Esrig. Este oare spectacolul o ancoră în trecut sau prezentul o formă de continuitate în alte tipare?
Lumea piesei este amplă şi diversificată, în care îi regăsim şi pe Ottó, fratele reginei Gertrudis (Herczegh Péter), Biberach, un cavaler vântură-ţară (Szabó Sebestyén László), Izidora Bendeleiben, o fată din Turingia (Battai Lili Lujza), Tiborc, un ţăran (Kristán Attila), Banul Petur, un şpan din Bihor (Mészáros Martin), trei bani din suită, Mikhál (Rubold Ödön), Simon (Tóth László), Myska (Madácsi István), nobili (Bordás Roland, Horváth Márk) şi doamne (Siklósy Noémi, Imely Dorka) din Merania, nobili maghiari (Gémesi Zoltán, Hajdu Ádám, Latabbár Öcsi, Palyov Attila, Varga Péter, Taba Csaba, Csasztvan András), ţesătoare de covoare (Balogh Edina, Varga Dani Henrietta) – moment scenografic expresiv de final –, copiii lui Gertrudis (Bognár Heléna, Kalmár Gergő, Menyhárt Boglárka, Szentkereszty Csongor) şi educatorii lor (Nagy Mari, Varga Jószef, Vida Gábor), inclusiv pe regele Endre al II-lea al Ungariei (Berettyán Nándor), care ne aduce aminte de finalul din Hamlet – apariţia izbăvitoare a lui Fortinbras.
Protagonistul tragediei, Bánk bán, este jucat impecabil de Berettyán Sándor, regina Gertrudis, de fermecătoarea Szilágyi Ágota, iar Melinda, soţia lui Bánk bán, de naiva şi afectuoasa Barta Ágnes, distribuţia fiind aplaudată cu urale la finalul apoteotic de un public românesc şi secuiesc, din care nu a lipsit ministrul Fianţelor, domnul Tánczos Barna, cu care am avut plăcerea de a schimba câteva cuvinte.
Harta europeană uneşte şi prostia dezbină, dar teatrul este o armă puternică de apropiere şi cunoaştere reciprocă a istoriei comune.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: Eöri-Szabó Zsolt)
Bánk bán
de Katona Jószef
Regia: Vidnyánszky Attila
Costume: Berzsenyi Krisztina
Dramaturg: Verebes Ernő
Asistent regie: Herpai Rita
Regia tehnică: Dobos Gábor, Csasztvan András
Sufleor: Kónya Gabi
Distribuţia:
Bánk bán, palatinul Ungariei – Berettyán Sándor
Melinda, soţia lui – Barta Ágnes
Gertrudis, regina – Szilágyi Ágota
Ottó, fratele reginei Gertrudis – Herczegh Péter
Biberach, un cavaler vântură-ţară – Szabó Sebestyén László
Izidora Bendeleiben, fată din Turingia – Battai Lili Lujza
Endre al II-lea, regele Ungariei – Berettyán Nándor
Tiborc, ţăran – Kristán Attila
Banul Petur, şpan din Bihor – Mészáros Martin
Banul Mikhál – Rubold Ödön
Banul Simon – Tóth László
Banul Myska – Madácsi István
Nobili din Merania – Bordás Roland, Horváth Márk
Educatorul copiilor regali – Nagy Mari, Varga József, Vida Gábor
Nobili maghiari – Gémesi Zoltán, Hajdu Ádám, Latabár Öcsi, Palyov Attila, Varga Péter, Taba Csaba, Csasztvan András
Doamne din Merania – Siklósy Noémi, Imely Dorka
Ţesătoare – Balogh Edina, Varga Dani Henrietta, Kosina Mónika
Fiul lui Bánk bán – Hegedüs Donát Dorián
Copiii lui Gertrudis – Bognár Heléna, Kalmár Gergő, Menyhárt Boglárka, Szentkereszty Csongor
Spectacol prezentat de Teatrul Naţional din Budapesta pe scena Sălii „Ion Caramitru” a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti în data de 9 aprilie 2025
