RĂPITOAREA DIN SERAI, spectacol prezentat sub titlul DRAGOSTE ŞI PROGRES de Bogdan-Adrian Toma

Premieră absolută de succes la Sala Studio a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, condus de actorul-regizor Dan Tudor

0
49

Comedia cu şase personaje despre cenzura ceauşistă a teatrului românesc Dragoste şi progres merită cu prisosinţă saltul la Sala Mare a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti. Spectatorii mai vârstnici retrăiesc fragmente hilare cotidiene din perioada dictaturii culturii, iar cei mai tineri au ocazia să vadă cum a funcţionat aceasta. E o comedie alertă, bine scrisă, cu o intrigă bine condusă, foarte bine jucată, cu o regie inventivă, într-un mic decor economic, dar sugestiv, care bifează diversitatea repertorială a acestui teatru de vechi tradiţii, într-o regiune istorică ce ne-a oferit geniul comic al lui Tudor Muşatescu.

Un titlu bun atrage publicul şi un titlu neutru îl lasă indiferent. Nici nu veneam de la Bucureşti să văd spectacolul dacă ştiam titlul piesei care nici pe departe nu exprimă conţinutul satiric şi nici epigonic după modelul Mobilă şi durere al lui Teodor Mazilu (deşi nici acest titlu nu reflectă ca Proştii sub clar de lună povestea piesei maziliene). Modelul rămâne O scrisoare pierdută, urmat de autorii satirici. Nici pe departe nu este vorba despre „dragoste”, ci despre o idilă banală, şi nici vorbă de „progres”. Este vorba despre şicanele cenzorilor intoxicaţi de dogme şi deveniţi mici dictatori în teatre, folosind invenţia vizionărilor politice de fiecare dată. Răpitoarea din serai, replica comică şi paradoxală rostită de un personaj, ar fi fost titlul cel mai potrivit!

Povestea e simplă şi autentică, iar acţiunea bineînţeles că nu se petrece la Teatrul de Comedie (am trăit vizionările) sau la „Bulandra”: o mică formaţie de actori amatori din provincie, din care fac parte doi tineri actori (Alina Diaconu şi Petrişor Diamantu), repetă o piesă medievală cu un regizor (Şerban Ghilvaci) provenit din clasa muncitoare, îmbrăcat în salopetă (neatractiv) şi care tot timpul intervine şi corijează jocul actorilor, aşa cum fac majoritatea directorilor de scenă. La repetiţie participă şi scriitoarea piesei (Ioana Podăreanu) care face propriile observaţii. Munca de echipă este întreruptă de apariţia activistului de partid (Gabriel Gheorghe), un fel de Hlestakov gogolian, care ne aminteşte de Revizorul, îmbrăcat corect, la costum, cravată roşie, servietă şi cu multă aroganţă profesională. El strică piesa prin tot felul de intervenţii care produc un haz sinistru. Actorii acceptă cuminţi, disciplinaţi toate observaţiile şi le aplică pe scenă. Rezultă o cu totul altă piesă, şantieristică, cu elemente comico-tragice.

Partea întâi ne înfăţişează construcţia piesei la vedere, în forma medievală, iar partea a doua, demolarea piesei, după intervenţia cenzorială. Acest vizavi bine gândit, bine realizat şi bine jucat este meritul dramaturgului Bogdan-Adrian Toma, întrucât prin această manieră el expune un paradox. În partea a doua, participăm cu toţii la mutilarea spectacolului de către activistul de partid, simbol al puterii absolute, iar regizorul devine mai empatic în noua costumaţie şi realizează un moment frumos în compania scriitoarei de care este îndrăgostit.

Am remarcat jocul nuanţat al doamnei Alina Diaconu, o actriţă dotată cu sensibilitate şi farmec personal. Petrişor Diamantu este cavalerul medieval şi cel accidentat grav pe şantier. Bine redată este participarea la repetiţii a scriitoarei (Ioana Podăreanu) care, de fapt, este autorul dramatic al textului.

Scenografia simplă, funcţională şi economică aparţine priceputei artiste Cristina Ciucu, care s-a calibrat bine, fără dureri de cap, spaţiului oferit de Sala Studio.

Regizorul Cătălin Saizescu combină elemente de film documentar cu Nicolae Ceauşescu, care apare ca un fel de dragon reînviat, plutind în văzduhul său ideologic paternalist şi profund comunist (naţionalist) asupra întregii Românii socialiste, implicit asupra culturii, dragostei şi artei spectacolului.

A râde însă de Ceauşescu postum este exact ca şi cum am râde în hohote de Napoleon debarcat şi decedat pe insula Sfânta Elena. Curajul constă să râdem de tirani cât sunt în viaţă, după modelul aristofanic.

Regia este axată pe caricatură, pe confruntări şi numeroase scene de efect, culminând cu apariţia unui actor vârstnic (Puiu Mărgescu), foare bine îndrumat şi inspirat în ipostazierea unor momente dramatice, unde hazul piesei atinge apogeul, comedia devine bufă şi substratul odios tragic.

Fără să vreau, citind anunţurile din Epoca de aur care invită la economisirea luminii electrice, m-am gândit cât de spectaculos şi imprevizibil se repetă istoria. Democraţia reînvie economia sub forma unor preţuri la energie aproape apocaliptice. Banii încasaţi se duc în puşculiţele multinaţionalelor, deşi toată structura sistemului energetic a fost creată anterior, sub dictatură. Elementele (care apar şi pe scenă) cu care au fost construite blocurile de locuinţe oferite gratuit oamenilor muncii şi pensionarilor în baza unor liste de prioritate care niciodată nu au fost respectate până la urmă au devenit obiect de speculă pentru aventurierii imobiliari postceauşişti.

Coloana sonoră care însoţeşte acţiunea reînvie ecourile cu osanale aduse idolilor din tribune, care au fost împuşcaţi ca nişte câini turbaţi.

În prezent, nu mai există vizionări, dar există, din păcate, răpiţii din seraiul comunist după execuţia sultanilor, teatrul românesc (şi cel din Piteşti) fiind focusat pe noile teme în deplină libertate de gestaţie şi creaţie.

Cronică de Dinu GRIGORESCU

(Foto afiş: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti; foto spectacol: arhiva D.G.)

 

DRAGOSTE ŞI PROGRES 

de Bogdan-Adrian Toma 

Regia artistică: Cătălin Saizescu

Asistent regie: Gabriel Gheorghe

Scenografia: Cristina Ciucu

Distribuţia:

Actriţa – Alina Diaconu

Actorul – Petrişor Diamantu

Regizorul – Şerban Ghilvaci

Scriitoarea – Ioana Podăreanu

Cenzorul – Gabriel Gheorghe

Actorul bătrân – Puiu Mărgescu

Data avanpremierei: 12 aprilie 2024

Data premierei: 13 aprilie 2024

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments