Pe 28 septembrie 2025, actorul Keanu Reeves a debutat pe Broadway în rolul lui Estragon, în noua montare a piesei Waiting for Godot de Samuel Beckett, regizată de britanicul Jamie Lloyd. Alături de el joacă Alex Winter, partenerul său din seria cult Bill & Ted — cei doi actori fiind reuniți pentru prima dată pe scenă, după succesul filmelor care i-au făcut celebri în anii ’90. Au trecut 26 de ani de la premiera filmului Matrix și Reeves dovedește că nu e niciodată pera târziu să iți asumi riscuri.
Reprezentația, cu o durată strict limitată, este programată să se desfășoare până pe 4 ianuarie 2026 la Hudson Theatre din Broadway.
“Viziunea lui Lloyd se desfășoară într-un vortex masiv (decor de Soutra Gilmour) care sugerează o existență din epoca internetului, futuristă și palpabilă. Nu este drumul de țară al lui Beckett, ci autostrada informațională. Decorul brutalist creează tableau-uri fantastice și momente de comedie fizică, cu bărbații alergând pe pereți și alunecând înapoi, sau stând cu picioarele comic înclinate pe curbă”, raportează Theaterly.
“Chiar dacă starurile atrag publicul, designul producției aduce mister. Direcțiile scenice cer „Un drum de țară. Un copac. Seară.” Decorul lui Soutra Gilmour este un tub mare din lemn. Forma circulară reflectă natura ciclică a piesei. Didi și Gogo vorbesc, se ceartă. Așteaptă un Godot care nu apare,” precizează New York Theater Guide.
“Mulți spectatori plătind până la 500$ pentru a vedea staruri de cinema într-o piesă intimă s-ar putea simți satisfăcuți. Reeves și Winter oferă momente populare la public, precum schimbarea frenetică a pălăriilor. Dar New Yorkerii care au văzut actori experimentați în aceste roluri — Nathan Lane și Bill Irwin în 2009; Ian McKellen și Patrick Stewart în 2013 — pot simți că Lloyd nu a oferit suficient concept dincolo de distribuția de „stunt” a duo-ului iconic,” punctează Hollywood Reporter.
“Actorii se descurcă onorabil, deși lipsa experienței lui Reeves și Winter este evidențiată de sprijinul excelent al veteraniilor Brandon J. Dirden și Michael Patrick Thornton. Reeves aduce o calitate etereală, potrivită pentru Estragon, iar Winter transmite eficient un aer de patos ca Vladimir. Totuși, nu reușesc să transmită complet disperarea existențială sau clovneria vaudevilliană. Lloyd îi face să alunece frecvent pe pereții înclinați ai decorului pentru a obține râsete ușoare,” comenteză New York Stage Review.
După cum remarcă The New York Times, rațiunea principală a acestei producții este chiar reuniunea celor doi actori, acum maturi, într-un text despre prietenie, timp și așteptare. Iar spectacolul nu ezită să facă o trimitere directă la trecutul lor cinematografic: în actul al doilea, după replica lui Estragon „Spate în spate, ca pe vremuri!”, cei doi improvizează un scurt moment de air guitar – un gest care provoacă râsete în sală, dar și murmure de dezaprobare din partea puriștilor beckettieni.
Ziarul The New York Times notează însă că această licență scenică nu contrazice spiritul piesei: Vladimir și Estragon sunt, la urma urmei, clovni — iar scurta lor rebeliune ludică amintește că absurdul beckettian e impregnat de joc, nu doar de disperare.
Totuși, dincolo de astfel de inserții, regia lui Jamie Lloyd este acuzată de o lipsă de viziune clară: în locul minimalismului intens din montările sale anterioare (A Doll’s House, Cyrano de Bergerac, Betrayal), aici pare că lipsește un fir conducător. „Pentru cea mai mare parte a spectacolului, Lloyd nu pare să aibă nimic de spus”, scrie NYT, subliniind că textul cere o mână regizorală puternică, mai ales într-o epocă în care tema așteptării de sens devine atât de actuală.
Interpretările actorilor au fost primite cu simpatie, dar și cu rezerve. Reeves, cel care a inițiat proiectul, oferă un Estragon vulnerabil și blând, cu o melancolie recognoscibilă, dar uneori ezitant. Winter, în rolul lui Vladimir, e mai reținut și mai sobru, poate prea închis în gravitate. NYT observă că amândoi sunt actori aflați „întrr-un proces de acomodare cu scena”, și că personajele lor par încă în formare.
Distribuția este completată de Brandon J. Dirden (Pozzo) și Michael Patrick Thornton (Lucky), ambii apreciați pentru coerență și intensitate. Monologul lui Lucky, rostit dintr-un scaun rulant, a fost remarcat ca momentul cel mai pregnant din spectacol, de o stranietate aproape ritualică.
În vara asta, Keanu Reeves și Alex Winter au fost în Irlanda, în locul de naștere al lui Samuel Beckett, pentru a se pregăti pentru producția de pe Broadway a piesei Waiting for Godot. În timpul vizitei, au explorat locurile importante pentru viața și cariera lui Beckett și au studiat împreună textul piesei pentru a înțelege mai bine universul și atmosfera lucrării.
Chiar dacă montarea nu atinge intensitatea sau precizia interpretativă a producțiilor Beckett de succes recente, precum cele cu Ian McKellen și Patrick Stewart (West End, 2009) sau cu Nathan Lane și Bill Irwin (Broadway, 2013), ea rămâne un eveniment notabil prin ineditul distribuției. Pentru Reeves, Waiting for Godot marchează o tranziție de la cinemaul de acțiune la teatrul absurd, în care actorul se expune ca un personaj fragil și derutat, departe de mitul starului de film.
Pentru publicul român, spectacolul rămâne relevant nu doar ca experiment de casting, ci și ca demonstrație despre cum clasicii pot fi reinterpretati prin trimiteri la cultura pop familiară spectatorilor — de exemplu gesturi și aluzii la filmele Bill & Ted — și prin umor autoreferențial, adică mici inserții care fac referire la propriul trecut cinematografic al actorilor, fără a dilua gravitatea textului. Beckett, în viziunea lui Lloyd, rămâne un spațiu al golului în care actorii pot improviza sens.
Această premieră are loc într-o perioadă dificilă pentru teatrul comercial newyorkez. În ultimii cinci ani, majoritatea producțiilor nu și-au recuperat investițiile, afectate de scăderea audienței — parțial din cauza reducerii numărului de turiști, care se tem să mai vină la New York din cauza creșterii alarmante a criminalității și parțial din cauza competiției cu divertismentul digital și a prețurilor mari ale biletelor. Situația a fost agravată de faptul că multe dintre textele comerciale noi montate în ultimii ani au fost foarte slabe, fără substanță, gândite să atragă un public din ce în ce mai incult, cu dar care, paradoxal, au alungat publicul de teatru fidel. De aceea, premiera cu Keanu Reeves și Alex Winter a fost o încercare de a readuce publicul în săli, demonstrând că star power-ul rămâne esențial pentru revigorarea Broadway-ului de calitate.
Alexandra ARES
