Casa Regală britanică poate fi invidioasă pe Casa Regală a României pentru pălăriile şi costumele de vis realizate de doamna Doina Levintza, care pur şi simplu ne-au uimit la premiera de aseară (24 martie) a domnului Dan Puric, intitulată Călătoria, cu un scenariu nonverbal, fără să precizeze unde se petrece şi cât costă. Nu ne aşteptăm ca această călătorie să o poată face orice român şi orice bucureştean. Deocamdată, la metroul bucureștean o călătorie are preţul de 3 lei. Scenariul ne conduce pe traseul Piaţa Eroilor, staţia Izvor, sare peste Piaţa Unirii, ajunge la Romancierilor, unde staţionează foarte mult, apoi soseşte triumfal în Piaţa Ştefan cel Mare, unde ne întâlnim chiar cu voievodul şi cu două balerine care se numesc una Moldova şi alta Bucovina, pe care marele domnitor le invită să se întoarcă acasă. Nu apare harta României Mari ca să nu intrăm în discuţii cu harta Ungariei Mari. Acţiunea muzicală, vestimentară şi comică se duce în staţia Bazilescu, apoi revine artistic în staţia Tineretului, unde a locuit cândva Maria Tănase; derapează înspre Piaţa Timpuri Noi, sare peste cartierul Berceni până la staţia Apărătorii Patriei, unde ne aşteptam să apară aviatorii americani care ne-au apărat de ipoteticii duşmani, noi fiind prea incapabili în materie de autoapărare. Şi când credeam că se încheie cursa care durează destul de mult, ne trezim transportaţi în Piaţa Aviatorilor, unde popasul este foarte scurt, dar foarte bine realizat, şi călătoria se termină, bineînţeles, în staţia Victoriei, în faţa Guvernului României, care nu face parte din scenariu din motive de prudenţă.
Ni se propune, aşadar, o excursie alegorică subterană la noi acasă fără nicio legătură cu Dubai sau cu alte guri de rai din străinătate. Totul este foarte românesc şi foarte bine făcut. Artişti, mimi, dansatori, balerine, cântăreţi, bufoni, îngeri cu aripioare şi o doamnă care dă cu mopul şi care se poate înscrie la concursul „Românii au talent” încântă Sala Mare a Teatrului Naţional şi îi decuplează pe spectatori de orice stres şi de orice vorbărie de care nu duc lipsă piesele de teatru din zilele noastre.
Spectacolul este efectiv o deconectare de la cotidianul tensionat şi o plăcere de vizionat şi de ascultat. De unde ne aşteptam să-l auzim nonstop pe Dan Puric, îl descoperim discret şi concret în mai multe ipostaze bine regizate artistic şi foarte bine asamblate în toată povestea.
Aproape 50 de actori susţin ceea ce la prima vedere părea un one-man show, fiind o satirizare populară cu destulă blândeţe a României care include umplerea metroului cu un ghiveci de cetăţeni străini ce nu pot să comunice nici măcar cu organele de control. Sunt prezentate noile tendinţe de robotizare umană excesivă prin fuziunea omului cu telefonul mobil şi ruperea lui de universul cărţilor. Staţia Romancierilor nu este întâmplător aleasă. Avem în faţa ochilor tabloul scriitorilor din secolele trecute care nu foloseau manuscrisele, ci pana de gâscă. Staţia de cartier Bazilescu oferă o reîntoarcere în Bucureştiul de altădată, prin muzică şi dans, prin sărăcie şi poezie. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi totul este calculat la milimetru, într-o compoziție dramatică fără multe cuvinte, aproape deloc, de fapt, dar care se remarcă prin gest, dans, costum, mişcare şi invenţie coregrafică, uneori excesivă şi repetitivă, dar întotdeauna rafinată şi sugestivă, cum, de pildă, sunt momentele care ne arată verde în faţă faptul că am devenit o turmă de automobile dirijată rutier de poliţia română şi de mijloacele de semnalizare care ne obligă să ascultăm orbeşte de semnale, întregul ansamblu scenaristic fiind construit pe prudenţă şi bun-simţ, fără acute satirice violente, pentru a evita orice fel de coliziune cu intoleranţa puterii care acceptă critica doar până la un punct. Această prudenţă scenaristică duce însă la o fineţe de exprimare, cum ar fi îngerii de la staţia Izvor şi nicidecum amantele de la Casa Poporului sau de la alte instituţii publice din proximitatea metroului.
Toată lumea cântă şi dansează şi trimite mesaje subliminale către o sală extrem de receptivă, care le capturează imediat. Nu lipseşte nici o scenă retro de muncă patriotică în staţia Eroilor, parcă fără a se preciza însă că ar fi eroii Revoluţiei, mai degrabă victimele dictaturii. Se vorbeşte englezeşte ca şi cum populaţia României ar fi toată englezită, moment care semnalizează şi pericolul pierderii limbii natale.
În tot acest ansamblu arhitectural care durează scenaristic 120 de minute fără pauză, muzica este un personaj principal şi de o foarte bună calitate; se apelează numai la şlagăre care creează o senzaţie de fericire generală, nu doar de plăcere acustică. Construcţia este complexă şi divulgă experienţa, talentul şi inventivitatea lui Dan Puric, care ştie ce are de făcut în asemenea situaţii pentru a se apropia de succes. Cele aproape 50 de personaje care trec sau rămân în scenă mai mult sau mai puţin formează un univers al metroului românesc şi, putem spune, universal totodată, călătoria ce ni se propune este în fond o călătorie prin viaţa noastră, a fiecăruia, de la o staţie la alta, romantică, ritmică şi senzuală după caz. Muzica aruncă orice fel de gânduri negre şi ne oferă din belşug prilejul de a ne simţi instalaţi într-o stare de normalitate mult dorită şi absolut necesară.
Avem aprecieri pentru întreaga distribuţie şi mai ales pentru vedetele care depun un plus de efort artistic, coregrafic, muzical, fără să minimalizăm însă grupurile a căror alcătuire necesită un plan aparte şi corelări perfecte. Strălucesc în rolurile principale pantomimul Eduard Adam, actorii Dan Puric, Armand Calotă, Amalia Ciolan, Iuliana Moise, Ovidiu Cuncea, Liliana Hodorogea, Irina Cojar, Tomi Cristin, Silviu Mircescu.
Din distribuţie mai fac parte: Zhu Rong Fu, Elena Duicu, Lucas Molina Perez, Beatrice Rubică, Georgeta Marin Vîlcu, Emanuela Ciucan, Alexandra Neacşu-Puric, Petrică Voicu, Cristiana Ioniţă, Silviu Oltean, Andreea Moustache, Meda Topîrceanu, Mihai Răducu, Anca Roxana Constantin Van Der Zee, Lucian Maxim, Raluca Ţiplic, Anne Bezusenco, Robert Andrei Vlădescu, Antonio Şerban Andrei, George Olar, Cezara Petredeanu, Teodora Calagiu, Costache Theodor, Ioana Budu Alexandra, Daniel Burcea, Horaţiu Băcilă, Francesca Ilie, Matei Pîrvulescu, Luca Gudină, Luca Demezzo, Luca Udăţeanu, Marius Teodorescu, David Hodos, Theodora Calotă, Antonio Piculeaţă.
Aşa cum am spus, există şi mici redundanţe, repetiţii manieristice, un prea plin la un moment dat, care duc înspre un final apoteotic, uimitor, putem spune, prin parada modei care ne taie răsuflarea, prin arhitectura unor costume, rochii, pălării de o rară frumuseţe, complexitate şi atractivitate demnă de a face istorie, semnată de această formidabilă artistă Doina Levintza.
Spectacolul umple un gol de repertoriu şi avem convingerea că Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” va beneficia de săli pline o lungă perioadă.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
Artiştii la aplauze
(Foto: tnb.ro; arhiva D.G.)
CĂLĂTORIA de Dan Puric
Regia: Dan Puric • Decor şi costume: Doina Levintza • Asistent costume: Anda Eftimie • Coregrafia: Elena Duicu • Coregrafie step: Dan Puric • Coregrafie flamenco, editor şi ilustraţie muzicală: Lucas Molina Perez • Coregrafie break dance: Dan Puric, Silviu Mircescu • Maestru arte marţiale: Zhu Rong Fu • Asistent arte marţiale: Roxana Vlăduţ • Percuţie: Lucian Maxim • Muzică originală pian: David Hodos • Muzică originală hip-hop: Ad Litteram • Vioară: Antonio Piculeaţă • Asistent regie: Eduard Adam • Light design: Mircea Mitroi, Bogdan Golumbeanu • Regia tehnică: Costi Lupşa
