Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Piteşti 2026. Ziua 2 – „Albertine Sarrazin, Fuga după gratii & Disco”

Ce ne vindem: trupul sau sufletul?

0
25

În cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio, publicul piteştean a întâlnit un spectacol francez neobişnuit, dur şi profund uman: Albertine Sarrazin,  Fuga după gratii & Disco, producţie venită din Grenoble, jucată de patru stagiuni în săli, grădini, parcuri şi rezidenţe private, cu un succes pe deplin meritat, confirmat şi în România.

Spectacolul porneşte de la scrierile autobiografice ale lui Albertine Sarrazin, femeie orfană, hoaţă de bijuterii, condamnată să trăiască la marginea societăţii şi incapabilă să evadeze cu adevărat din destinul care o urmăreşte permanent. Când arestată, când evadată, când eliberată provizoriu, când întoarsă în detenţie, eroina traversează existenţa ca printr-un culoar fără ieşire.

Povestea este zguduitoare nu doar prin realismul ei social, ci şi prin forţa umană a textului transformat într-un spectacol muzical şi monologal de mare intensitate emoţională. Chiar şi cei mai marginali oameni – prostituate de nevoie sau golani fără perspectivă – păstrează în adâncul lor ceea ce autoarea numeşte, implicit, „vizuina sufletului”: locul unde supravieţuiesc sentimentele, nevoia de iubire şi nostalgia unei vieţi normale.

Albertine Sarrazin a murit la numai 45 de ani, în urma unei operaţii eşuate, într-o ultimă ironie crudă a destinului. Spectacolul nu transformă însă biografia într-un rechizitoriu social, ci într-o mărturie artistică despre imposibilitatea unor oameni de a ieşi din cercul fatalităţii.

Textul, construit ca un colaj inspirat şi fluent, a fost tradus în limba română de doamna Petra Petresco, stabilită de mulţi ani la Grenoble, o animatoare culturală care păstrează legătura cu limba şi cultura română. Traducerea permite publicului să urmărească firesc un discurs scenic elegant şi profund francez ca sensibilitate.

Actorii nu sunt vedete internaţionale, dar tocmai această simplitate şi sinceritate a jocului conferă spectacolului autenticitate. Personajul masculin, deţinutul care îşi iubeşte colega de detenţie, este interpretat de compozitorul şi actorul Philippe Codecco, autor şi al muzicii încântătoare interpretate live la pian electric. Personajul aminteşte, prin discreţia şi minimalismul replicilor, de bărbaţii tăcuţi din teatrul poetic francez: vorbeşte puţin, dar transmite enorm.

Neavând ce să fure, personajele ajung să aducă acasă cireşe sau legume furate din pieţe, transformând mizeria cotidiană într-o formă disperată de tandreţe. Textul este profund empatic şi păstrează autenticitatea vieţii carcerale fără să cadă în melodramă sau tezism.

Dominique Léandri realizează un portret zguduitor al femeii fără rădăcini, fără familie şi fără şansă reală de reintegrare. Prostituată, hoaţă, vulnerabilă şi totodată lucidă, eroina capătă dimensiunea unei victime existenţiale. Dincolo de toate derapajele morale, vedem o fiinţă condamnată să fie ceea ce este şi nu ceea ce ar fi vrut să devină.

Textul evită realismul plat şi liniar atât de prezent uneori în dramaturgia contemporană. Nu este doar o înşiruire de întâmplări, ci un discurs poetic şi nuanţat, cu adevărate arabescuri literare, fără exces metaforic şi fără banalitate verbală. Spectacolul devine astfel şi un concert al gândurilor, şi un concert muzical.

În partea a doua, intitulată Disco, acţiunea se mută la zece ani după dispariţia autoarei. În centrul scenei apare o altă femeie din lumea vulnerabililor, capabilă însă să transforme cântecul într-o formă de supravieţuire. Pianul devine şi mai prezent, iar muzica aduce o neaşteptată vibraţie a fericirii fragile.

Decorul este redus la esenţial: practic, doar pianul, adus din Franţa, ocupă scena. Restul spaţiilor sunt create prin text, lumină şi joc actoricesc. Tocmai această austeritate scenică amplifică emoţia şi forţa umană a spectacolului.

Fany Mary, în rolul cântăreţei din Disco, fără artificii vestimentare şi fără accesorii spectaculoase, încheie reprezentaţia într-o notă paradoxal optimistă, deşi întreaga poveste rămâne profund tristă.

Artiştii francezi la aplauze (Foto: arhiva D.G.)

Publicul piteştean a răspuns cu aplauze puternice unui spectacol lipsit de vedetism şi concentrat exclusiv asupra esenţialului uman.

Artiştii francezi au fost invitaţi şi la Teatrul Dramaturgilor Români de către Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, care a participat la maratonul teatral cu simpozionul Scriitori pe meleaguri argeşene: Tudor Muşatescu inedit, dedicat unor texte mai puţin cunoscute ale comediografului argeşean Tudor Muşatescu, în lectura actorilor Lia DeaconuVlad Popescu şi Andreea Drugulescu, coordonaţi artistic de actorul Cătălin Mirea. Amfitrionul evenimentului a fost doamna Doina Papp, critic de teatru, jurnalist, editor şi directorul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio.

Cronică de Dinu GRIGORESCU

 

Albertine Sarrazin,  Fuga după gratii & Disco

după opera şi corespondenţa autoarei franceze Albertine Sarrazan

Traducerea: Petra Petresco

Regia artistică: Dominique Léandri şi Philippe Codecco

Muzica originală: Philippe Codecco

Distribuţia:

Dominique Léandri

Philippe Codecco

Fany Mary

Producător: Compania La Chaudière intime, Grenoble, Franţa

Dinu Grigorescu
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploieşti, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, critic teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată de Editura Academiei în 2021.