Un spectacol de varieteu fulminant la Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti

SALONUL DE URÂŢIRE, în scenariul şi regia experimentatului Traian Savinescu, după o propunere a dramaturgului Venerus Popa

0
210

Nici Teodor Mazilu, nici Tudor Popescu nu au avut zile prea bune la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. (Şi eu, deşi am luat cu Bunica la Istanbul premiul de popularitate la Gala Umorului de la Vaslui, am plecat de la acest teatru cu un gust amar.) Revista e o lume aparte, aş putea spune chiar închisă în orgoliile ei şi în stilul ei. Acest lucru însă nu l-am văzut aseară (24 februarie), pe scena mare a Teatrului din Piteşti, unde trupa de dramă şi secţia de estradă au realizat un spectacol mixt ce a cuprins cântece minunate din repertoriul mondial, inclusiv defilarea frumoaselor actriţe tinere şi talentate într-o paradă care s-a numit a urâtelor, adică a femeilor care se pocesc în salonul de înfrumuseţare, urâţindu-se efectiv.

Peste 40 de artişti au jucat în acest mega-show pentru o sală plină de spectatori captivaţi şi implicaţi în poveste, pe faţa cărora am citit veselia, buna dispoziţie şi chiar fericirea clipelor minunate trăite timp de 90 de minute.

Domnul Venerus Popa este un dramaturg veteran norocos care la teatrul piteştean a beneficiat de o întreagă organizare scenică rareori întâlnită de mine.

La un moment dat, nu mai contează nici textul, ci regia şi scenografia, ca şi în cazul celor mai recente spectacole din ţară, cum a fost Ierbar, agreat şi montat gigantesc de Radu Afrim, unde, dacă scoţi ierbarul, nu ştiu ce valoare ar mai avea dramaturgia intrinsecă.

Regizorul acestui Salon de urâţire, Traian Savinescu, este un om de teatru total, pornit din profesia de chimist, devenit artist în teatrul dramatic, în operă, în zona muzicală, fiind fondator şi susţinător al celebrului Teatru Puck de la Cluj-Napoca, pe care l-a condus timp de patru ani; a scris multiple scenarii, dramatizări pentru adulţi şi pentru copii, a tradus librete de operă, a semnat scenografii şi concepte scenografice pentru diverse spectacole, fiind răsplătit cu numeroase premii. Omul este deschis, solar şi capabil să realizeze monumentalul în artă, îmbinând teatrul cu filmul, ceea ce s-a şi întâmplat în acest spectacol, unde a lucrat cu un număr foarte mare de actori.

Încă o dată mi s-a imprimat în minte că fără un regizor fantast care să-şi asume un text şi să-l ducă sus nici nu merită să mai fi jucat. Altfel, ţi se face un deserviciu. Chiar şi aşa, regizorul vine, montează şi pleacă şi autorul rămâne cu eticheta acelui spectacol, excelent, bun sau mediocru ori ratat.

Pentru Venerus Popa, dramaturg solid, cu operă ramificată, de profesie medic dermatolog, membru al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România, prea puţin valorificat pentru talentul şi meritele pe care le are, câştigător a numeroase premii importante şi prezent cu piese istorice la Teatrul Naţional Radiofonic, jucat şi la Teatrul Metropolis din Bucureşti, e mult prea puţin pentru comediile pe care le-a scris şi le are în volume!

Felicitări, în primul rând, Teatrului „Alexandru Davila” Piteşti (manager: Dan Tudor) pentru faptul că a promovat un dramaturg român ce merita să iasă la lumina reflectoarelor cu un spectacol care cred că este de neuitat pentru autor, nefiind un spectacol în genul lui Constantin Tănase, ci unul în care sunt abordate scheciuri şi cântece, texte originale inspirate din viaţa pe care o trăim zi de zi, dar satira nu este feroce, e jovială şi sună ca un fel de avertisment. Forma spectacolului este de tip scenaristic, porţionat pe segmente diferite, toate subsumate ideii de urâţire a fiinţei umane cu bună ştiinţă, din prostie fireşte, dar şi din alte motive, sursele savuroase fiind ale celor care doresc tinereţe fără bătrâneţe şi îşi fac implanturi de păr, doamnele care au pieptul ca un zepelin şi îşi triplează buzele şi câte şi mai câte pe care nu le cităm pentru că trebuie văzute la faţa locului.

Spectacolul este modern, vivant, tonic, muzical, susţinut într-un ritm de super-show, orchestra fiind live şi, pentru prima dată, după mulţi ani, aşezată la locul ei, adică în fosa scenică, multă vreme inutilizabilă artistic.

Titlul piesei, Salonul de urâţire, este oximoronic şi este un titlu de adevărată comedie, care contrazice noua modă a unor titluri ce nu sunt deloc teatrale.

Interpretările au fost în nota viziunii comice a textului şi a regiei care a făcut adaptările necesare fluenţei, fără pauze între momente şi având de rezolvat atât jocul actorilor de prim-plan, cât şi al grupurilor.

Originalitatea personajelor are acoperire perfectă în realitatea noastră, unde frizerul a devenit stilist, coafeza – vedetă de cinema, întreţinutele bogaţilor – clientele saloanelor de înfrumuseţare şi pictorii nu mai au nevoie de pânză câtă vreme pot picta în voie trupurile femeilor.

Doamna Mirela Popescu (recepţionera) este o mare artistă formată la şcoala lui Purcărete, care ar trebui să deschidă o şcoală de dicţie pentru actorii tineri care se pare că unii dintre ei n-au realizat că nu se poate să vorbeşti prin megafon şi să nu fii auzit bine, ca un singur exemplu.

Vlad Popescu, în cele două roluri, regizorul şi barmanul, e original, vioi, dar trebuie să ia lecţii de la Mirela pentru a-şi întări autoritatea vocală.

Petrişor Diamantu mai trebuie să şlefuiască un pic rolul clientului, și are toate condițiile să şi reuşească.

Florin Dobre face un dublu rol reuşit, dr. Frank & Einstein şi păpuşarul.

Marius Furtună, în rolul reclamagiului, este ceea ce trebuie să fie, adică un reclamagiu, având şi alte două roluri, saşiul şi clientul.

Puiu Mărgescu, deşi nu are replică, plimbă un crocodil prin scenă ce clămpăne din dantură, fiind un punct de culoare şi definiţie artistico-regizorală.

Adriana Drugulescu se reţine în rolurile chivuţa şi şefa mascaţilor, realizând un moment folcloric în timpul căruia m-am gândit dacă mai putem folosi cuvântul utilizat de Mircea Eliade, chivuţă, sau cel al lui Budai-Deleanu, ţiganiadă.

Gogu Preda are multă autenticitate şi vibraţie în dialog, fiind un Dracula care s-a cam paralizat, dar nu din vina lui, şi jucând şi rolul de vultur pleşuv.

Luana Lute se remarcă într-un triplu rol, reporter, Frumoasa şi chivuţa, iar Adrian Duţă, în cameramanul şi logodnicul.

Marius Pieca este şi un mascat, şi un cameraman.

Deşi are o apariţie scurtă, Cătălin Mirea este un client al salonului foarte expresiv şi care îmi trezeşte anumite nostalgii.

Ioana Podăreanu se metamorfozează cu succes în mai multe identităţi scenice: clientă de implant IA, chivuţă, arbitru şi telefonistă.

Andreea Drugulescu e Miss Bond, coregrafă, asistentă de platou, chivuţă, clientă, telefonistă, cam mult pentru umerii unei singure interprete.

Iulia Pupezescu este o chivuţă necesară şi atractivă.

Şi restul distribuţiei, Paula Chirilă (cupletista), Alina Diaconu (Dr. Samantha, clientă implant sâni, make-up artist), Daniela Marinache (asistenta Aglaie, telefonistă), Robert Tudor (San Marino, client), Cornelia Niculescu (scenografa, telefonistă), Dan Andrei (Patronul), joacă cu entuziasm, oferind publicului satisfacţie şi teatrului un nou prestigiu scenic.

Spectacolul este şi un film în cadrul teatrului, adică totul se înregistrează de către Studioul de Teatru-Film, iar această manieră captează şi favorizează atenţia şi logica întregului spectacol.

Structura scenică sofisticată de dramaturgie tip scheci conţine şi veritabile concerte oferite cu măiestrie şi farmec deosebit de doamnele Cristina Neacşu şi Claudia Zamfir şi de domnii Marius Bălan şi Cristian Lincan, care au şi fost punctele culminante ale acestei producţii, muzica (Dan Dimitriu) fiind furnizată de hiturile binecunoscute din filmele americane: Mamma Mia!, Time of My Life, Tequila, Shallow, Cry Me a River, Pretty Woman, Bodyguard, Eye of the Tiger, Dr. No, Dancing Queen.

Scenografa Miruna Varodi (cu care am colaborat şi eu acum 10 ani la Ulii nu se ţin în colivie), binecunoscută pentru creativitatea şi modernitatea viziunii, dă dovadă de originalitate şi în acest spectacol gigantesc, plin de energie, culoare şi inventivitate. Pe fundal, vedem un chip uman de femeie pe care stau căţărate nişte personaje care o sluţesc la salonul de înfrumuseţare, în alt segment, apar nişte buze groase ca cele etalate la televiziunile senzuale parabolice şi paranoice. Costumele sunt moderne, frumoase, tinereşti şi ne trezesc nostalgia anilor care trec iremediabil.

Talentul este bine reglat în acest paradis al mişcărilor coregrafice şi bănuim că a solicitat multe repetiţii, dar a meritat pe deplin efortul, domnul Florin Fieroiu fiind un lider al genului.

Autorul poate fi pe deplin mulţumit de şansa care i s-a oferit la Teatrul din Piteşti, de a avea parte de un spectacol care nu a promovat o regie modestă şi cu ambiţii estetice reduse, care, de multe ori, diminuează calitatea textului dramatic în loc să o pună în valoare, şi întreaga distribuţie bifează un succes colectiv şi individual, după caz. Până în prezent, noul management de la Davila nu a făcut niciun pas greşit, ba dimpotrivă.

Cronică de Dinu GRIGORESCU 

(Foto afiş: teatruldavila.ro; foto spectacol: arhiva D.G.)

 

SALONUL DE URÂŢIRE după Venerus Popa

Scenariul şi regia artistică: Traian Savinescu

Scenografia: Miruna Varodi

Muzica şi aranjament orchestral: Dan Dimitriu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Lighting design: Lucian Moga

Asistent regie: Andreea Drugulescu

Distribuţia:

Actori

Vlad Popescu – regizorul, barmanul

Mirela Popescu – recepționera

Petrişor Diamantu – clientul

Florin Dobre – dr. Frank & Einstein, păpuşarul

Gogu Preda – Dracula, vulturul pleşuv

Paula Chirilă – cupletista

Cătălin Mirea – client

Alina Diaconu – Dr. Samantha, clientă implant sâni, make-up artist

Daniela Marinache – asistenta Aglaie, telefonistă

Marius Furtună – saşiul, reclamagiul, client

Robert Tudor – San Marino, client

Adriana Drugulescu – şefa mascaţilor, chivuţă

Iulia Pupezescu – chivuţă

Ioana Podăreanu – clientă implant IA, chivuţă, arbitru, telefonistă

Andreea Drugulescu – Miss Bond, coregrafa, asistenta platou, chivuţă, clientă, telefonistă

Luana Lute – reporter, Frumoasa, chivuţă

Adrian Duţă – cameramanul, logodnicul

Cornelia Niculescu – scenografa, telefonistă

Dan Andrei – patronul

Ion Mărgescu – mascat, client

Marius Pieca – mascat, cameraman

Solişti

Cristina Neacşu

Claudia Zamfir

Marius Bălan

Cristian Lincan 

Orchestra

George Diaconescu

Anton Dumitru

Alexandru Iordache

Robert Fulfuc

Bogdan Giurea

Răzvan Mihăiţă

Vicenţiu Perniu

Ionuţ Mihalcea

Ştefan Gilă

Alin Petra

Bogdan Folea

Balet

Andreea Dragnea

Andeea Drugulescu

Lorena Sandu

Ruxandra Dimulescu

Maria Popa

Vlad Sandu

Valentin Dobriţă

Data avanpremierei: 24.02.2024

Data premierei: 25.02.2024

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments