Piesa lui Dumitru Solomon, Zăpezile de altădată, a devenit una clasică. Autorul, care a trăit între anii 1932 şi 2003, a fost cel mai rasat dintre dramaturgii epocii, cel mai fin observator al unor relaţii interumane, cel mai distins şi erudit dintre autorii dramatici, dotat cu ochiul unui Socrate. A scris o comedie inteligentă, satirică, reuşind să scape viu din chingile unei cenzuri securistice. A fost un scriitor multiplu premiat şi adulat de spectatori, ale cărui piese au făcut istorie şi rămân istorice (Arma secretă a lui Arhimede, Repetabila scenă a balconului, Fata Morgana, Socrate, Diogene câinele, Ţara lui Abuliu, Transfer de personalitate etc.).
Zăpezile de altădată s-au aşternut pe multe scene din ţară şi la televiziune, încălzind sufletele noilor generaţii de spectatori.
Piesa ne vorbeşte tandru, raţional şi original despre fricţiunile unei căsnicii care iese treptat din faza entuziasmului amoros şi se mută în faza obişnuinţei casnice, unde tandreţea şi politeţea dispar şi apare şablonul conjugal. Ea intuieşte de la început acea perioadă şi îl previne pe partener cu maturitatea şi sagacitatea unei femei inteligente şi chiar intransigente. Ca în toate operele dramaturgului, asistăm la dezbaterea partenerială în cheie comică, romantică şi satirică, reflexivă şi impulsivă, care atrage atenţia spectatorilor ce nu sunt scutiţi de problemele conjugale. Piesa ne aminteşte de Dulcea ipocrizie a bărbatului matur a lui Tudor Popescu şi de Ciripit de păsărele a subsemnatului. Limbajul este somant, realist, absurd şi contemporan, ceea ce explică adeziunea imediată a spectatorilor şi a spectatoarelor în special.
Bărbatul e un fel de Mitică, leneş, disperat de tandreţe, dar nu devine nici tiran, nici monstru, ci un soţ maleabil şi perfectibil.
Sala plină! 500 de spectatori urmăresc cu atenţie dialogurile, doamnele empatizează cu monologurile Ceraselei Iosifescu, aflată în formă maximă, neobosită scenic, plină de vervă şi imaginaţie. Ea conduce spectacolul, ceea ce îl obligă pe distinsul partener, Adrian Andone, să riposteze cu armele comice din dotare. Nu sunt personaje negative, doar oameni care trăiesc şi se iubesc, dar treptat îmbătrânesc.
Spectacolul craiovean este viu, colorat, dinamic şi foarte plăcut. El este şi o dovadă a modului cum o operă traversează cu succes timpul şi vremurile.
Ea şi El sunt doi tineri care se îndrăgostesc subit în faţa unei statui (scena ne aminteşte de momentul îndrăgostirii din celebrul film italian În genunchi mă întorc la tine cu Gianni Morandi). La Dumitru Solomon, statuia devine vorbitoare şi părtaşă la dezbaterea atât de dragă dramaturgului care întoarce foaia calendarului şi începe piesa de la momentul zero, al tinerilor zburdalnici, şi o încheie tot cu ei. Punctul forte îl constituie cei 20 de ani de căsnicie adunaţi într-o zi de scandal.
Doamna Cerasela Iosifescu oferă publicului un recital conjugal sub biciul regizoral necruţător al soţului real, domnul Mircea Cornişteanu. Am urmărit ca la microscop nenumăratele gesturi femeieşti, conjugale, de interior uman şi intimitate, pe care actriţa le etalează cu naturalism în compania actorului Adrian Andone, care se dovedeşte a fi un partener redutabil al scenei şi exploziv comic la momentul oportun. Monologurile antologice şi acide, scurtele confesiuni, replicile dintre cei doi soţi şi dialogurile cu publicul construiesc o stare de bună dispoziţie şi de reflexivitate necesară în spiritul pe care şi l-ar fi dorit scriitorul moralist.
Costinela Ungureanu şi Cătălin-Mihai Miculeasa joacă cu dedicaţie şi înaripare rolurile de antemergători ai comediei de moravuri. Au intenţii bune şi credibilitate.
În rolul statuii care poartă prin decizie regizorală chiar numele dramaturgului răsfăţat în timpul vieţii cu apelativul Dolphy, se remarcă comicitatea actorului Nicolae Vicol. În rolul vecinului de la etajul inferior disperat de scandaluri, domnul Cosmin Rădescu aduce contrapunctul comic al vecinului de bloc care nu acceptă niciun fel de zgomote. În rol de mamă-soacră, actriţa Raluca Păun este o apariţie suprarealistă, dar în cheia unor replici naturaliste ce aduc hilaritate, adevăr de viaţă şi de succes scenic.
Decorul este de spaţiu public şi de spaţiu intim, ingenios construit pe diferite etaje şi cu un fundal absolut senzaţional al marelui scenograf Puiu Antemir. Costumele frumoase, comice îmbracă şi dezbracă protagoniştii, având un gust estetic desăvârşit.
Textul adaptat de regizor după cel original asigură cursivitate şi un racord perfect cu publicul de astăzi.
Excelent jucat şi savurat de spectatori, acest minunat bulgăre artistic din Zăpezile de altădată onorează scena craioveană, teatrul românesc şi respectă cum se cuvine memoria unui dramaturg important de la a cărui dispariţie fizică se împlinesc 20 de ani.
La premiera din 25 iunie au fost prezenţi fiul dramaturgului, cronicari şi prieteni, existând şi un puternic sentiment de nostalgie pentru Zăpezile de altădată ale tinereţilor noastre care s-au topit prea repede, ca un gheţar sub soarele arzător al schimbărilor climatice.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
(Foto: tnmcs.ro)
ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ de Dumitru Solomon
Regia artistică şi versiunea scenică: Mircea Cornişteanu
Scenografia: Puiu Antemir
Producător: Marius Pîrlea
Regia tehnică: Sorin Gruia
Sufleor: Anca Maria Ilinca
Lumini: Marian Tudorache, Alina Mitrache
Sunet: Dan Feneşan
Video: Florin Chirea/Orlando Edward
Distribuţia:
Ea – Cerasela Iosifescu
El – Adrian Andone
Ea în tinereţe – Costinela Ungureanu
El în tinereţe – Cătălin-Mihai Miculeasa
Soacra – Raluca Păun
Statuia – Nicolae Vicol
Vecinul – Cosmin Rădescu
