Repere FNT 35: “Regina Nopții” și a comediei

Într-o seară de octombrie, scena Teatrului Bulandra a găzduit spectacolul „Regina nopții” de Leta Popescu, o incursiune impredictibilă și sclipitoare, nostalgică și ironică, în viața satului moldovenesc contemporan. Auzisem despre talentul ei, dar nu îi văzusem niciun spectacol. Producția Teatrului „Fani Tardini” Galați invitată în Festivalul Național de Teatru nu doar că a confirmat așteptările, ci le-a și depășit, demonstrând că dramaturgia actuală poate fi originală la turație maximă.

Textul se înscrie în noul curent „ruralist” care bântuie scenele, despre care scria Daniel Cristea-Enache în cronica sa din Liternet. Vorbim despre piese despre viața satului, cu un vernacular plin de regionalisme la care, în general, nu prea vibrez. În această linie amintesc  producții recente precum Rătăcirea (Doru Vatavului, 2025, prezentat în FNT) sau Moroi și Păpădii (scrise și regizate de actorul Gavril Pătru la TNB). De asemenea, La Academie (de Alexandra Felseghi), despre o cârciumă de sat omonimă, într-o montare nefericită a lui Andrei Măjeri, spectacol selecționat imprudent la FNT 2023. Menționez „imprudent” deoarece, din respect pentru spectacolele mult mai bune semnate în trecut de unii artiști talentați, selecționerii aleg uneori (deseori!) să includă și lucrări mai slabe sau chiar foarte slabe, care le fac un deserviciu celor pe care îi susțin.

Contrar multor spectacole „ruraliste”, care abordează teme precum migrația din mediul rural, dezintegrarea comunității sau dinamici disfuncționale – grosiere – ale vieții de la sat, „Regina Nopții” se concentrează asupra familiei românești și rădăcinilor comune, explorând ceea ce ne leagă pe toți în pofida drumurilor întortocheate ale vieții, cu mici critici ironice și blajine acolo unde tradiția trebuie ‘upgradată’. Scenografia, semnată de Bogdan Spătaru, este redusă, economic și simplu, la interiorul unui hambar cu pereți din cherestea, dovedind că se poate face un teatru de calitate și fără bugete scenografice demne de Broadway.

Mi s-a părut interesant că „Regina Nopții” continuă tema bunicii puternice ca stâlp al familiei și model de vitalitate și ireverență, prezentă și în piesa Casa dintre blocuri a lui Radu Afrim (2025) și piesa mea O bunică de milioane, scrisă în colaborare cu Dinu Grigorescu, 2018 și montată la TDR de Teodora Câmpineanu (2023), doar că bunica noastră era citadină, nu rurală, și avea o familie mult mai restrânsă (datorită limitărilor de personaje impuse de teatrul bucureștean!).

Leta Popescu, semnând atât textul, cât și regia, are bucuria să coordoneze un ansamblu talentat de 17 actori care, în urma unui proces colectiv de gestație și-au inventat propria poveste (ca în unele din piesele Alexandrei Badea). Autoarea a adunat și scris aceste povești, venind cu idea ingenioasă de a personifica animalele care populează gospodăria satului moldovean pe scenă: Găina Moțată (interpretată antologic de Elena Iemandi), Țapul, Pisica Mâță și Cucuveaua funcționează ca un cor comic și filozofic. Originalitatea constă în faptul că fiecare animal de curte narează poveștile oamenilor ca martor tăcut al celor mai mari secrete ale acestora.

Personificarea animalelor, desigur nu este o idee nouă, fiind inspirată din fabule, basme și desene animate, și revenind recent ‘la modă’ atât în alte piese românești, cât și la producții internaționale precum Bucuria și tristețea în viața girafelor (Tiago Rodrigues), Lungs (Duncan Macmillan) sau Doi bărbați pe jumătate goi (Gáspár Kozma).

Un alt punct forte al montării de la Galați este schimbarea constantă a registrelor: de la realism la absurd, de la melodramă la comic și de la nostalgia tradiției la comentariul ironic contemporan, acesta din urmă fiind integrat cu umor percutant și gaguri inventive.

Premisa este adunarea familiei extinse, de la țară și de la oraș, în sat sub norul morții iminente a patriarhului Moș Grigore (Dan Căpățână). Doar că Moș Grigore (ca și bunica mea de milioane) nu vrea să moară. Ieșind din clișeu, străbunicul se îndrăgostește de Leidididi, o străină exotică care sosește în sat și aduce mister și posibilitatea unei rupturi de tradițiile familiei (interpretată excelent și seducător de Tamara Constantinescu, o frumoasă cu plete lungi bălaie și rădăcini brunete de vreo 20 de centimetri, pentru a se incadra în satira generală).

Scena este însă dominată de Valeria (Mamaia), interpretată de o Oana Mogoș absolut incendiară și răsplătită cu Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Mamaia nu este o bunicuță idilică sau fadă, ci o Regină a Nopții puternică, vulcanică, care echilibrează viețile tuturor.

Pe lângă performanța excepțională a Oanei Mogoș, întregul colectiv al Teatrului „Fani Tardini” din Galați se ridică la înălțimea partiturilor. Ciprian Brașoveanu (Lămbiță, Tataia) aduce căldură și ludic, în timp ce Dan Căpățână (Moș Grigore) oferă o imagine memorabilă a străbunicului în așteptarea „ludică a morții”. Tinerii actori Ama Beschieru, Vlad Volf, Răzvan Clopoțel și Radu Horghidan (ultimii doi distinși cu Premiul Cuplu Comic la Festivalul Comediei de la Galați) completează tabloul familial cu energia și angoasele generațiilor noi.

„Regina Nopții” a fost o gură de aer proaspăt, cu umor inteligent, exuberanță și lirism, unul dintre spectacolele mele favorite din festivalul național de teatru. Publicul bucureștean a răsplătit producția cu aplauze entuziaste, confirmând calitatea teatrului gălățean.

Producția face parte din Proiectul 9 – Teatru Românesc Contemporan, inițiativă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați, care urmărește promovarea dramaturgiei românești contemporane prin producții bazate pe texte originale. Programul reunește spectacole semnate de regizori precum Leta Popescu, Cristian Ban și Adrian Iclenzan și include atât lucrări realizate de regizori care sunt și dramaturgi, cât și texte scrise de dramaturgi care nu regizează direct. Prin acest proiect, teatrul își propune să conecteze publicul cu realitatea și identitatea comunităților românești de astăzi, să experimenteze forme scenice inovatoare și să valorifice vocea autentică a creatorilor de teatruromânesc contemporan.

Cronică de Alexandra Ares

Foto: Costel Craficiuc