Experiența feminină în FNT – De la lipsa tandreții la sinucidere

Sânziana Stoican și Diana Mititelu, regizoare talentate din tânăra generație, au fost selecționate în festival cu două spectacole curajoase în felul lor, față de care am, totuși, anumite rezerve. La primul, de natură artistică, la cel de-al doilea, de natură etică.

„Dincolo de tandrețe”  (regia Sânziana Stoican) și „Anatomia unei sinucideri” (Diana Mititelu) prezintă aspecte incomode, umbra indezirabilă a ceea ce înseamnă să fii femeie în societatea contemporană. Primul spectacol este despre condițiile precare de muncă ale persoanelor și mai ales ale femeilor fără școală, cel de-al doilea despre eugenie și sinucidere, ca mod de a pune capăt unor traume transgeneraționale.

Cele două spectacole dezvăluie o modă dramaturgică destul de ingrată, care traversează teatrul anglo-saxon în ultimele două decenii. Piese scrise adesea de autori ieșiți de pe băncile unor programe academice, marcate de o orientare de stânga, urmează o formulă aproape ritualică, dictată de ideologiile zilei. Prima tendință este aceea de a transforma teatrul într-un soi de tribună socială, dramatizând cu insistență teme precum inegalitatea de gen, discriminarea rasială sau religioasă, provocările vieții persoanelor cu handicap sau criza climatică. Intenția de a responsabiliza publicul aspupra unor chestiune care țin de (in)justiția socială devine astfel atât de evidentă, încât, de multe ori, spectacolul riscă să cadă în capcana simplității, unde toate personajele sunt victime iar subiectele își pierd nuanțele și complexitatea sub avalanșa unei emoții care caută mai degrabă reacții imediate decât introspecție și fler artistic. 

A doua direcție prezintă căsătoria și maternitatea drept o povară imposibil de purtat pentru femei, un fel de capcană în care, odată intrate, ele își pierd identitatea și libertatea. În această viziune, căsătoria devine o instituție care distruge orice iubire, iar maternitatea, un sacrificiu impus, lipsit de bucurie. Astfel, în loc să ofere o gamă diversă de experiențe feminine, multe piese sugerează că singura cale către împlinire este libertatea de orice obligație familială, care a devenit un nou stereotip. Personajele feminine devin astfel unidimensionale, caricaturi ale suferinței, victime neputincioase ale convențiilor sociale, slabe în fața încercărilor vieții. „Anatomia unei sinucideri” eviscerează bărbații și propune auto sterilizarea – ca soluție de încheiere a acestui ciclu de suferințe.

În general, încerc să elimin factorul subiectiv – acel „eu, eu, eu” – din cronicile pe care le scriu și să nu vorbesc despre propria persoană. Încerc să analizez un spectacol, cum s-ar spune în engleză, on its own merits, ținând totodată cont de un context cultural, național, instituțional și, acolo unde este cazul, internațional.

Azi însă, voi face o excepție. Trebuie să mărturisesc că vineri seară m-am dus la Teatrul Nottara pentru a vedea spectacolul „Dincolo de tandrețe”, regizat de Sânziana Stoican, cam pe grabă, fără să studiez afișul sau să cunosc textul, după o zi obositoare și migăloasă de curățenie. Și criticii de teatru sunt, de fapt, tot un fel de lucrători ocazionali (gig workers), de cele mai multe ori neplătiți, așa că desfășoară aceste activități atunci când pot. Cum spune celebrul dicton budist: “Înainte de iluminare, taie lemn și cară apă; după iluminare, taie lemn și cară apă.” Adică, indiferent de cunoștințele sau înțelepciunea spirituală pe care le avem, parcursul oricărei zile implică și activități prozaice.

Așadar, m-am îndreptat spre teatru, atrasă de titlul promițător al producției de la Nottara și de dorința de a mă pierde, măcar pentru o seară, într-o lume mai fermecătoare. Ironia sorții a făcut însă ca, în loc de evadare, să petrec două ore tot printre mopuri și găleți, doar că de data asta, pe scenă.

Piesa ne pune în fața unei echipe de curățenie de noapte, angajată temporar printr-o agenție să curețe mizeria lăsată peste zi de o fabrică de cârnați și alte produse din carne. Cele trei femei, fiecare cu povestea și frustrările sale, se agață de speranța firavă a unui contract cu mai multe ore sau chiar permanent. Ele sunt Grace, (tânăra de 27 de ani care suferă de dezabilitate), Becky (mama necăsătorită de 36 de ani și un pic cam curvă) și Susan (o femeie timorată de 48 de ani care fură hârtia igienică). Alături de ei apar și doi bărbați cu un statut, evident, un pic superior: Ian, supraveghetorul care urmează scrupulos instrucțiunile și care, fiind în poziție de șef, își permite să mediteze asupra vieții, și Phil, tot om de serviciu dar cu contract permanent, care evadează din munca de jos în lectura unui roman polițist. Cam cum speram și eu, dar fără noroc, să evadez prin spectacolul de la Nottara.

Aveam să descopăr că titlul original al piesei este, de fapt, Beyond Caring (care s-ar traduce prin „Dincolo de empatie” sau „Dincolo de compasiune”). Adaptarea lui în „Dincolo de tandrețe” a oferit, deci, o etichetă înșelătoare și seducătoare unui „produs” diferit de cel sugerat de titlul spectacolului. (Nu este singurul titlu subtil înfrumusețat la Nottara.) În termeni de marketing, vorbim de tehnica clasică de bait and switch prin care un comerciant atrage clienții cu o ofertă foarte atractivă („momeala”), dar, odată ce clienții sunt interesați și vin la magazin sau pe site, acea ofertă fie nu mai este disponibilă, fie este înlocuită cu un produs mai indezirabil („schimbarea”) sau, în cazul de față, un spectacol destul de sumbru de responsabilizare socială. Bine jucat dar parcă nu destinația ideală pentru o vineri seară.

Piesa Beyond Caring de Alexander Zeldin este o demonstrație naturalistă a lipsei de empatie a societății față de oamenii prinși în economia de tip „gig” (muncă ocazională, pe contracte temporare) pentru diverse munci, în acest caz, necalificate, într-un sistem capitalist dezumanizant. Plasată în subsolul unei fabrici de carne, Beyond Caring descrie viețile muncitorilor pe salarii mici, cu contracte pe oră, care se confruntă zilnic cu exploatarea, instabilitatea și alienarea. Piesa nu are o structură dramatică tradițională sau un declanșator dramatic, ci oferă o suită de tablouri din nopțile acestor muncitori, dând senzația că ar putea dura la nesfârșit.

În esență, piesa lui Zeldin este o critică adusă capitalismului și goanei după profit, care împing oamenii dincolo de punctul lor de rezistență, distrugându-le demnitatea și aspectele esențiale ale vieții. O lume paralelă, subterană, în care birocrația absurdă a celor de la Resurse Umane și condițiile grele de muncă au creat o realitate în care, tragic, nimănui nu-i mai pasă de oameni. Această indiferență cu față umană este redată cu talent de Tudor Cucu-Dumitrescu, iar victima ei cea mai vulnerabilă este frumos creionată de Cristina Juncu, tănăra angajată harnică și bine intenționată care suferă de o boală debilitantă.

În afara titlului, adaptat atât de liber, spectacolul de la Nottara este fidel textului. Restul traducerii făcute de regizoare a fost cât se poate de literal, de parcă ar fi fost făcută cu Google Translate. Un spectacol greu și apăsător, atât pentru actorii care curăță podeaua, pereții și diverse mașinării, cât și pentru spectatori, (unii din ei, plasați mai în spate,  au auzit cam greu actorii). Nu este chiar o deziluzie, dar mai degrabă un apel  meritoriu la responsabilitate socială care aminitește de piesele cu mesaj social din timpul comunismului. O oglindă a sărăciei și oprimării contemporane, care ne invită să reflectăm asupra aspectelor indezirabile și triste din spatele societății noastre, cum sunt condițiile precare și lipsa de empatie cu care funcționează clasa managerială în organizarea afacerilor.

Alexandra Ares

Foto: Andrei Gîndac

Beyond Caring – Dincolo de tandrețe

de Alexander Zeldin

Traducerea: Sânziana Stoican

Regia: Sânziana Stoican

Scenografia: Valentin Vârlan

Asistent de regie: Sorina Ștefănescu

Distribuția:

Becky – Diana Roman

Grace – Cristina Juncu

Susan – Laura Vasiliu

Phil – Dan Bordeianu

Ian – Tudor Cucu-Dumitrescu