FAT PIG de Neil LaBute la Teatrul Metropolis

Andreea Vulpe regizează o tragedie luminoasă, combinată cu o comedie de moravuri corporatiste

0
493

Despre dragoste și stigmă

Când am ajuns pentru prima dată la New York, am fost surprinsă de ce mare accent puneau americanii “de bon ton” pe frumusețea fizică, în sens atletic, atât a femeilor dar și, în egală măsură (dacă nu chiar mai mare) a bărbaților; pentru aceștia din urmă era un motiv de mândrie și în același timp o obligație la fel de importantă ca cea de a face bani, o componentă a contractului social. Era un lucru de rutină ca o tânără suplă și atrăgătoare să fie criticată într-un grup de băieții că nu are gambele suficient de definite, sau lăudată pentru umerii bine lucrați la sală, iar băieții și bărbații erau la rândul lor lăudați sau criticați pentru pectorali sau abdomen. Burta bărbaților era un lucru la fel de rușinos ca și celulita femeilor. Nu o să uit niciodată că la premiera filmului Irrational Man când Joachim Phoenix (care se remarcase în filmul Gladiator) și-a scos tricoul și a expus o burtă incipientă (pe care o cerea rolul), întreaga sală a izbucnit in râs. Turiștii la New York vor fi surprinși de gym-urile cu pereți de sticlă ce sunt arhipline dimineața la șase, înainte de mersul la job, sau seara, după job, și de parcurile pline de alergători și bicicliști de mare viteză. Această obsesie pentru o fizicalitate lucrată a corpului uman este încă și mai accentuată în orașele cu climă văratecă din California și Florida, și monetizată în locuri gen Las Vegas. Americanii atletici reprezintă opusul milioanelor de obezi din interiorul Americii și îi disprețuiesc tăcut. Grașii și atleticii există în comunități segregate care rareori se intersectează dincolo de contactele la serviciu sau întâmplătoare. Așadar, am fost spectatorul ideal pentru acest spectacol.

Neil LaBute, un dramaturg american contemporan care scrie piese simple, realiste și cu puține personaje despre relațiile dintre bărbați și femei și diversele raporturi de putere dintre aceștia, s-a impus în România de mai bine de 20 de ani ca un dramaturg foarte jucat, mereu cu impact.

În Fat Pig (Scroafa grasă) Tom, un yuppie (acronim pentru young professional), se întâlnește întâmplător cu o grăsană numită Helen la un restaurant gen autoservire în timpul pauzei de prânz unde aceasta se îndoapă cu pizza. Tom, interpretat cu firesc și candoare de Iulian Chelmu, e suplu și atrăgător. Helen, interpretată cu talent comic de Miruna Soare, e plăcută și cu umor, genul de femeie comună care devine frumoasă când deschide gura, și între ei se stabilește rapid o legătură romantică.

Problema sunt ceilalți, colegii corporatiști a lui Tom, mai exact “fosta” (superba Jeannie, excelent interpretată de Grațiela Voicu) care este contabilă, și prietenul Carter, bine interpretat de Miron Gheorghe ca un tip rău și bârfitor, obsedat de fizic, care și-a pierdut aproape toată umanitatea. Jeannie, spre deosebire de Helen, este frumoasa care devine urâtă atunci când deschide gura, obsedată, ca și Carter, de bani, fizic și ornamente exterioare. Cei doi colegi, Jeannie și Carter, îl vor hărțui pe Tom pentru relația cu o femeie atât de grasă și prin aceasta atât de neacceptabilă din punct de vedere social. Finalul și câteva concluzii ale acestei piese sunt un pic previzibile, dar adevărul situaților și sinceritatea jocului actoricesc fac ca acest lucru să nu conteze. Neil LaBute are darul de a extrage aur teatral din banalul locurilor comune.

Tom si Helen. (Foto: Dinu Lazar)

Tom și Jeannie. (Foto: Dinu Lazăr)

Fat Pig poate fi văzut ca o tragedie antică în miniatură unde eroul aflat în deplină tinerețe și frumusețe are de ales între cetate și regulile nescrise ale acesteia și ce îi spune inima; are de ales între femeia ‘trofeu’, preferabilă din punct de vedere social, și cea neacceptabilă cu care, spre surprinderea lui, are mult mai multe lucruri în comun și comunică pe mai multe planuri.

Regizoarea Andreea Vulpe a realizat cu talent discret o tragedie luminoasă, combinată cu o comedie de moravuri corporatiste animată de grația unei schițe cehoviene. Traducerea Irinei Velcescu este fluentă și bine adaptată vernacularului românesc. Totul este frumos din punct de vedere vizual (Scenografia: Șteff Chelaru). Așadar, un spectacol curat, de replică și situație, așa cum a fost scris de LaBute, care plutește ușor spre spectatori și li se strecoară în suflet. Un spectacol neîngreunat de o versiune scenică paralelă care să intre în competiție zgomotoasă cu autorul și să-l rescrie, sau să-l comenteze pe ici pe colo în locurile esențiale, acel mare zorzon regizoral sau scenografic care se aplică prea multor texte. Realizat ca spectacol de diplomă al actorilor pe care Andreea Vulpe i-a păstorit la UNTAC și care au absolvit în 2022, Fat Pig se remarcă prin candoarea interpreților de doar 23 de ani care au dovedit nu numai că sunt înzestrați nativ pentru teatru, dar și că sunt niște profesioniști demni să joace pe orice scenă. Directorii de teatre care doresc să își împrospăteze trupa ar fi bine să vadă acest spectacol.

Iulian Chelmu (Tom) pare un Gary Cooper mai firav din filmul lui de debut din 1927, Children of Divorce (care se poate vedea pe YouTube); Chelmu a creat un personaj principal sensibil și nuanțat, care îl recomandă ca un actor de viitor. Dar în fapt toți interpreții au fost excelenți în cheia regizorală propusă de Andreea Vulpe și merită în continuare roluri pe măsura talentului lor. Există la Teatrul Mic un alt spectacol care atacă aceeași temă, Bull, fără îndoială inspirat din Fat Pig, scris mai recent de britanicul Mike Bartlett, unde personajul gras hărțuit de corporatiști este un bărbat. În Bull hărțuirea e dusă la extrem, iar colegii sunt niște monștrii. Textul lui Bartlett are poate mai multă forță, dar nu intră în suflet ca textul lui LaBute, unde totul este mai real și umanizat.

Carter și Tom (Foto: Adrian Scutariu)

În concluzie, Fat Pig este o delectare pentru toate vârstele și mai ales pentru tineri. O alegere inspirată a Teatrului Metropolis de a-l achiziționa și include în repertoriu.

Cronică de Alexandra Ares

 

 

SURSĂArticol preluat din Liternet
Avatar photo
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments