Repere FNT 35: Teatrul ca literatură: Casa dintre blocuri de Radu Afrim

Eram aproape convinși că teatrul alege să ignore, cu obstinație, propria sa rădăcină literară, mai ales în ultimii ani, când critica părea să dezavueze „textul” în favoarea unei regii hipertrofiate. Într-un FNT 35 care, în selecția de dramaturgie originală românească, a oferit scriituri diverse și de calibre diferite – de la registrele comice din Regina nopții (Leta Popescu) la analiza socială din În zori, lumina e mai aspră (Mihaela Michailov) și până la teatrul documentar al creațiilor colective precum Jurnal de România #AiciSeViseazăLaSchimbare sau Patimile sexului frumos în Epoca de Aur (Selma Dragoș & Elena Morar) – spectacolul „Casa dintre blocuri” se detașează ca o pledoarie caldă, sinceră și cuceritoare pentru revenirea teatrului la starea de… poveste esențială. Nu o poveste simplă, ci o textură literară fluentă, așezată, profund umană.

Piesa de teatru originală în premieră absolută, scrisă de regizor însuși pentru Teatrul Național Târgu-Mureș/Compania „Tompa Miklós”, nu este doar scheletul unui spectacol vizual, ci motorul interior al unei amintiri care l-a marcat pe Afrim: casa și viețile surorilor Both care copiau tablouri din cărți poștale. Un timp demult apus, analog, când oamenii își făceau mereu vizite, socializând acasă, nu la restaurant.

De la primul monolog și până la ultima imagine, curată, sinceră, cinematică și caldă, spectacolul te cuprinde într-o atmosferă de reverie melancolică, specifică Transilvaniei anilor ’80, văzută prin ochiul copilăriei. Pe scena pe care se înalță, impunător și fragil, decorul-casă imaginat de Anna Kupás, cu fereastra ei uriașă ce reflectă sumbrele memento-uri ale comunismului – blocurile cenușii –, simbolul uniformizării forțate. Suntem în inima unui microcosmos unde kitsch-ul (sau frumusețea naivă) al picturilor amatoare, melancolia surorilor Both (excelentele Katalin Berekméri și Erzsébet B. Fülöp) și iluziile lor coexistă într-o armonie ciudată, gata să fie spulberată de o demolare iminentă.

Afrim își transpune pe scenă textul original, inspirat din propria copilărie, cu sensibilitatea poetică ce l-a propulsat la vârful artei teatrale contemporane. Nu este doar regie, ci o orchestră complexă de emoții, care pendulează permanent între realism și oniric.

Prezența care domină discret scena este Csaba László, în rolul de compoziție al mamei Karola. Actorul construiește un portret de o forță matriarhală esențială, amintind, prin autoritatea tăcută și rezistența ei, de personajul feminin central din Regina nopții, dar la apusul vieții. Csaba László o plasează pe mama Karola drept stâlpul de neclintit al acestei familii, care are vedenii în preajma morții. Personajul, prin melanjul său de realitate și amintire, m-a emoționat profund, amintindu-mi de propria mea bunică, Maia (care a murit la 100 de ani și două luni în 2022) și poveștea ei de dragoste din tinerețe, aproape identică, pe care și-a reamintit-o cu forță în ultimii ani de viață.

Alături de ea, László Rózsa (Misi) și întreaga distribuție dau viață unui univers populat de tipologii memorabile – de la soldatul austro-ungar și amica clarvăzătoare, până la cuplul penticostal. Un alt rol de compoziție excepțional este cel creat de László Zsolt Bartha, în rolul tipului (dubios) care învârte diverse afaceri. Această galerie de personaje suprarealiste trăiesc practic o formă de poezie a vieții de provincie.

Piesa originală a lui Afrim curge ca un poem dramatic care te învăluie. Fraza literară se distinge prin cadența poetică și imaginile originale de la primul monolog. Totuși, textul are câteva burți (cum ar fi la finalul primei părți, care are două finaluri) pe care un regizor diferit de autor ar fi avut probabil distanța necesară să le elimine. William Faulkner spunea că în literatură sometimes you have to kill your darlings. Dacă încerci să spui tot, tot timpul, se creează o supraîncărcare. Chiar și așa, excesul este absorbit de forța interpretării și fantezia regiei.

Elementele tehnice sunt integrate cu măiestria cu care Radu Afrim ne-a obișnuit. Coregrafia semnată de Blanche Macaveiu sparge, pe alocuri, realismul fin al atmosferei, cu intervenții de o forță expresivă care subliniază nevroza sau speranța, în timp ce universul sonor și sound design-ul lui Vince Oláh și Radu Afrim (care semnează și light design-ul alături de István Ádám) creează o tapiserie auditivă în care muzica, sunetele și gândurile rostite se amestecă. Video design-ul lui Samu Trucza nu face decât să amplifice senzația de fragilitate a memoriei, proiectând imagini care estompează granița dintre realitate și iluzie.

Casa dintre blocuri a fost un spectacol-eveniment al FNT 35 și reprezintă un punct luminos în peisajul dramaturgiei românești noi, care demonstrează că teatrul poate fi, din nou, o formă de literatură vie, inteligentă și profund emoționantă. Este o cronică elegiacă a unui timp și a unei case care a dispărut, dar care, prin artă și memoria artistului, rămâne în picioare, eternă în efemerul prezenței scenei. E o pledoarie pentru teatru ca literatură, rostită cu o tandrețe rară, pe care o așteptam.

Cronică de Alexandra Ares

Foto: A.A.

Casa dintre blocuri

De: Radu Afrim

Traducere: László Sándor Regie: Radu Afrim

Decor: Anna Kupás Costume: Orsolya Moldován Coregrafie: Blanche Macaveiu

Light design: Radu Afrim, István Ádám Video design: Samu Trucza Univers sonor: Radu Afrim Sound design: Vince Oláh

Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

Distribuție: Misi, un tânăr de la casa de copii care îsi petrece timpul în casa Both: László Rózsa

Both Etelke, pictoriță amatoare, sora mai mică a Idei: Katalin Berekméri

Both Ida, pictoriță amatoare, sora mai mare a lui Etelka: Erzsébet B. Fülöp

Both Karola, mama lor: Csaba László

Soós Kázmér, soldat austro-ungar: Balázs Varga

Horgos Csongor, un tip care învârte mici afaceri: László Zsolt Bartha

Cornel Paranciuc, pădurar la oculul silvic: Gábor Viola

Pataki Pythia, o amică clarvăzătoare: Dorottya Nagy

Kónya Zsófi, fiica ginecologului Kónya Töhötöm: Fruzsina Szabó

Kerekes Ráhel, o femeie penticostală: Nóra Szabadi

Kerekes Benjámin, soțul ei: Botond Kovács

Csepel Erika, colegă de clasă a lui Etelka, vânzătoare la magazinul de vopsele: Bea Fülöp

Karácsonyi Rocco, un băiat conceput de 23 august: Szabolcs Csíki

Ádăm, un copil bărfitor: Roland-Ádăm Csiki