Schimbări de sex, dar nu şi de text la Teatrul „Nottara”

Primul Bucşan feminin din istoria piesei ULTIMA ORĂ de Mihail Sebastian, în interpretarea Adei Navrot, iar Daniela Minoiu este mai mult ca perfectă în rolul Ştefănescu, secretarul general al revistei „Deşteptarea” 

0
204

La „Nottara”, doamna Bucşan (Ada Navrot) este mai periculoasă decât domnul Bucşan, iar doamna Ştefănescu (Daniela Minoiu) este mai aplicată şi parcă mai profesionistă decât domnul Ştefănescu. Genial ar fi fost dacă profesorul Alexandru Andronic (Gabriel Răuţă) era doamna profesor universitar Alexandra Andronic şi curajoasa studentă Magda Minu (Ana Radu) să fi fost studentul Mădălin Minu. Schimbarea de sex – pe care am preconizat-o în comedia mea omonimă din 2008 (spectacol-lectură în regia lui Dan Tudor la Clubul Dramaturgilor, cu actori de la Naţional şi Comedie) – putea continua mai departe şi cu restul personajelor: femeia de serviciu (Crenguţa Hariton) să fi fost valet, doamna Werner (Andreea Măcelaru Şofron), consilier personal şi restul actorilor inversaţi. Dar aşa este doar o jumătate de drum pe care se merge curajos şi trepidant, în umbra nucului marelui Silviu Purcărete care, în Hamlet-ul lui Radu F. Alexandru, Gertrude, a schimbat sexul tuturor, mai puţin pe cel al lui Shakespeare.

Murim fără simţul umorului, iar spectacolul domnului Erwin Şimşensohn, un regizor plin de fantezie şi director al Teatrului de Stat din Constanţa, ne oferă două ore de teatru autentic impecabil jucat şi cu textul ad litteram respectat.

Ultima oră este, din nefericire, şi ultima piesă a lui Mihail Sebastian, dacă excludem Insula (neterminată). Şi Steaua fără nume are o poveste foarte bine construită şi o intrigă autentică care creşte de la un act la altul şi formatează personajele de neuitat.

Scenografia (Carmencita Brojboiu) este, din păcate, economică şi nu are fastul spectacolului de la Teatrul de Comedie, Breaking News, aflat sub bagheta magicului Mircea Cornişteanu, în care strălucea George Mihăiţă, realizând unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale, domnul Bucşan, pentru care s-a construit un birou prezidenţial.

Dar în montarea de la „Nottara” nu vedem numai schimbarea de sex, ci şi conservarea intactă a farmecului acestei piese satirice, a situaţiei culturale din perioada interbelică considerată extrem de culturală în operele remarcabile ale scriitorilor din epocă, dar în care viaţa de rând a clasei actoriceşti şi jurnalistice era foarte precară.

Regia se menţine strict în cadrul dramaturgic, fără a altera aspectul formal şi cel fundamental. Actul întâi este reconstituit la detaliu, cu încăperea unde funcţionează mizerabilul jurnal de cancan, cu toată fauna lui atât de pitorească aflată în goana după supravieţuire. În actul al doilea, avem prea binecunoscutul birou al profesorului universitar Andronic, hipnotizat de idolul său, Alexandru cel Mare, până la atrofierea simţului realităţii, întrucât el nu realizează în niciun moment care este substratul malefic al doamnei Bucşan în sponsorizarea expediţiei în Asia Mică. În actul al treilea se reconfigurează cabinetul miliardarului atotputernic Bucşan, care îşi schimbă miniştrii după bunul său interes.

Virtutea spectacolului sunt interpretările. Fiecare actor este personaj şi fiecare personaj acoperă adevărul şi farmecul lui. Şi foarte important este că spectatorii urmăresc cu sufletul la gură povestea, în sală existând o minunată tensiune comică ce se datorează tânărului regizor extrem de talentat Erwin Şimşensohn, pe un teren scenic de mult dezvirginat, cu un spectacol clasic, cu vedete şi multe scene pline de efecte.

Spectacolul impresionează nu doar prin remarcabilul portret al doamnei Ada Navrot, ci şi al domnului Dani Popescu, pe care eu îl consider unul dintre cei mai dotaţi actori de comedie în sensul cel mai pur al cuvântului, în rolul Pompilian oferind publicului un adevărat recital al jurnalistului comercial şi atunci când are replici de spus, şi atunci când nu are, cum este scena semnificativă a confruntării cu Andronic (Gabriel Răuţă), cu băiatul care aduce cafele (Vlad Bălan), cu Ştefănescu (Daniela Minoiu) şi cu nemaipomenita Gaby (Ioana Calotă, în rolul actriţei ratate, plină de sexualitate).

Domnul Gavril Pătru, actor împrumutat de la Teatrul Naţional, are o apariţie impecabilă, prin care exprimă distincţia şi siguranţa patronului gazetei de josnic tiraj, I. D. Borcea, care poate discuta pe un fel de picior de egalitate cu madam Bucşan în timpul vizitei la redacţie, scene precis articulate regizoral şi redate excepţional actorial.

Mai există o inovaţie de iz erotic şi justificată prin schimbarea de sex în actul al treilea, unde tentaţia erotică este de neevitat în ambele sensuri, masculin-feminin şi viceversa, când suntem pe punctul de a vedea sex la birou, sau pe birou, sau sub birou, dar acest lucru nu se întâmplă deoarece vulgaritatea nu se exprimă prin vulgaritate. În rest, toate bune şi frumoase la spectacolul de la Teatrul „Nottara”.

Memorabilă este scena scrisă de Mihail Sebastian prin care se vinde şi se cumpără în aceeaşi noapte o tipografie cu toate angaralele sale, unde domnul Claudiu Romila (Agopian) se menţine cu brio în formatul tragicomic gândit de dramaturg. Observăm şi micile tragedii cotidiene, ale vieţii de zi cu zi, ce par minore, dar ascund drame umane. Brănescu, omul politic mereu prezent în preajma miliardarilor de care are nevoie pentru a se înscăuna de la un minister la altul, este interpretat cu forţă şi atractivitate comică de domnul Cristian Şofron, alături de doamna împărăteasă a domeniului economic de care răspunde şi care oferă spectatorilor cu măiestrie mesajul mereu în actualitate al dramaturgului.

Pe linia personajelor secundare, dar foarte pitoreşti am remarcat-o pe doamna Andreea Măcelaru Şofron în şefa de cabinet Werner, nemţoaică sadea, sugerând la un moment dat şi o posibilă apropiere intimă de doamna patron.

Un moment regal al acestui spectacol este cel realizat de Ada Navrot, în care doamna Bucşan presimte la un moment dat posibilitatea năruirii imperiului, ceea ce se va şi întâmpla în deceniul următor.

Am lăsat la urmă cuplul principal. Profesorul Alexandru Andronic, cu capul în nori şi cu ochii numai pe hărţile Imperiului persan, în conferinţe şi la Radio România Cultural, total inert la tentaţiile materiale, este interpretat pe linia personajului tradiţional cu succes de domnul Gabriel Răuţă şi pe linia rolului făcut de Radu Beligan la un moment dat. Deşi cam înghesuit, decorul actului al doilea parcă îl strangulează pe profesor. Doamna Ana Radu este Magda Minu, un personaj pe care îl ştim foarte bine din nenumăratele montări ale acestei capodopere dramaturgice româneşti, fiind argintul-viu al comediei şi detergentul care spală din memoria profesorului adevărul ascuns cu perfidie de articolul despre ovăz, ce creează o panică universală. Actriţa deţine toate datele personajului şi le susţine prin vivacitate şi puritate la paritate cu originalul, fiind o copie fidelă a personajului atât de inedit: intelectuala care se descurcă şi încurcă iţele este oaia care mănâncă lupul.

Nu putem omite petele de culoare oferite de: domnul Alexandru Mike Gheorghiu în rolul Voicu, mobil şi versatil, aşa cum l-am admirat şi în comedia O bunică de milioane de la Teatrul Dramaturgilor; domnul Vlad Bălan în rolul Niţă, care, de fapt, este o prelungire a lui Spiridon din O noapte furtunoasă pe alt etaj temporal; doamna Crenguţa Hariton în Ana, foarte exacta menajeră a lui Andronic.

Muzica (Erwin Şimşensohn) şi luminile (Daniel Klinger) au contribuit la un spectacol care a interesat publicul de la început şi până la sfârşit şi a oferit distribuţiei un prilej de bucurie scenică la care am participat, ca dramaturg, critic şi spectator, cu mare plăcere.

În concluzie, fiecare actor a oferit un portret, a construit un personaj, iar toţi laolaltă au fost oglinda unei lumi care a trecut într-un alt secol şi mileniu, pe o treaptă superioară de civilizaţie şi perfidie, de lăcomie nesăţioasă pe drumul mătăsos al banilor negri care se câştigă şi în presă, şi în holdinguri şi care conţine şi profesori universitari veroşi, şi domnişoare cu statut de amante, aceste sublinieri trebuind să constituie subiecte de dramaturgie contemporană nu atât de agreată de genialii noştri regizori.

Cronică de Dinu GRIGORESCU 

(Foto: nottara.ro)

 

ULTIMA ORĂ de Mihail Sebastian

Regia: Erwin Şimşensohn

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Sound design: Alexandru Suciu

Ilustraţia muzicală: Erwin Şimşensohn

Lighting design: Daniel Klinger

Distribuţia:

Alexandru Andronic – Gabriel Răuţă

Bucşan – Ada Navrot

I. D. Borcea – Gavril Pătru

Ştefănescu – Daniela Minoiu

Voicu – Alexandru Mike Gheorghiu

Pompilian – Dani Popescu

Brănescu – Cristian Şofron

Agopian – Claudiu Romila

Niţă – Vlad Bălan

Magda Minu – Ana Radu

Gaby – Ioana Calotă

Ana – Crenguţa Hariton

Werner – Andreea Măcelaru Şofron

Data premierei: 8 octombrie 2023

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments