Pentru a ajunge la Piteşti de pe Valea Prahovei, am traversat judeţul Dâmboviţa de la nord la sud, apoi la Găeşti, unde mi-am adus aminte de Valentin Silvestru şi de unul din colocviile sale la această adresă, apoi autostrada, unde am descoperit cu bucurie finalizarea ultimei porţiuni care face legătura directă cu Teatrul Naţional din Craiova.
Piteştiul a păstrat un aer de oraş liniştit, fără nevroza specifică capitalei şi cu mult bun-simţ în toate contactele avute cu piteştenii în scurtul meu sejur.
Spectacolul Portretul Doamnei T., prezentat în premieră la Sala Studio, are la bază o piesă pe care nu o văzusem niciodată a autoarei dramatice Ana-Maria Bamberger, despre care am auzit multe lucruri pozitive. Am văzut spectacolul său Infractorii, în regia lui Dan Tudor, la TDR, în 2018, şi am audiat producţia radiofonică Three O’Clock sau Duminică la ora trei, în regia Dianei Mihailopol, la TNR, în 2020. M-am aflat într-o triplă ipostază: de spectator, de dramaturg preocupat de zona ambientală şi, în final, de cronicar dramatic al revistei Rinocerul şi, prin extensie, al revistei Luceafărul de dimineaţă, care în anul 2015 mi-a atribuit premiul pentru critică teatrală.
Ca spectator, am plecat mulţumit de text, de regie şi scenografie şi, bineînţeles, de jocul actoricesc, neştiind că piesa doamnei Bamberger are o istorie tumultuoasă şi foarte norocoasă în cariera domniei sale. Este unul din foarte puţinele texte care a trecut prin purgatoriul Clubului Dramaturgilor, unde majoritatea colegilor ne-am poticnit în decursul a aproape două decenii. S-a poticnit şi colegul nostru, comediograful neglijat Mircea M. Ionescu, cel care a luat Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române în 2019 pentru o piesă excepţională (Bărbatul cu trei picioare) despre prezenţa militarilor români în Afganistan, temă primordială şi în clipa de faţă a războiului care schilodeşte oameni, piesă care s-a bucurat doar de un spectacol-lectură la Teatrul Naţional din Iaşi.
Structura dramatică a piesei doamnei Bamberger este un autoportret al autoarei care se semnalizează în portretul unei actriţe ajunse la mijloc de vârstă şi care trăieşte într-o superbă singurătate, doar în compania amintirilor sale pe care ni le transmite prin monolog, apoi printr-un dialog cu tânărul pictor venit tam-nesam la domiciliul actriţei pentru a-i face portretul comandat de cineva nenominalizat.
Piesa a fost montată în vreo şase teatre, dar s-a impus în plan naţional la ArCUB şi la Teatrul Mic, fiind jucată vreo cinci ani de marea actriţă Olga Tudorache.
La Piteşti, rolul Doamnei T. este interpretat de doamna Mirela Popescu, actriţă cu mare personalitate, cu o dicţie impecabilă scenică şi, în plus, şi cu talent de comediană (Premiul revistei Rinocerul 2024 pentru rolul hangiului Brighella din spectacolul Slugă la doi stăpâni). De partea cealaltă a baricadei, în rolul pictorului Marius, se află tânărul şi talentatul actor Petrişor Diamantu, un artist al sentimentelor, cu o doză de timiditate în faţa gabaritului fizic şi artistic al celei portretizate.
Piesa este un conglomerat de monologuri şi dezvoltă o poveste simplă, dar şi complicată a unor întâmplări care nu urmează ordinea cronologică, pe un fond de mister al destinelor împachetate în tăcere, deseori creatoare de un anumit tip de suspans. Limbajul este naturalist, feminist şi poetic, ceea ce place spectatorilor de pretutindeni.
Într-un anumit fel, autoarea este după Matei Vişniec o scriitoare a diasporei agreate de regizori şi actorii băştinaşi mai mult decât dramaturgii localnici datorită unui soi de universalism al limbajului şi al construcţiei dramatice care, fără să fie inovativ, este cursiv şi melodios. Există o trepidaţie a textului care se ascultă cu interes şi care place publicului şi regizorilor din Occidentul blazat şi atotputernic, această piesă fiind jucată şi în Germania şi în Franţa, aşa cum este jucată şi piesa Paradoxul dorinţelor la Teatrul Le Guichet Montparnasse din Paris şi în turneu la Teatrul „Davila” din Piteşti, în cadrul Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio, unde au avut succes în stagiunile anterioare şi piesele Belvedere în regia lui Dan Tudor, Peşte cu mazăre în regia Lianei Ceterchi, Duminică la ora 3 în regia lui Matei Varodi.
Regizorul Bogdan Cioabă, aflat în continuă ascensiune, livrează un spectacol cult şi bine calibrat pe confesiune şi poezie dramatică, dovedind siguranţă şi precizie în aşezarea scenică şi confruntarea între personaje menite să stea mai mult de vorbă decât să acţioneze. Foarte reuşite sunt momentele de poezie unde natura devine invazivă şi banala ninsoare capătă o puternică forţă de sugestie a interiorului uman al celei portretizate.
Lovitura de teatru se conturează pas cu pas în cele 110 minute de spectacol unitar şi finalul este pictat ca aripile unui fluture cu maximă delicateţe, aflând că pictorul e, de fapt, fiul singuratic şi cu un destin similar al mamei sale pe care, pictând-o, dorea, de fapt, s-o cunoască.
Scenografă cu mare cultură şi personalitate, doamna Cristina Ciucu descoperă în magaziile teatrului canapele şi fotolii destinate reciclării, pe care le salvează de la distrugere, le renovează alături de meşterii teatrului şi le creează un cadru elegant franţuzesc al decorului adecvat.
Inteligenţa artificială şi efectele video create de Lucian E. Matei oferă două portrete construite instant unui public select total satisfăcut de acest început de stagiune.
M-am întors în bârlogul dramaturgilor cu soarele în ochi pe autostradă, încercând să evit tragedii posibile din cauza traficului rutier al mastodonţilor grăbiţi, dar cu satisfacţia unei seri de spectacol într-un teatru care merită mult mai mult decât i se oferă, prin ceea ce face în ultima perioadă fructuoasă de activitate sprijinită generos de Consiliul Judeţean şi de sponsorii teatrului.
Cronică de Dinu GRIGORESCU
Portretul Doamnei T.
de Ana-Maria Bamberger
Regia artistică: Bogdan Cioabă
Scenografia: Cristina Ciucu
Video: Lucian E. Matei
Distribuţia:
Doamna T. – Mirela Popescu
Marius – Petrişor Diamantu
Producător: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti
Data premierei: 7 septembrie 2025
