În ziua a patra a TES FEST, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, a avut loc spectacolul-concert Săriţi, hoţul! Un cabaret al delincvenţilor, susţinut de trioul german alcătuit din Dori Engel (voce), Max Eisinger (vioară) şi Ira Shiran (acordeon), care a oferit publicului 60 de minute de muzică şi umor satiric evreiesc, bazat pe texte de bună calitate, traduse din idiş în limba română de directorul teatrului, regizorul Andrei Munteanu.
Am constatat că obiectul satirei evreieşti este de natură universală şi atinge păcatele oamenilor de pretutindeni, săvârşite cu voie şi fără voie, datorită condiţiilor specifice năpăstuiţilor soartei proveniţi din familii unde a lipsit „ochiul” mamei.

Un vagabond (Dori Engel) de tipul Charlie Chaplin îşi povesteşte aventurile şi infracţiunile săvârşite ca hoţ de bani şi de bijuterii şi ca deţinut în închisori, unde Dumnezeu îi micşorează detenţia, asigurându-i tipului adăpost şi hrană.
Hoţul este lucid, autocritic şi profund sentimental, emanând dragostea de libertate şi de viaţă cu un anumit grad de resemnare socială pe care individul încearcă să o depăşească pentru a supravieţui.
Ceea ce este vesel se transformă în ceva trist şi invers. Speranţa nu moare niciodată.
Aflăm de la acesta scurte poveşti care conţin şi trimiteri la clasa bogaţilor care, nu doar în lumea creştină, ci şi în cea evreiască, aleargă după bani, funcţii şi privilegii, rezultând clar diferenţele sociale şi de avere.
Mai mult decât atât, sunt emise păreri şi sentinţe că aşa a fost lumea întotdeauna şi că ea nu se va schimba niciodată.

Numai o vioară (Max Eisinger) şi un acordeon (Ira Shiran), dar şi talentul artistic al solistului (Dori Engel) au furnizat un spectacol deconectant, cu umor de calitate şi vibraţie emoţională, răsplătit cu aplauze de spectatori.
Recenzie de Dinu GRIGORESCU
Săriţi, hoţul! Un cabaret al delincvenţilor
de Dori Engel
Regia şi scenografia: Dori Engel
Aranjament muzical: Max Eisinger şi Ira Shiran
Distribuţia:
Dori Engel
Max Eisinger (vioară)
Ira Shiran (acordeon)
Spectacol muzical umoristic despre lumea interlopă evreiască în limba idiş (cu titrare în limbile română şi engleză)




















