Spectacolul Frumoasă şi cool de Alexandra Ares, regizat de Alexandru Grecu şi realizat de Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti în parteneriat cu Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale” din Chișinău – o colaborare fructuoasă –, deschide, practic, o stagiune neobişnuită în teatrele din România destinată exclusiv dramaturgiei feminine.
Reamintim cu acest prilej că, anul trecut, conducerea teatrului piteştean, asigurată de actorul şi regizorul Dan Tudor, cu sprijinul Consiliului Judeţean Argeş, a organizat două festivaluri: Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio (ediţia a XXVII-a, 28 mai – 2 iunie 2024), care a avut ca obiect dramaturgia de tip studio, precum şi teatrul scris de dramaturgi români aflaţi în diaspora, şi Festivalul Internaţional de Teatru „Liviu Ciulei” (ediţia a III-a, 2 noiembrie – 1 decembrie 2024), care a avut tema Storytellers, ambele festivaluri promovând spectacole ingenioase şi foarte bine regizate, cu piese de Matei Vişniec (Occident Express Ro, regia: Alain Timár), Saviana Stănescu (Zebra 2.0, regia: Jeremy Goren), Ana-Maria Bamberger (Paradoxul dorinţelor, regia: Codrina Pricopoaia), Mircea M. Ionescu (Puştoaica de la etajul 13 sau Dragă societate, regia: Alexandru Grecu), Bogdan Adrian Toma (Dragoste şi progres, regia: Cătălin Saizescu), Tudor Muşatescu (…Escu, regia: Alexandru Grecu şi Cristian Şofron), Ion Creangă (Amintiri din copilărie, scenariul şi regia: Dan Tudor) etc., despre care revista Rinocerul a relatat pe larg.
Amploarea acestor manifestări culturale şi calitatea textelor puse în scenă de nume importante ale regiei româneşti – Vlad Massaci, Victor Ioan Frunză, Alexandru Grecu, Alexandru Mâzgăreanu, Dan Tudor, Horia Suru etc. – au creat condiţii favorabile lărgirii orizonturilor tematice ale teatrului de astăzi, beneficiind de distribuţii care au cuprins actori din diferite generaţii la care ne-am referit la datele respective.
Dramaturgia feminină puternică şi originală este pe măsura forţei de exprimare a femeilor în toate domeniile de activitate, economic, social, politic şi cultural.
Vineri, 28 februarie 2025, la Sala Studio a Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti va avea loc premiera spectacolului Ghinionistul, o comedie cu accente dramatice de Lucia Verona, reputat dramaturg, prozator, traducător, în regia Monei Gavrilaş, care semnează şi ilustraţia muzicală, scenografia aparţinând Mirunei Varodi, iar coregrafia Andreei Drăgulescu, din distribuţie făcând parte actorii Gogu Preda, Adrian Duţă, Alina Diaconu, Tatiana Serghi, Robert Tudor, Cornelia Niculescu, Daniela Marinache, Petrişor Diamantu, cărora li se alătură dansatorii Lorena Sandu, Maria Popa, Ruxandra Dimulescu, Vlad Sandu, Valentin Dobriţă şi Daniel Maricescu.
Joi, 24 aprilie 2025, este programat spectacolul doamnei Ilinca Stihi, Mă numesc Ioana Darc, care semnează textul, regia artistică şi ilustraţia muzicală. Comedia redă personalitatea Ioanei Darc, o femeie divorţată, trecută de prima tinereţe, care îşi doreşte să se reinventeze, să se regăsească, să se transforme. Premiera a avut loc pe scena Teatrului „Davila” în 18 octombrie 2024 şi îi are în distribuţie pe Mirela Dinu Popescu, Mirela Popescu şi Cătălin Mirea.
Revista RINOCERUL
(Foto: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti)