A fi sau a nu fi dramaturg contemporan

0
161

În seara zilei de 6 mai 2022, a avut loc aniversarea de cinci ani de la înfiinţarea Teatrului Dramaturgilor Români, fondat de Consiliul General al Capitalei la propunerea fostului primar general, doamna Gabriela Firea, care a dat curs solicitărilor formulate de Uniunea Scriitorilor şi Clubul Dramaturgilor prin intermediul scriitoarei Lucia Verona, considerată fondatorul spiritual al noii instituţii menite să se focuseze exclusiv pe dramaturgia autohtonă, destul de rar prezentată pe celelalte scene din Capitală. A fost cu adevărat un moment istoric care mi-a adus aminte de fondarea Teatrului de Comedie în 1962, prin strădania lui Radu Beligan, care a convins autoritatea timpului de necesitatea promovării mai intense a dramaturgiei autohtone, instituţie care funcţionează cu succes şi în zilele noastre pe tronsonul de comedie. Istoria se repetă (piesele nu). În 1992, a mai existat o încercare în acelaşi spirit patriotic, revoluţionar prin fondarea Teatrului  Urmuz, repede desfiinţat pentru a face loc proiectului numit Theatrum Mundi, ulterior devenit Metropolis. Tot Primăria Capitalei a fondat în acea perioadă de început entuziastic şi amatoristic a democraţiei Teatrul Româno-american, aflat sub conducerea regizorului Alexa Visarion, teatru care a circulat timp de patru ani şi a contribuit benefic mai ales pe partea americană într-o epocă nouă.

Constat că dramaturgia autorilor români în viaţă este defavorizată prin faptul că ea nu are posibilitatea de a se afirma cât ar trebui, nu doar pe scenele bucureştene care se bucură de o largă vizibilitate, ci în toată ţara. I se face un hatâr dramaturgului român să fie jucat; este evidentă şi o discriminare instaurată între generaţii, o condamnare la moarte scenică şi nu cred că această sintagmă este exagerată, fiind jucaţi doar câţiva autori faţă de cei care trebuie jucaţi neapărat din noile valori scriitoriceşti. Înainte să condamnăm dramaturgia, ea continuă să existe efectiv nu doar în sertarele autorilor dramatici, ci şi sub forma a numeroase cărţi de teatru publicate de autori din mijloacele financiare proprii, care exprimă disperarea lor de a fi total ignoraţi, dar şi de edituri prestigioase cum ar fi, de pildă, Editura Academiei Române. Niciunul dintre autorii români contemporani publicaţi aici până în prezent nu a fost preluat imediat de unul din teatrele Capitalei şi, mai mult decât atât, acest lucru se întâmplă şi cu puţinii dramaturgi care au fost distinşi cu Premiul Naţional de Dramaturgie „I. L. Caragiale”. Contestatorii de profesie contestă orice nu le convine, inducând în societate un sentiment de nesiguranţă valorică nu doar în domeniul dramaturgiei.

Dintotdeauna există o puternică ostilitate faţă de noutate şi chiar faţă de tradiţie şi voci extrem de gălăgioase care ne aduc aminte de replica genială a lui Marin Sorescu din Paracliserul (spectacol remarcabil susţinut la TDR de noul director al instituţiei, actorul de mare renume Claudiu Bleonţ, care este acum al patrulea director al Teatrului Dramaturgilor, media schimbărilor, cam de unul pe an, inducând, vrând-nevrând, şi ideea unei anumite instabilităţi directoriale): „Scâncetul de nou-născut se transformă într-o exprimare oribilă, puritatea se perverteşte şi limbajul se înnegreşte, a spune nu şi a cârcoti mereu devin o voluptate în timpurile noastre de libertate”. Valoarea sau lipsa de valoare a dramaturgilor ce nu-şi mai găsesc locul nici la Premiile Uniunii Scriitorilor se conturează mai mult în tradiţie decât în noutate şi în orgolii extraordinare decât în vizionare de spectacole pentru a avea pulsul real a ceea ce se scrie şi transpune în spectacole. Nejucând piesele originale înseamnă a ucide pur şi simplu fiinţa dramaturgului care nu poate progresa sub nicio formă, care nu-şi poate verifica replicile în regim actoricesc, care devine resemnat, numai contactul cu scena, cu actorii, cu regizorii şi finalmente cu publicul confirmând sau infirmând valoarea unui text dramaturgic.

Prin doamna Lucia Verona Teatrul Dramaturgilor a deschis ochii uimiţi de şansa acordată şi primul dramaturg român care trebuia promovat a fost Tudor Arghezi, apoi s-a întocmit o listă de autori care nu puteau fi contestaţi de nimeni niciodată, principiul teatrului experimental deschis contemporanilor, membri şi nemembri ai Clubului Dramaturgilor, fiind desfiinţat pe tăcute. Practic, întregul efort financiar şi artistic s-a axat pe principiul „mari regizori, mari spectacole”, în condiţiile unui public firav prezent în cele două mici săli închiriate teatrului cu generozitate de către Muzeul Naţional al Literaturii Române, bine condus de Ioan Cristescu, un om ataşat teatrului de multă vreme. Sălile care nu puteau oferi spectatorilor decât maximum 150 de locuri şi poziţia excentrică din Calea Griviţei, nr. 64-66, din punct de vedere al accesului facil prin transportul public şi necunoaşterea de către bucureşteni a nou-înfiinţatului teatru, au creat dificultăţi parţial remediate printr-un efort de publicitate. Mari regizori au ajuns scriitori importanţi, această perioadă permiţând unor regizori să devină şi autori dramatici, dar şi invers. La un moment dat am avut sentimentul că, de fapt, teatrul regizorilor e mult mai important decât teatrul dramaturgilor, prin spectacole cu totul remarcabile semnate de Victor Ioan Frunză, care l-a scos din uitare pe Dumitru Solomon cu Fata Morgana; domnul Hausvater, care a făcut acelaşi lucru scoţându-l din cimitir pe George Astaloş, repatriat de la Paris pentru a muri acasă înainte de a vedea piesa Balul Cimitirului pe scena Teatrului Dramaturgilor. Comedia satirică Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său, pe care un cronicar a denumit-o „Scrisoarea pierdută 2”, a doamnei Marilena Dumitrescu a fost, după părerea mea, ceea ce trebuia să joace de la bun început acest teatru, un autor mai puţin cunoscut, foarte talentat, foarte contemporan, şi la fel s-a întâmplat şi cu piesele doamnei Olga Delia Mateescu, Doamna Godot, şi domnului Sebastian Ungureanu, Fapte bune, care au demonstrat cât este de importantă valoarea dramaturgică şi nu comentariile din culise. Un spectacol admirabil în regia lui Felix Alexa numit Despre tandreţe de Matei Vişniec a arătat forţa regizorală cu tot arsenalul de mijloace moderne pus în slujba spectacolului. Iosif Naghiu, care a fost unul dintre cei care s-au luptat pentru înfiinţarea unui teatru destinat exclusiv autorilor dramatici români a avut parte, de asemenea, de un spectacol remarcabil cu un text inedit, Ambasada iubirii.

Directoratul domnului Horia Gârbea a continuat şi a expandat această tendinţă de megaspectacole cu megaregizori, cuprins ca într-un „Joc al ielelor” ce ar fi permis şi reînvierea pe scenă a lui Camil Petrescu, ceea ce ar fi de dorit. Fostul şef al Filialei Bucureşti ‒ Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor nu a dat o şansă şi celorlalţi colegi de filială, dramaturgi în viaţă cu nume şi renume, aflaţi în imediata lui proximitate. Cavalcada marilor succese a fost prioritară şi azi, servind prestigiului noului teatru şi atractivitatea pentru actori de top, căci, până la urmă, toate teatrele sunt ale actorilor.

Directoratul domnului Marius Bodochi a început în condiţii de pandemie şi de economie. Marele actor al Teatrului Naţional, dincolo de farmecul personal cu totul deosebit, apreciat şi iubit de spectatori, a dus la o democratizare repertorială: nume noi de care nu am auzit niciodată, dramaturgi contemporani mai mult sau mai puţin neglijaţi, spectacole mai puţin luxuriante, dar capabile să plece în turnee în foarte multe judeţe ale ţării, care au fost şi aduse la cunoştinţă publicului prezent la aniversare pe un imens ecran explicativ. A continuat scoaterea la vedere pentru vechea generaţie de spectatori a ultimilor clasici: Teodor Mazilu şi Marin Sorescu. Tineri regizori fără nume şi-au făcut repede un nume. Numit director artistic al Teatrului Naţional, domnul Bodochi a predat ştafeta.

Directorii TDR
Directorii TDR:
Lucia Verona, Horia Gârbea, Marius Bodochi (Foto: arhiva D.G.)

Noul director, domnul Claudiu Bleonţ, şi el un actor de mare clasă, preia instituţia care şi-a făcut deja o tradiţie din eforturile conjugate antecesorilor, regizorilor şi actorilor care l-au precedat.

La aniversare au fost prezentate într-un clip video mesajele de felicitare, primul venind prin vocea caldă şi afectuoasă a lui Matei Vişniec, care a comparat TDR, din punct de vedere al numărului de locuri, cu faimoasele teatre de buzunar pariziene de maximum 80 de locuri puse în slujba dramaturgiei franţuzeşti. La eveniment s-au aflat personalităţi ale vieţii teatrale din care i-am remarcat pe regizorii Mircea Cornişteanu, Felix Alexa şi Dan Piţa, corifeu al filmului, actori, prieteni ai teatrului şi 6 dramaturgi, exceptându-i de la calcul pe foştii directori: un posesor al Premiului „I. L. Caragiale” ‒ dl Mircea M. Ionescu (încă nejucat la TDR), Alexandra Ares (încă nejucată la TDR), Olga Delia Mateescu (jucată la TDR), Marilena Dumitrescu (jucată la TDR), Carmen Dominte şi Ştefan Caraman (jucaţi cu succes la TDR) şi Denis Dinulescu (încă nejucat la TDR).

Oficiile de gazdă la microfon, posesoare de farmec şi de continuitate la TDR, au fost exercitate cu aplomb de doamna Diana Mihăiţă.

aniversare TDR 5 ani
TDR, la aniversarea de 5 ani
(Foto: arhiva D.G.)

A urmat spectacolul. Am revăzut cu plăcere Paracliserul lui Marin Sorescu, în regia lui Marcel Ţop şi interpretarea lui Claudiu Bleonţ. Piesa este o ciudată catedrală de metafore şi paradoxuri existenţiale care se succed cu repeziciune în mintea actorului şi a spectatorilor copleşiţi pur şi simplu de cavalcadele monologului ce ar trebui poate afişat pe un prompter. Ritmul drăcesc al gândirii autorului şi al dezvăluirii adevărului despre viaţă şi moarte, despre solitudine şi atitudine creează mari dificultăţi de receptare din partea publicului mai puţin antrenat pentru efort spiritual, care se lasă confiscat mai mult de teatralitate decât de locvacitate. Bunăoară, replica „la Cina cea de taină s-a mâncat lumina” te împinge imediat dincolo de litera Bibliei în spaţiul uriaş al cosmosului. De la replica asta treci imediat la o alta total opusă şi, tot aşa, jocul continuă timp de 60 de minute. Mă uitam la Claudiu Bleonţ înfometat de acest text deloc uşor digerabil şi de patima interpretativă, de adâncă înţelegere şi descifrare a textului, de la alfa la omega. Ce capacitate de memorare şi transfigurare trebuie să ai ca să poţi reuşi o asemenea performanţă!

Câtă inventivitate actoricească, regizorală şi scenografică trebuie să ai! Cortina transparentă ca o pânză de păianjen capătă deodată şi pe parcurs atribuţii magice, păsările întunericului sparg singurătatea lumânărilor de ceară, liliacul fără a fi un monstru înaripat, există plante, pietre, fluturi, icoanele voievozilor refugiate în catedralele ortodoxe şi nu numai, drumul iadului, florile paradisului, zgomotele nopţii, cântecele bisericeşti şi omeneşti, toate la un loc creează un mega şi un miniunivers tainic al adevărurilor esenţiale. Îndrăgostit şi copleşit de rol, domnul Claudiu Bleonţ încearcă şi reuşeşte să creeze un paracliser după chipul, asemănarea şi interpretarea sa, în concordanţă cu textul lui Marin Sorescu, care este o capodoperă. Interpretarea, deşi ar putea fi şi altfel, e o bijuterie a TDR, ca şi alte spectacole.

Claudiu Bleonţ este Paracliserul
Claudiu Bleonţ este Paracliserul
(Foto: teatruldramaturgilor.ro)

Viitorul contează. E de dorit ca noul director să extindă prezenţa dramaturgilor contemporani pentru a se justifica mai bine efortul financiar şi artistic în beneficiul autorilor dramatici care au nevoie de contactul cu scena.

Dinu GRIGORESCU

Avatar photo
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploiești, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, comentator teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată la Editura Academiei în 2021.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments