Din Montparnasse la Piteşti – „Le Paradoxe du Désir” de Ana-Maria Bamberger, regia: Codrina Pricopoaia

Spectacol invitat la Festivalul Internaţional de Teatru de Studio din Piteşti 2024

0
186

În inima oraşului Piteşti, la ultimul etaj al istoricului Teatru „Alexandru Davila” (care va intra curând într-o binevenită renovare finanţată cu generozitate de Consiliul Judeţean Argeş), există un loc special, un mic sanctuar al creativităţii şi inovaţiei, unde an de an se găzduieşte Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, aflat la cea de-a 27-a ediţie. Tema de anul acesta a fost Dramaturgia diasporei româneşti.

Teatrul de studio este ca un „start-up” al micilor companii artistice însufleţite de spirit antreprenorial, în contrast cu „marea corporaţie” a mega-producţiilor teatrelor naţionale şi comerciale. Teatrele de studio sunt adevărate laboratoare ale sensibilului, ca să parafrazez tematica FNT de anul trecut. Un astfel de teatru parizian, Théatre de la Huchette, l-a descoperit pe ilustrul necunoscut Eugène Ionesco în 1950, montându-i o piesă bizară, La Cantatrice Chauve (Cântăreaţa cheală), care nu s-ar fi acceptat la niciun teatru mai mare, dar care venea cu un limbaj nou şi o sensibilitatea artistică bulversantă.

Parisul are sute de teatre „de buzunar”, iar Franţa, mii. Teatrul de studio reprezintă o formă distinctă şi intimă de exprimare artistică, caracterizată de proximitatea dintre actor şi public, precum şi de explorarea profundă a temelor şi emoţiilor umane în moduri deseori inedite, create din necesitate. Acest tip de teatru este făcut din pasiune, cu buget mic, decoruri simbolice şi piese care se pretează la montări minimaliste. Aici, echipele artistice au libertatea de a experimenta şi de a încerca texte şi abordări neconvenţionale, oferind astfel o experienţă mai directă şi personală pentru spectator. România are nevoie de mult mai multe burse creative de la Ministerul Culturii pentru acest gen.

Le Paradoxe du Désir este un spectacol simplu, minimalist şi inventiv, scris şi regizat cu farmec. Autoarea e Ana-Maria Bamberger, un dramaturg român care locuieşte între Hamburg şi Paris, iar spectacolul e semnat de Codrina Pricopoaia, o actriţă şi regizoare stabilită din 2004 la Paris.

Codrina Pricopoaia, dreapta, în roșu

Ideea dramaturgică e veche de când lumea: A, de la autorul de succes (Geoffroy Vernin), o iubeşte pe B, actriţa de succes care nu prea mai e pe val (Codrina Pricopoaia), care îl iubeşte pe C, tânărul regizor (Samy Rahal) care, la rândul lui, o iubeşte pe D, o tânără teatrolog (Alexia Séféroglou) care, la rândul ei, se îndrăgosteşte de cunoscutul autor, de fapt, un romancier, aflat la prima piesă, nesigur că vrea să continue cu teatrul. Autorul e flatat, dar rămâne interesat de actriţă. În încercarea de a monta prima piesă a acestui romancier, reprezentat cu farmec şi fineţe de Geoffroy Vernin, cei patru au păreri diferite despre cum ar trebui să fie şi ce ar trebui să spună actul artistic.

Scriitura lui Bamberger stăpâneşte bine arta conversaţiei şi eternele dileme ale dragostei. De ce ne îndrăgostim subit de X şi nu de Y când, deseori, privit logic, Y e la fel de chipeş (sau chipeşă), ba chiar are mult mai mult de oferit?

Psihologia modernă ne spune că persoanele de care ne îndrăgostim au deseori calităţi pe care le apreciem la modul cel mai profund şi care ne completează cât mai armonios.

Pe această intrigă sentimentală atât de simetrică, Bamberger suprapune întrebări clasice despre natura actului artistic:

Pentru cine scriem teatru sau facem spectacole? Pentru noi înşine, pentru a ne elibera de lucruri care ne preocupă şi pe care le valorizăm, sau pentru public? Adică pentru acei oameni care au nevoie în primul rând de speranţă şi care deschid o carte sau merg la un spectacol cu aşteptarea unei experienţe plăcute care să îi surprindă frumos şi eventual să-i şi distreze? Ce e de preferat, o scriitură dramatică profundă, dar care ucide viaţa şi pulsul contemporan al textului sau un text scris pentru un grup minuscul de critici exigenţi şi blazaţi?

Trebuie să mărturisesc că iniţial m-am dus la Piteşti din dorinţa de a vedea un prim spectacol pe o piesă de Ana-Maria Bamberger, un dramaturg despre care citisem şi auzisem (şi bune, şi rele). Locuind la NYC, nu apucasem să-i văd încă nicio montare. Ştiam că este considerată încă un nume emergent în lumea dramaturgiei contemporane, deşi are 57 de ani şi o operă solidă. De-a lungul anilor, a primit numeroase premii şi distincţii pentru contribuţiile sale în domeniul teatrului. Piesele ei au fost montate pe scene prestigioase din Europa, inclusiv în Germania şi România, şi au fost apreciate atât de critici, cât şi de publicul larg.

Ana-Maria Bamberger şi-a început cariera în dramaturgie după ce a studiat medicina, urmând un traseu mai puţin obişnuit pentru un dramaturg. Născută în România, ea s-a mutat în Germania, unde a început să scrie piese de teatru. Prima ei piesă de succes, De ce tocmai tu?, a fost produsă pentru prima dată în 2007 şi a fost bine primită de public şi de critici. Aceasta a fost urmată de Prins în plasă, care a continuat să consolideze reputaţia ei ca dramaturg talentat şi inovator.

Ana-Maria Bamberger, dramaturg

Stilul Anei-Maria Bamberger este caracterizat printr-o combinaţie de realism şi comedie, creând astfel o atmosferă unică în fiecare piesă. Dialogurile sale sunt adesea pline de umor şi subtext, iar construcţia dramatică este meticulos gândită pentru a provoca gândirea şi emoţiile publicului.

Una dintre temele recurente în operele sale este dinamica relaţiilor interumane. În Prins în plasă, de exemplu, Bamberger explorează complexitatea relaţiilor moderne prin intermediul personajelor sale, fiecare confruntându-se cu propriile insecurităţi şi aspiraţii. De ce tocmai tu? examinează, de asemenea, teme de identitate şi iubire, aducând în prim-plan provocările întâlnite de cuplurile contemporane.

Marea surpriză pe care am avut-o însă la Piteşti a fost să o descopăr pe Codrina Pricopoaia, o actriţă explozivă, o regizoare  talentată şi o femeie dinamică şi plină de elan antreprenorial, de care nu auzisem. Regia ei foloseşte doar patru scaune şi două măsuţe, construind ambianţa cu fundaluri de lumină şi muzică atmosferică. Relaţiile dintre personaje au bonomie şi farmec, o ironie care parcă trage cu ochiul spre spectatori şi tipologii realiste, care par luate chiar de lângă noi.

Codrina Pricopoaia, actriţă şi regizoare. Foto credit: Nawak

Codrina s-a stabilit la Paris în 2004, după ce a terminat Facultatea de Filosofie şi Actorie (la Facultatea Luceafărul), având un destin artistic care şi-a găsit împlinirea şi recunoaşterea la Paris, nu la Bucureşti, unde a picat admiterea la UNATC.

Parcursul Codrinei Pricopoaia se remarcă prin participări la festivaluri şi colaborări atât în Franţa, cât şi în România. Ea a fost prezentă de mai multe ori la Festivalul de Teatru de la Avignon şi la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, obţinând aprecierea publicului şi a criticilor prin prestaţii captivante.

În România, a jucat în diverse producţii teatrale, inclusiv în spectacole precum L’histoire du communisme racontée aux malades mentaux de Matei Vișniec şi Orgasm Adult scăpat de la Zoo de Dario Fo. De asemenea, a fost prezentă în spectacole de teatru franceze şi în producţii româno-franceze, demonstrându-şi versatilitatea şi adaptabilitatea în diverse contexte culturale. De la Piteşti, spectacolul va pleca pentru trei săptămâni la Festivalul de la Avignon (secţiunea Off).

Chiar dacă şi-a construit o carieră atât de interesantă în Franţa, Codrina Pricopoaia rămâne ataşată de rădăcinile sale româneşti. Pentru ea, România şi oraşul natal Roman rămân întotdeauna locuri speciale şi sursă de inspiraţie. Deşi căsătorită cu un francez, Codrina continuă să semneze cu numele ei de fată, iar compania ei Azacusca este un joc de cuvinte compus din litera A (pentru a fi în frunte) şi felul culinar zacusca. Ce poate fi mai românesc decât asta?

Astăzi, Codrina Pricopoaia este o prezenţă vibrantă pe scena teatrală francezo-română care merită urmărită.

Cronică de Alexandra ARES

(Foto: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti)

Mai multe articole despre Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti:

La Piteşti începe un festival al dramaturgiei diasporei româneşti

Evenimentele teatrale ale lunii mai – un carnaval al sunetelor, cuvintelor şi imaginilor

Alexandra Ares
Alexandra Ares este critic de teatru, dramaturg, romancier, scenarist şi producător de televiziune, născută în România şi naturalizată în SUA, unde a trăit 20 de ani. Are un doctorat în teatrul american contemporan şi studii de teatrologie la UNATC. De asemenea, are o specializare în Foreign Policy şi Global Political Economy la London School of Economics. A lucrat ca realizatoare la Redacţia Teatru a TVR (emisiunile „Gong”, „Scena”, „Maeştrii teatrului românesc”), corespondent TVR la New York, producător de ştiri interne la CBS News din New York, director de comunicare la ONU şi Programul ONU pentru Dezvoltare etc. Este autoarea, printre altele, a romanelor „Visătoarele” şi „Viaţa mea pe net” (Polirom), a cărţii de analiză dramatică „Sam Shepard: Rebelul rigorii mortale” (Tracus Arte), a colecţiei de piese „Teatru românesc contemporan” (Editura Academiei Române), care a fost nominalizată la Premiile Uniunii Scriitorilor din 2023. Spectacolul ei, „Frumoasa adormită şi trezită”, a fost nominalizat la Premiile UNITER pentru cel mai bun spectcol radiofonic (regia: Diana Mihailopol). Comedia ei, „O bunică de milioane”, scrisă în colaborare cu D.G., se joacă la Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti. În 2023, a avut câteva spectacole-lectură şi la New York. Este membru al Comitetului de conducere al Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor, membru UNITER şi membru al PEN New York. Este câştigătoarea Premiilor Next Generation Indie Awards (NYC) și Readers Favorite (Miami), finalista Premiilor BOTYA Awards (Chicago) şi laureata Premiului Filialei Bucureşti – Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România. www.alexandra-ares.com www.fundațiaspiritromanesc.ro