Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio Piteşti 2026. Ziua 1 – „Magazinul de jucării” de Sidonia Drăguşanu

O poveste despre însingurare şi umanitate

0
9

Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti a demarat cu succes la Sala Studio, cu spectacolul Magazinul de jucării, dramatizare liberă de Mihnea Chelaru după povestea Moaţa, Creaţa şi Grasu’ la bal de Sidonia Drăguşanu, montare care se încadrează perfect în tematica de anul acesta, „Însingurare”, a manifestării culturale ajunse la cea de-a 29-a ediţie.

Aranjamentul dramaturgic este bine făcut, bine regizat şi frumos prezentat publicului, care a aderat spontan la viaţa păpuşilor din magazin după închiderea unităţii. În sală se aflau şi copii de 13-14 ani, cu telefoanele mobile în faţă, dar spectacolul a reuşit să îi capteze şi să îi introducă în acest univers al jucăriilor umanizate.

În rolul Grasu’, Mihai Savu creează un personaj profund uman, pe care se construieşte întreaga emotivitate a piesei. El este omul ghinionist, sărac, fără orizont, prost îmbrăcat, evitat de păpuşile frumoase, iar dorinţa sa supremă este aceea de a avea haine şi de a fi acceptat. Actorul construieşte personajul în date profund umane, adăugând în scenă tristeţea generală a acestei categorii de persoane din viaţa reală.

(Foto: arhiva D.G.)

De fapt, fiecare păpuşă fără viaţă în realitatea concretă devine aici copia unui personaj uman generalizat: Generalul – Cristina Muscalu, Creaţa – Cristina Dumitru, Prinţul Jucăriilor – Ionuţ Oanţă, Miguel Toreadorul – Gabriela Roşu, Marchiza – Aura Floroiu, Arlechino/ Contele de raftul trei – Olga Podaru, Robo 2CPO – Andreea Botescu-Boţîrcă, fiecare contribuind prin costume, machiaje şi expresivitate scenică la ideea filosofică potrivit căreia omul însuşi este o jucărie a naturii.

Fiecare interpret este integrat veridic în ipostaza dramatică, iar artificialul capătă imediat autenticitate, fie că spectatorii sunt copii, adolescenţi sau maturi.

Regia (Mihnea Chelaru) construieşte această poveste între două frontiere: una care separă realitatea de ficţiune şi alta reprezentată de vitrina magazinului (Vânzătorul de jucării – George Slătioreanu) şi strada de unde vin clienţii.

Povestea rămâne, desigur, o poveste, însă morala este transmisă cu subtilitate prin acest joc al jucăriilor bine orchestrat atât în scenele de grup, cât şi în cele individuale. Dragostea nu putea lipsi: Grasu’ (Mihai Savu), după ce se îmbracă în haine noi, doreşte să fie şi iubit de frumoasa păpuşă Moaţa (Cătălina Oance Păduraru), atrasă însă de Prinţ (Ionuţ Oanţă), un Făt-Frumos irezistibil, în cadrul unui bal foarte frumos realizat scenic.

Cu puţine cuvinte sunt caracterizate aceste jucării umanizate prin costume şi machiaje: generalul cu mustăţi, soldatul militarizat şi celelalte personaje capătă identitate printr-o animaţie (Mihnea Chelaru) elegantă şi printr-o scenografie (Clara Dărângă) de bun gust.

Reuşita se datorează în mare măsură regiei artistice şi atmosferei create în cadrul scenografic, unde decorul şi mişcarea scenică susţin permanent senzaţia de univers suspendat între copilărie şi realitate.

Versurile inspirate şi muzica semnată de George Marcu oferă Magazinului de jucării o componentă esenţială a succesului scenic şi completează armonios acest spectacol sensibil şi uman.

Cronică de Dinu GRIGORESCU

 

Magazinul de jucării

după povestea Moaţa, Creaţa şi Grasu’ la bal de Sidonia Drăguşanu

Regia artistică şi animaţia: Mihnea Chelaru

Scenografia: Clara Dărângă

Muzica originală şi versurile: George Marcu

Coregrafia: Ramona Titov

Distribuţia:

Vânzătorul de jucării – George Slătioreanu

Moaţa – Cătălina Oance Păduraru

Creaţa – Cristina Dumitru

Grasu’ – Mihai Savu

Generalul – Cristina Muscalu

Prinţul Jucăriilor – Ionuţ Oanţă

Miguel Toreadorul – Gabriela Roşu

Marchiza – Aura Floroiu

Arlechino/ Contele de raftul trei – Olga Podaru

Robo 2CPO – Andreea Botescu-Boţîrcă

Producător: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti

Data premierei: 14 mai 2026

Dinu Grigorescu
Dinu Grigorescu (n. 4 iunie 1938, Ploieşti, România) este dramaturg, poet, prozator, jurnalist, critic teatral, editor şi specialist în administraţia publică, fiind unul dintre cei mai prolifici dramaturgi români din generaţia optzecistă. A publicat 52 de cărţi de teatru, poezie şi proză, 65 de comedii (dintre care i s-au jucat doar 20 ca spectacole scenice, radiofonice, TV şi lecturi) şi 5 volume de critică teatrală. Deţine numeroase premii literare, inclusiv pe cel al Uniunii Scriitorilor pentru cartea de dramaturgie publicată de Editura Academiei în 2021.